G4Media.ro

Autostrada Sibiu – Pitești, marile noutăți din acordul de mediu: risc de…

Autostrada Sibiu – Pitești, marile noutăți din acordul de mediu: risc de alunecări de teren pe 8 km, plus garduri pentru urși, cerbi și reptile

O piedică mai puțin în calea realizării celei mai așteptate autostrăzi a României, Sibiu-Pitești: Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a emis acordul de mediu pentru viitoarea șosea de mare viteză cu o lungime de 122 de kilometri. Viitorii constructori trebuie să instaleze garduri ranforsate înalte de 3 metri pentru a împiedica intrarea animalelor mari (urși, cerbi) pe carosabil. Pe circa 27 de kilometri din viitoarea autostradă va fi instalat în plus și un gard cu o înălțime de 60 de centimetri al cărui scop va fi să țină la distanță de șosea reptilele și broaștele.

În plus, autostrada va avea și două ecoducte (pasaje supraterane înverzite) cu o lungime de circa 250 de metri fiecare în zonele Călinești și Lazaret, dar și panouri anticoliziune care să protejeze păsările de pe traseul autostrăzii.

 Zone cu potențial de instabilitate pe traseul autostrăzii Sibiu-Pitești

În documentul publicat pe site-ul ANPM se vorbește și despre o analiză privind schimbările climatice și impactul lor asupra viitoarei autostrăzi. Potrivit documentului, „a fost identificată o tendință de creștere a temperaturilor medii anuale, a temperaturilor maxime și a precipitațiilor extreme” în zonele traversate de autostradă. Conform studiului, „variabilele climatice care ar putea genera o vulnerabilitate ridicaîn condițiile actuale sunt inundațiile și instabilitatea solului/alunecările de teren, ținând cont de faptul că proiectul va fi realizat în defileul Oltului, respectiv în bazinele hidrografice ale râurilor Olt, Argeș și Topolog”, mai scrie în documentul citat.

Același document identifică 51 de zone, cu o lungime cumulată de peste 8 kilometri, unde pot apărea fenomene de instabilitate a solului și unde constructorii trebuie să realizeze diverse lucrări de consolidare a terenului.

Alunecările de teren au dat în repetate rânduri bătăi de cap constructorilor, cel mai recent exemplu fiind cel al lotului 4 al autostrăzii Lugoj-Deva, unde firmele constructorului Dorinel Umbrărescu au de rezolvat problema alunecărilor de teren din zona celebrului deal „al liliecilor”.

Autostrada Pitești – Sibiu va fi proiectată pentru o viteză de 120 km/h, limita de viteză putând crește la 140 de km/h acolo unde relieful va permite acest lucru. Șoseaua va avea o lățime de 26 de metri, care se va reduce la 23,5 metri în zona Defileului Oltului, pe o porțiune de 10 kilometri.

Autoritățile estimează că atunci când va fi gata, aceasta va prelua mare parte din traficul de pe drumurile existente, procente între 50% și 90% în sectorul Boița-Călimănești, de exemplu.

Pentru realizarea autostrăzii Sibiu-Pitești autoritățile estimează că ar fi necesari 2.000 de muncitori.

Potrivit documentului citat, autostrada va avea:

– 8 noduri rutiere

– 9 tuneluri

– 71 poduri

– 58 viaducte

– 10 pasaje

Autostrada este împărțită în 5 loturi:

– lotul 1: Sibiu-Boița

– lotul 2: Boița-Cornetu

– lotul 3: Cornetu-Tigveni

– lotul 4: Tigveni-Curtea de Argeș

– lotul 5: Curtea de Argeș-Pitești

Capetele autostrăzii, loturile 1 și 5, au fost scoase la licitație încă din iulie 2017. Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au declarat în repetate rânduri că nu au putut desemna un câștigător atâta timp cât a lipsit acordul de mediu, de care depindea obținerea autorizației de construire.

Prin urmare, în perioada următoare ar trebui ca CNAIR să desemneze constructorii pentru cele două loturi de autostradă. Lucrările nu vor începe oricum anul acesta, nici măcar într-un scenariu optimist în care nu vor fi contestate rezultatele licitațiilor. Proiectarea celor două loturi va dura un an și abia apoi se vor deschide șantierele.

