Autorităţile din Prahova cer ca Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona din Slănic, afectată de surpare
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune din carosabil s-a prăbuşit, în urmă cu peste o săptămână, relatează News.ro.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova, întrunit sâmbătă dimineaţă, a dispus noi măsuri în vederea protejării persoanelor şi bunurilor, monitorizării situaţiei şi luării măsurilor necesare pentru stabilizarea străzii 23 August din oraşul Slănic, prăbuşită parţial săptămâna trecută, joi.
”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a solicitat Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată. De asemenea, s-a solicitat Administraţiei Naţionale a Apelor Române să pună la dispoziţia CJSU toate datele, planurile, hărţile şi informaţiile referitoare la pânza freatică din localitate şi la apele subterane”, informează, sâmbătă, Prefectura Prahova.
Autorităţile din judeţ dau din nou asigurări că, după ce craterul format în urma prăbuşirii străzii a fost astupat, vineri, tasarea terenului în acea zonă ”se desfăşoară într-o dinamică normală”.
În urma prăbuşirii străzii 23 August din oraşul Slănic, 58 de persoane care locuiau în blocuri din acea zonă au fost evacuate preventiv.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank