G4Media.ro

Autorităţile locale au luat decizia de a nu prelungi carantina municipiilor Bistriţa,…

sursa foto: IPJ Alba

Autorităţile locale au luat decizia de a nu prelungi carantina municipiilor Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare şi Gherla

Autorităţile locale au luat decizia de a nu prelungi carantina municipiilor Bistriţa, Baia Mare, Satu Mare şi Gherla, invocând faptul că rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut în aceste localităţi, relatează News.ro.

„Municipiul Bistriţa iese din carantină! Începând cu data de 3 decembrie, ora 5:00, restricţiile prevăzute de măsura carantinării municipiului Bistriţa se ridică, fapt datorat scăderii constante a numărului de cazuri de Coronavirus în acest spaţiu. Dacă la momentul formulării analizei de risc de către Direcţia de Sănătate Publică, în vederea obţinerii avizului INSP pentru carantinarea municipiului (16.11) incidenţa de cazuri era de 9,01/1000 locuitori fără focare, astăzi incidenţa e de 4,98/1000 locuitori (fără focare)”, a arătat, miercuri, Prefectura Bistriţa-Năsăud.

Conform sursei citate, DSP a formulat o nouă analiză de risc pentru a prezenta situaţia epidemiologică din ultimele 14 zile, aprobată de INSP în vederea ridicării restricţiilor de carantină.

„Este de reţinut faptul că incidenţa de azi depăşeşte pragul de 3/1000 de locuitori, astfel că rămân valabile prevederile Hotărârii CJSU nr. 59/27.10.2020 (…) Mulţumim tuturor bistriţenilor care ne-au sprijinit prin respectarea măsurilor! Comportamentul vostru responsabil contribuie zi de zi în lupta pentru limitarea efectelor pandemiei!”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Bistriţa-Năsăud.

La rândul său, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a anunţat că nu va fi prelungită măsura de carantină zonală pentru municipiul Baia Mare, respectiv pentru localitatea Vişeu de Jos.

O decizie similară a fost luată de CJSU Satu Mare.

„Din această noapte, la ora 00,00, municipiul Satu Mare iese din carantina zonală instituită în data de 19 noiembrie 2020, odată cu expirarea celor 14 zile şi scăderea incidenţei de cazuri la 6,55 în prezent. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 57 din 02.12.2020 pentru stabilirea unor măsuri şi responsabilităţi la nivelul judeţului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor generate de COVID-19 cu aplicabilitate începând din data de 03 decembrie, ora 00,00”, a transmis Prefectura Satu Mare.

Având în vedere că rata incidenţei de cazuri COVID-19 este peste 3 la mia de locuitori în întregul judeţ (3,75), măsurile şi restricţiile din perioada carantinei municipiului Satu Mare rămân valabile şi se aplică în toate localităţile din judeţ, cu următoarele modificări:

1. Nu mai este necesară prezentarea declaraţiei pe propria răspundere la deplasarea în afara locuinţei în timpul zilei;
2. Programul cu publicul al operatorilor economici se poate extinde până la ora 22,00;
3. Magazinele din cadrul centrelor comerciale care nu vând produse de primă necesitate vor fi deschise şi pe perioada weekend-ului şi al sărbătorilor legale.

Restul măsurilor rămân în vigoare şi vizează, printre altele:

– În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;
– Este interzisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodărie în intervalul orar 23:00–05:00, excepţie făcând deplasarea în interes profesional/asistenţă medicală/asistenţă persoane vulnerabile/deces/călătorii (avion, tren, autocar şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei);
– Deplasarea persoanelor exceptate la punctul 3. se realizează pe baza Declaraţiei pe propria răspundere pe care o prezintă la cerere autorităţilor cu atribuţii de control;
– Interzicerea organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise;
– Interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
– Interzicerea organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise;
– Interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem “take-away” (la pachet) şi/sau catering;
– Interzicerea activităţilor şi competiţiilor sportive individuale sau colective care se desfăşoară în spaţii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
– Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult doar pentru persoanele cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în localitate cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, de 4mp/persoană.

Şi Prefectura Cluj a informat că nu se mai impune prelungirea carantinei în municipiul Gherla, având în vedere scăderea ratei incidenţei la 5,17, precum şi analiza de risc a DSP. Carantina urmează a fi ridicată în 3 decembrie, la ora 5.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Normal că nu vor prelungi nimic ce sa le încurce alegerile!
    Stai sa vedeți după alegeri ce a fi!