G4Media.ro

Autoritățile din regiunea Harkov au ordonat evacuarea forţată a familiilor cu copii…

Sursa foto: Dimitar DILKOFF / AFP

Autoritățile din regiunea Harkov au ordonat evacuarea forţată a familiilor cu copii din 47 de sate din apropierea frontierei ucrainene

Autorităţile din regiunea Harkov (estul Ucrainei), care a fost puternic lovită de bombardamente ruseşti, au ordonat evacuarea forţată a familiilor cu copii din 47 de sate din apropierea frontierei, relatează dpa conform Agerpres.

Acestea sunt comunităţi din cele trei districte Bohodukhiv, Izyum şi Harkov, a anunţat joi pe Telegram guvernatorul militar al regiunii, Oleh Syniehubov. Cu toate acestea, capitala regională nu a fost afectată, a adăugat el.

Motivul evacuării este bombardarea aproape zilnică a oraşelor de către armata rusă. Guvernatorul a promis că toţi cei afectaţi vor primi asistenţă umanitară şi juridică corespunzătoare.

Rusia a lansat peste 40 de rachete şi 40 de drone împotriva Ucrainei în noaptea de miercuri spre joi vizând „infrastructuri esenţiale”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski şi-a reiterat către partenerii occidentali ai Ucrainei cererea de „a nu închide ochii” la situaţie şi de a furniza mai multe sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, care este în al treilea an de război.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...