G4Media.ro

Autoritățile din nordul Italiei caută administrator pentru o cabană cu restaurant și…

Sursa foto: Facebook / Baita Palmarusso

Autoritățile din nordul Italiei caută administrator pentru o cabană cu restaurant și locuri de cazare, aflată la 1.600 m altitudine / Se cere o taxă de 375 de euro pe lună

De mult timp, în Monte Guglielmo lipsea o cabană montană tradițională, o structură care să fie un punct de reper pentru alpiniști și drumeți pe tot parcursul anului, inclusiv iarna. Autoritățile au decis să investească 200 de mii de euro în modernizarea unui refugiu vechi, iar acum caută un cabanier care să se ocupe de loc, informează Giornale di Brescia.

„Când te afli în munții înalți, e foarte important să știi că există o ușă deschisă, mai ales în caz de vreme rea”, a explicat primarul Marco Antonio Zatti.

„Astfel, pentru a face vechea ”Cascina Palmarusso di sotto” utilă în acest scop, în ultimii ani am investit în ea 200 000 de euro, susținuți atât de Regiunea Lombardia, cât și de Comunitatea Montană Sebino”, a subliniat acesta.

Sursa foto: Facebook / Baita Palmarusso

Într-o primă fază a fost renovată clădirea, s-a făcut o bucătărie și o sală de mese la parter, iar la primul etaj s-a amenajat o cameră cu opt paturi și o baie.

Cea mai recentă intervenție, finalizată recent, a servit la extinderea spațiilor pentru oaspeți, renovând terasa, folosită acum ca o nouă sală de mese panoramică cu cincizeci de locuri, cu vedere la Corna del Bene.

Anunțul de atribuire a refugiului renovat, aflat la o altitudine de 1.600 de metri, menționează faptul că administratorul trebuie să garanteze deschiderea acestuia timp de cel puțin 260 de zile pe an și că, chiar și în caz de vreme nefavorabilă, trebuie să fie deschis în fiecare duminică din toate anotimpurile, cel puțin de la ora 8.00 la 13.00.

”În special, trebuie să fie accesibil de la 24 decembrie la 6 ianuarie (cu excepția cazului în care condițiile meteorologice sunt prea rele), timp de 122 de zile neîntrerupte de la 1 iunie până în ultima duminică din septembrie și pentru 80 de zile de sărbători legale și pre-festive de la prima sâmbătă din februarie la 31 mai și de la prima sâmbătă din octombrie la 23 decembrie”, se menționează în anunț.

Ziua limită pentru depunerea ofertelor va expira marți, 30 mai, iar taxa solicitată de autorități pornește de la 4.500 de euro pe an, 375 de euro pe lună.

Sursa foto: Facebook / Baita Palmarusso
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. aha, deci autoritatile cauta sa angajeze un administrator, caruia ii cer o taxa de 4500 de euro pe an. e primul loc de munca de care aud unde trebuie sa platesti ca sa muncesti…