Autostrada Unirii: cinci ani pe hârtii oficiale şi niciun metru de asfalt / Nu se lucrează pe niciun tronson al autostrăzii de 310 km
La cinci ani de la seria de fotografii realizate de VIP-urile politice ale Iaşului cu mapa Legii privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Tg. Mureş (Autostrada Unirii), promulgată de preşedintele Klaus Iohannis pe 29 noiembrie 2018, încă nu se lucrează nicăieri pe traseul lung de aproximativ 310 km, informează Ziarul de Iași. Singurele utilaje care au putut fi văzute ici şi colo au fost cele de foraj, pentru mostrele necesare studiilor geotehnice.
Segmentele din Autostrada A8 cele mai apropiate de finalizare sunt în prezent capetele aşa-numitului traseu montan. Autostrada Unirii a fost împărţită în două tronsoane – unul „montan”, între Tg. Mureş şi Tg. Neamţ (de fapt, până la Moţca), şi cel „de câmpie”, dintre Tg. Neamţ (Moţca) şi Iaşi (de fapt, Ungheni – capătul fiind mai exact pe teritoriul comunei Golăieşti, la est de satul reşedinţă şi la nord de localitatea Bosia din comuna vecină Ungheni).
Din traseul montan (211 km), au fost „extrase” capetele lui, Tg. Mureş-Miercurea Nirajului şi Tg. Neamţ-Moţca, segmente care au fost incluse în finanţarea prin PNRR, alături de A7 – cealaltă autostradă din Moldova, care se construieşte deja de la Ploieşti la Paşcani (Moţca).
Unul din aceste capete, cel dintre Tg. Neamţ şi intersecţia cu A7 (Moţca), este acum cel mai avansat din tot proiectul Autostrăzii Unirii.
Contractul pentru cei aproape 30 km a fost adjudecat de Spedition UMB la jumătatea lunii septembrie, dar ordinul de începere a lucrărilor încă nu a fost emis.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
5 comentarii