Autorităţile instalate de Rusia anunţă „evacuarea” de pe malul stâng al Niprului, parte a unei relocări mai ample a civililor / Armata rusă s-a retras luna trecută de pe malul drept
Autorităţile instalate de Rusia în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, au anunţat vineri că vor începe să evacueze persoanele cu mobilitate redusă din oraşul ocupat Kahovka, parte a unei relocări mai ample a civililor de pe malul stâng al Niprului, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Armata rusă s-a retras luna trecută de pe malul drept al fluviului Nipru, inclusiv din oraşul Herson, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume, într-una dintre cele mai mari retrageri ale sale din acest război.
Această retragere semnifică faptul că marele fluviu Nipru formează acum linia întâi a frontului în sudul ţării, ambele părţi trăgând una asupra celeilalte cu arme grele de pe cele două maluri.
Administraţia instalată de Rusia la Kahovka a declarat că persoanele imobilizate la pat sau cu handicap vor fi duse la Henicesk, spre sud-est.
„Aveţi grijă de voi şi de cei apropiaţi!”, a lansat aceasta într-o postare pe Telegram, încurajând oamenii să se înregistreze pentru evacuare.
Autorităţile proruse au înfiinţat o linie telefonică de urgenţă pentru a-i ajuta pe cei care pleacă.
O femeie care a răspuns la telefonul liniei de urgenţă a declarat pentru Reuters că evacuarea are loc pe scară largă într-un şir de aşezări de pe malul stâng al fluviului, inclusiv Oleşki şi Nova Kahovka, amplasamentul unui uriaş baraj hidroelectric.
„Din 20 octombrie a fost introdusă legea marţială. Toţi civilii sunt evacuaţi”, a spus ea, referindu-se la un anunţ privind instituirea legii marţiale făcut de preşedintele rus Vladimir Putin, care se aplică regiunii Herson, precum şi altor trei regiuni ucrainene anexate recent de Rusia – Zaporojie, Doneţk şi Lugansk – într-un demers al Moscovei condamnat ca fiind ilegal de majoritatea ţărilor.
Ea a refuzat să comenteze condiţiile din oraşele afectate, motivul evacuării sau numărul de persoane afectate.
Înainte de a se retrage din Herson, Rusia a evacuat zeci de mii de rezidenţi într-o operaţiune calificată de Kiev drept deportare forţată.
Autorităţile din Herson încurajează oamenii să părăsească anumite zone de pe malul stâng şi promit că cei care vor pleca vor fi bine protejaţi în altă parte, notează Reuters.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii