G4Media.ro

Autoritățile din Rusia interzic demonstrațiile în oraș, indiferent dacă sunt pro sau…

Sursa foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Autoritățile din Rusia interzic demonstrațiile în oraș, indiferent dacă sunt pro sau împotriva invaziei din Ucraina

Autorităţile din Moscova au respins cererile pentru demonstraţii atât din partea adversarilor invaziei Ucrainei, cât şi ale susţinătorilor forţelor armate ale Rusiei, relatează Agerpres, conform DPA.

Într-un comunicat difuzat vineri, administraţia locală a menţionat pandemia de coronavirus pentru a justifica interdicţia. Autorităţile nu au dezvăluit cine a solicitat autorizarea mitingurilor şi cu ce ocazie.

Partidul de opoziţie Iabloko a criticat aspru invazia Ucrainei ordonată de preşedintele Vladimir Putin şi a anunţat că va organiza un marş de protest la Moscova.

Potrivit site-ului independent de ştiri Meduza, au fost cereri şi din partea susţinătorilor a ceea ce Kremlinul numeşte „operaţiune militară specială” în Ucraina.

Demonstraţiile au fost interzise de multă vreme la Moscova din cauza pandemiei.

Cu toate acestea, oamenii au ieşit recent în stradă în zeci de oraşe din Rusia pentru a protesta împotriva războiului din Ucraina, în ciuda faptului că se confruntă cu arestări, amenzi mari şi violenţe ale poliţiei. Mii dintre ei au fost reţinuţi până acum.

La Moscova, administraţia oraşului a primit mai multe cereri pentru autorizarea de demonstraţii cu 25.000 până la 100.000 de participanţi.

Iabloko le-a cerut adversarilor războiului din Ucraina să-şi manifeste opoziţia pe social media şi să organizeze petiţii.

Sursa foto: Kirill KUDRYAVTSEV / AFP

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu cred asa ceva ,e propaganda „nazista”. Pai hauristii care se pupau cu jandarmii si aplaudau ambasada Rusiei ziceau ca la noi e dictatura. Intr-o democratie de vis ca cea din Rusia nu e posibil asa ceva. Ca sa ne demonstreze care e adevarul hauristii sa emigreze la Moscova ,la ce instruire si calificari au vor fi dirijati rapid spre minele de uraniu,unde vor castiga la fel ca in Romania din ajutorul social dar va fi mult mai distractiv.

  2. Rușilor le e teamă ca un miting pro putin să nu fie defapt unul care se transforma înmpotriva lui

  3. V-a jucat Putin la degetul cel mic, acum suferiti, in frunte cu Lukashenko. 😎😎