G4Media.ro

Autoritățile din China plasează în carantină zeci de mii de locuitori din…

sursa foto: Pexels

Autoritățile din China plasează în carantină zeci de mii de locuitori din nordul țării, în urma unei creșteri a numărului de cazuri de COVID-19

Autorităţile chineze au plasat luni în carantină zeci de mii de locuitori din nordul Chinei şi le-au cerut locuitorilor Bejingului să-şi limiteze deplasările din cauza unei creşteri a numărului cazurilor de covid-19 în ţară, cu 100 de zile înaintea lansării Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă din capitala chineză, relatează AFP, citată de Agerpres.

China a înregistrat 39 de cazuri noi de covid-19 luni şi peste 100 în ultima săptămână, majoritatea din cauza deplasărilor unui grup de turişt.

Autorităţile chineze – care practică o politică de „toleranţă zero” faţă de SARS-CoV-2 – au reacţionat prompt – au impus restricţii şi au organizat campanii de depistare în masă în regiunile afectate.

La Beijing, unde la 4 februarie urmează să înceapă JO de Irană, un maraton la care urmau să participe 30.000 de alergători, la 31 octombrie, a fost amânat pe termen nedefinit, „pentru a preveni riscul transmiterii epidemice”, au anunţat organizatorii.

Maratonul de la Wuhan, la care urmau să ia parte duminică 26.000 de oameni, în oraşul în care noul coronavirus a fost identificat prima oară, la sfârşitul lui 2019, a fost anulat în ultimul moment, din aceeaşi cauză.

Un oficial municipal de la Beijing le-a cerut locuitorilor capitalei să evite atât călătoriile ”care nu sunt necesare” în afara oraşului, cât şi adunări la scară mare, pentru moment.

Orice persoană care soseşte la Beijing dintr-o regiune în care s-au înregistrat cazuri de covid-19 este necesar să prezinte un test negativ, au anunţat autorităţile.

Noile cazuri de covid-19 au fost identificate în 11 provincii, majoritatea situate în nordul Chinei.

La Ejin, un oraş din Mongolia Inferioară (nord), aproximativ 35.000 de oameni au fost plasaţi în carantină, pe o perioadă de două săptămâni, începând de luni.

În oraşe din vest – inclusiv la Lanzhou, capitala provinciei Gansu -, circulaţia autobuzelor şi taxiurilor a fost suspendată, iar situri turistice au fost închise vizitatorilor.

Autorităţile au anunţat duminică suspendarea voiajelor în cinci zone în care s-au înregistrat cazuri de covid-19, inclusiv la Beijing.

Sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. NEW YORK TIMES: IN URMA CU 2 SAPTAMANI 75% DIN PPPULATIA CHINEI ERA VACCINATA CU SCHEMA COMPLETA……??????
    PROBLEME?

  2. Sa i-o spuna ei lu’ Mutu ca numai atatea cazuri sunt. Ca orice regim autoritar isi fabrica statisticile cum vrea si oricum nu se poate verifica nimic.

  3. Sunt prea mulți acolo. Mai trebuie să ia Pământul din ei.

    • Suferi de demență.