G4Media.ro

Autostrada Ploiești-Brașov. Contestația depusă de o companie spaniolă eliminată din cursă a…

Autostrada Ploiești-Brașov. Contestația depusă de o companie spaniolă eliminată din cursă a fost respinsă, firma poate merge în instanță

Spaniolii de la Acciona Concesiones – FCC Construccion, eliminați de Comisia de Prognoză din cursa pentru construirea în parteneriat public – privat (PPP) a autostrăzi Ploiești-Brașov, au pierdut contestația depusă la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Pe 22 februarie, CNSC a respins ca nefondată contestația depusă de aceștia. Decizia CNSC poate fi contestată în instanță, la Curtea de Apel București.

Spaniolii s-au adresat CNSC după ce Comisia Națională de Strategie şi Prognoză (CNSP) le-a respins solicitarea de a participa la procedura de negociere competitivă în vederea construirii și operării în regim de PPP a autostrăzii Ploiești-Brașov, deoarece asocierea de firme spaniole nu a prezentat acordul de subcontractare dintre ofertanții asociați și cei doi subcontractanți declarați.

Spaniolii calificau la acea data decizia CNSP drept una “absurdă”, “nelegală” și care se datorează ”neînțelegerii specificului contractelor de PPP”, deoarece, potrivit lor, nici nu era nevoie de depunerea unui astfel de acord de subcontractare, atâta timp cât subcontractorii sunt firmele din asociere.

G4Media.ro a scris pe larg despre motivele invocate de spanioli în documentul depus la CNSC.

De construirea în parteneriat public-privat s-au mai arătat interesate următoare asocieri de firme:

– SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – POWER CHINA ROADBRIDGE GROUP CO LTD – China
– ERG Insaat Ticaret ve Sanayi A.S – SSB SAUERWEIN & SHAEFER BAU AG – Turcia
– Asocierea STRABAG-IC ICTAS (Lider de asociere STRABAG) – Austria
– Asocierea China Communiucations Construction Company LTD(CCCC) – MAKYOL (Lider de asociere CCCC) – China

Autostrada „Ploieşti-Braşov”, prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusă şi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire. Valoarea estimată pentru acest contract este de 1,36 miliarde euro.

„Pe autostradă va fi implementat un sistem de taxare “semi-închis”, care prevede bariere, precum și cabine de taxare acolo unde va fi cazul. Tarifele vor fi introduse pe parcursul finalizării tronsoanelor de autostradă. Taxa de utilizare a autostrăzii, care va fi plătită de un autoturism la 100 km de autostradă parcurși, este limitată la 6,3 euro fără TVA, şi poate fi supus indexării la data de 01 martie a fiecărui an cu rata de creştere a salariului mediu net din anul anterior. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcție de distanța parcursă de vehicul”, scrie în Studiul de fundamentare publicat de Comisia de Prognoză.

Contractul prevede, de asemenea, plăţi anuale din fonduri publice care să asigure recuperarea investiţiei de către partenerul privat.

Foto: Autostrada Ploiești – Brașov (sursa: Asociația Pro Infrastructură)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Suntem in alte sfere de influenta. Sigur ca nu va castiga o firma europeana. Sunt doua motive: 1. Se ia spaga mai kicuta de la europeni
    2. Politicul e cumparat deja de turci. Vezi porcariile de autobuze.
    3. Chinezii vin si gratis, numa sa deschida un cap de pod serios si aici, sa inceapa sa mituiasca si sa santajeze criminalii rosii care ne conduc.

    • Cu sistemul lor tâmpit de contestații se întârzie ani de zile construcția autostrăzii
      Și nu vor să schimbe nimic
      Trădătorii țării de 30 de ani au doar capete de autostrăzi