
Autorităţile din Turcia au cerut blocarea a peste 700 de conturi pe X, în contextul protestelor masive față de arestarea primarului Istanbulului
Autorităţile turce, confruntate cu un val de proteste declanşate de arestarea primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, au cerut reţelei de socializare X să închidă peste 700 de conturi ale opozanţilor, a anunţat platforma, potrivit AFP.
„Ne opunem multiplelor decizii ale Autorităţii turce pentru tehnologia informaţiei şi comunicării care solicită blocarea a peste 700 de conturi care aparţin unor organisme de presă, jurnalişti, personalităţi politice, studenţi şi alte persoane din Turcia”, a scris pe X duminică seara echipa de comunicare a reţelei de socializare.
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, acuzat de corupţie, a fost încarcerat duminică la închisoarea din Marmara, cunoscută şi sub numele de închisoarea Silivri, la periferia Istanbulului, a anunţat partidul său Partidul Republican al Poporului (CHP).
Arestarea primarului Imamoglu, miercuri, sub acuzaţii de corupţie şi susţinerea terorismului a declanşat proteste ample în ţară.
Duminică, Ministerul turc de Interne a anunţat pe reţeaua X că 323 de persoane au fost reţinute în urma protestelor de sâmbătă.
Au avut loc manifestaţii la Istanbul, Ankara, Izmir şi în alte oraşe, la care au participat mii de persoane, în pofida interzicerii întrunirilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.