G4Media.ro

Autoritățile ungare vor un sat al lui Moș Crăciun pe malul lacului…

Sursa: penzcentrum.hu

Autoritățile ungare vor un sat al lui Moș Crăciun pe malul lacului Balaton pe timp de iarnă după model finlandez

Specialistii în domeniul turismului din regiune așteaptă, în luna decembrie, mii de turiști la Lacul Balaton, dar consideră că prin solidarizarea așezărilor din zona Balaton și cu un proiect de Moș Crăciun, similar cu modelul finlandez, ar putea fi folosită mult mai bine perioada Adventului, scrie infostart.hu, citată de Rador.

Vicepreședintele Asociației de Turism din Balaton, Tamás Fekete, a scris, într-un comunicat, că vor organiza, chiar înainte de perioada Crăciunului, multe evenimente care pot dovedi din nou că Lacul Balaton nu s-a închis odată cu sfârșitul sezonului estival și ar putea fi o destinație atractivă și în perioada de iarnă pentru familiile ungare.

Unul din consilierii acțiunii „Balatonul Deschis”, Péter Éskovács, a subliniat în comunicat că managerii de program ai așezărilor din Balaton ar putea folosi mai bine perioada Adventului dacă ar coopera. În opinia sa, pentru aceasta specialiștii din turism și marketing ai așezărilor din regiune ar trebui să urmeze exemplul specialiștilor finlandezi în turism. Péter Éskovács a amintit că în anii 1980 autoritățile finlandeze au elaborat o nouă strategie turistică în provincia Laponia, al cărei element central a fost Satul Moș Crăciun din orașul Rovaniemi.

Datorită unei campanii de succes, reședința lui Moș Crăciun din Laponia este vizitată de peste jumătate de milion de turiști în fiecare an, dintre care aproximativ 60% sunt străini, iar restul sunt vizitatori interni.

Turiștii petrec 2,9 milioane de nopți în împrejurimile orașului Moș Crăciun, cu o populație de puțin peste șaizeci de mii de locuitori. Un proiect de Moș Crăciun bine planificat și aplicat ar putea crea un sezon turistic de iarnă în regiunea Balaton care să încurajeze familiile nu doar din Ungaria, ci și din țările vecine să călătorească. Într-o destinație bine gândită, turiștii ar cheltui peste medie, chiar dacă luna decembrie nu este sezonul de vârf în această regiune, a adăugat specialistul.

Sursa: penzcentrum.hu/ Rador

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Avem si noi modelul romanesc in Parlament. In Romania mosul vine doar pt cei cu salarii speciale.