Lotul 1 Sibiu-Boița

Lungime: 13,17 km

Valoarea estimată a proiectului, fără TVA: 765,83 milioane lei

Oferte depuse: 9

 

Lotul 5 Curtea de Argeș-Pitești

Lungime: 30,35 km

Valoarea estimată a proiectului, fără TVA: 1,83 miliarde lei

Oferte depuse: 8

 

Licitația pentru lotul 4 ar putea fi lansată până la final de februarie

Între timp, reprezentanții Companiei de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) spun că se pregătesc să trimită către Agenția Națională pentru Achiziții Publice documentația pentru proiectarea și construirea lotului 4 al autostrăzii, respectiv porțiunea dintre Tigveni și Curtea de Argeș, urmând ca licitația să fie lansată până la finalul lunii viitoare.

În ceea ce privește loturile 2 și 3, reprezentanții CNAIR susțin că până la final de martie va fi lansată licitația pentru realizarea unor studii geotehnice suplimentare, în principal foraje ale solului.

„Într-un scenariu optimist, până la finalul anului am avea gata studiile suplimentare și am lansa și licitația pentru proiectarea și construirea loturilor 2 și 3”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Realist însă, acest lucru s-ar putea întâmpla abia în 2020.

Potrivit unui document al Ministerului Transporturilor, investiția în realizarea autostrăzii Sibiu-Pitești este estimată la 3,34 miliarde de euro.

Autorizația de mediu pentru autostrada Sibiu-Pitești poate fi consultată aici.

Foto: Planul autostrăzii Sibiu – Pitești (Sursa: CNAIR)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Nici dracu nu mai crede in autostrada asta. MT vrea sa ne spuna ca in timp ce vom muri de foame, din 2020 incolo, se vor si construi autostrazi?!!!!!!!!!!!

  2. Cand o sa se circule pe autostrada asta restu’ lumii civilizate o sa foloseasca teleportarea ca mijloc de transport :-/

  3. Mai parlitilor, am ras de m’am prapadit, citind articolul 😀 Unde traiti mai, ati iesit din hibernare, sau ce mama naibii ?
    Absolut toate autostrazile montane din UE (nu discutam despre restul globului) sunt construite astfel. Cam de vreo 70 de ani. Saptezeci de ani, mai paduchiosilor :))) Nu numai cu pasage subterane, ci cu pasage supraterane. SI nu numai ptr autostrazile montane, ci pentru toate, unde exista o strapungere de relief.

    Daca voi descoperiti acum roata, nu e nici o problema, suntem obisnuiti cu voi. Dati proiectul unor contructori straini si o vor construi imediat.

    Paduchi mioritici…

    • Gratis nu o face nimeni. De altfel asta e problema,. Cu aceste amânări, prelungiri, refaceri de studii suplimentare nu fac decât să se prefacă că se străduiesc și ei un pic . De fapt ei nu vor și nici nu pot , nu au bani , pe care de altfel i-au promis la pensii și bugetari. Oamenii votează nu autostrăzile . Când stai acasă și-ți vin niște bani nu te mai interesează decât asta nu și faptul că nu sunt autostrăzi .

    • Bani sunt garla, UE asteapta din 2008 proiectul ptr finantare totala (însa fara furaciuni, asa ca nu doresc sa acceseze fondurile)
      Însa ai perfecta dreptate, este foarte usor sa tii sub jug, un popor incult, las si fricos.
      Exista o vorba pe vremea lui Ceasca : „frumoasa tara, pacat ca e locuita”. Ramane valabil, dupa 29 ani 🙁

  4. Ati auzit ca f curand 3 companii mari din lune vor da drumul unui tren care merge cu viteza sunetului? Faceti atata pe voi ptr 50 km de autostrada care se va tot repara,suntem obisnuiti cu asta la Sibiu. Dronele apar si ele in 10 ani si noi nu avem nici carare sa mergem cu Daciile :))

  5. Iti dai seama ce va fi daca vor intra broastele pe autostrada….
    Cum de le-a scapat asta la ultimul plan de fezabilitate? Sa se mai faca unul.

  6. Da-ntre loturi sunt noduri, care să permită darea-n folosință a fiecărui lot, în funcție de terminare? Da’, de ce nu se prevăd tuneluri de câte 14-15 km, ca-n Croația, care-ar scurta cu mult traseul, n-ar mai deranja animalele (de niciun fel), ar costa cu mult mai puțin, ar dura mai puțin timp pentru proiectare și execuție…

  7. In Romania va fi nevoie de paza militarizata pentru aceste bariere de siguranta.