Autoritățile din Italia vor să acționeze compania Pfizer în justiție, pentru întârzierea livrării dozelor de vaccin anti-covid
Șeful celulei de criză pentru pandemie din Italia, Domenico Arcuri, a anunțat că în următoarele zile vor fi demarate acţiuni în justiţie împotriva Pfizer, din cauza întârzierilor în livrările de doze din vaccinul anti-COVID, informează AFP, conform adevarul.ro.
„Protecţia sănătăţii cetăţenilor italieni nu se negociază”, a transmis Domenico Arcuri într-un comunicat.
„Campania de vaccinare nu poate fi încetinită şi cu atât mai puţin în ceea ce priveşte administrarea dozelor de rapel pentru numeroşii italieni care au primit deja prima doză”, a precizat oficialul.
Pfizer şi asociatul său BioNTech au anunţat, vineri, că nu sunt în măsură să furnizeze cantitatea de doze la care s-au angajat, declanşând nemulţumirea unor ţări europene, deja criticate pentru încetineala cu care se desfăşoară campania de vaccinare. A doua zi alianţa americano-germană Pfizer/BioNTech a dat asigurări că a pus în aplicare „un plan” pentru a limita la o săptămână întârzierile din livrările vaccinului lor, în condiţiile în care Europa avea temeri că livrările ar putea fi întârziate între „trei şi patru săptămâni”.
Cu toate acestea, potrivit lui Arcuri, Roma a fost informată de Pfizer că întârzierile de livrări se vor prelungi.
Italia, care s-a confruntat săptămâna aceasta cu o reducere cu 29% a livrărilor de doze de vaccin care îi erau destinate, este îngrijorată în special pentru administrarea celei de-a doua doze personalului sanitar, prima categorie vaccinată în această ţară care a imunizat până acum în jur de 1,2 milioane de persoane.
Pfizer a informat Italia că „nu doar dozele ce nu au fost livrate săptămâna aceasta, unilateral şi fără preaviz, nu vor fi livrate săptămâna viitoare, ci şi că va exista o uşoară reduce a livrărilor”, a mai spus Arcuri, conform adevarul.ro
sursa foto: captură video/Pfizer
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii