G4Media.ro

Autorităţile spaniole au sechestrat un „narcosubmarin” cu peste 2000 de kilograme de…

sursa foto: Silvia Yeste / Pixabay.com

Autorităţile spaniole au sechestrat un „narcosubmarin” cu peste 2000 de kilograme de cocaină

Un submarin încărcat cu peste 2000 de kilograme de cocaină a fost sechestrat de autorităţi în nord-vestul Spaniei, au indicat responsabili ai poliţiei citaţi de BBC.

Două persoane, probabil din Ecuador, au fost reţinute în urma operaţiunii de capturare a ambarcaţiunii, duminică, la Aldan, pe coasta Galiciei, iar o a treia a reuşit să fugă.

Potrivit media spaniole, submarinul, de fapt un vas semisubmersibil, venea din Columbia, iar poliţia încearcă să stabilească dacă drogurile au fost aduse direct din America Latină, peste ocean.

Narcotraficanţii au mai folosit această metodă pentru a aduce droguri din America Latină în Statele Unite ale Americii.

În iulie au fost difuzate imagini spectaculoase cu garda de coastă a SUA capturând un vas semisubmersibil bănuit că face trafic de narcotice în Oceanul Pacific.

Un „narcosubmarin” similar celui de duminică a fost descoperit şi în 2006 tot în largul Galiciei, dar astfel de tactici sunt relativ noi în Europa.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: Silvia Yeste / Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Pacat de cocaina. Ar trebui lasati sa traga pana le plesneste pipota si sa raspunda penal ca in mod normal pt. actiunile lor. Luati exemplul Portugaliei.

    Nimeni nu spune ce se intampla cu toate tonele astea capturate dar cert e ca ‘strada’ are intotdeauna ‘marfa’. Un drog lacom dar daca luam in considerare studiile doctorei Aslan …