De teamă că ar putea fi revocat din Comisia de la Veneția, Tudorel Toader trimite acestui for o scrisoare în care se distanțează de toate modificările nocive din legislația pe justiție din ultimii ani / Reacția lui Ludovic Orban
UPDATE: Premierul Ludovic Orban a precizat că s-a gândit la revocarea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția, dar deocamdată nu a luat nicio decizie.
„Recunosc că ne-am gândit, dar până acum nu am făcut niciun demers. Ar putea să renunțe la epistole, ar putea să se ducă să comunice cu colegii lui, în care el ca membru în Guvern preț pentru toate marversațiunile și pozițiile antieuropene din justiție ale domniei sale, colegii săi pesediști din Guvern l-au desemnat încă o tură în cadrul Comisiei de la Veneția. Încă n-am făcut niciun demers oficial, se plânge degeaba deocamdată”, a afirmat Ludovic Orban.
Premierul a precizat că trebuie analizate regulile și cutumele Comisiei de la Veneția.
Știrea inițială: Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a transmis o scrisoare deschisă Comisiei de la Veneția, în care spune că „în spațiul public circulă informația” că Guvernul intenționează să îl revoce din calitatea sa de membru al Comisiei de la Veneția și înșiră o serie de „împrejurări”, între care refuzul de a promova OUG privind amnistia și grațierea, cea pentru modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală sau cea care să consacre posibilitatea formulării contestației în anulare împotriva hotărârilor definitive pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în completuri de 5 judecători.
Tudorel Toader mai precizează, în scrisoarea deschisă pe care a postat-o pe pagina sa de Facebook, că legea recursului compensatoriu a fost inițiată înaintea mandatului său la Ministerul Justiției, că proiectele legilor justiției au fost modificate substanțial în Parlament, iar proiectele de modificare a Codului Penal și Codului de Procedură Penală au vizat punerea în acord cu deciziile Curții Constituționale.
„Domnule Președinte, prin aceste câteva exemple, dintr-o dinamică legislativă plină de interese, suprapuneri de competențe și controverse; reafirmând faptul că îmi asum tot ceea ce am făcut sau nu am făcut eu în domeniul justiției; reafirmând faptul că nu îmi asum nimic din ceea ce au făcut sau nu au făcut alții, în același domeniu;
după 10 ani de judecător constituțional, șapte ani de agent de legătură al Curții Constituționale la Comisie;
având calitatea de membru titular al acesteia; indiferent de calea de urmat, voi rămâne atașat valorilor constituționale promovate de către Comisie !”, își încheie scrisoarea Tudorel Toader, care semnează cu titlurile de „Prof.univ.dr. Tudorel TOADER, Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Membru titular al Comisiei de la Veneția, Judecător la Curtea Constituțională a României ( X.2006 – VII.2016), Ministru al Justiției în trei Guverne (II.2017 – IV.2019)”.
Scrisoarea integrală a lui Tudorel Toader:
Scrisoare deschisă,
Către
Comisia de la Veneția,
Gianni Buquicchio, Președinte
Membrii Comisiei
Excelența voastră, Domnule Președinte,
Excelențele voastre, Doamnelor și Domnilor
În spațiul public circulă informația potrivit căreia Guvernul intenționează să solicite revocarea mea din calitatea de membru titular al Comisiei, din partea României. În măsura în care această informație se va confirma, exprim speranța faptului că Executivul are în vedere și următoarele împrejurări:
1. Refuzul de a promova Ordonanța de Urgență privind amnistia și grațierea. Se cunoaște faptul că se insista pentru un act de clemență cu puține excepții și fără limite de pedeapsă. Măsura ar fi profitat tuturor, nu doar majorității guvernamentale din acea perioadă.
2.Proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost inițiat anterior momentului în care am preluat portofoliul de la Ministerul Justiției. În procedura parlamentară, sub semnătura mea, ministerul justiției a dat aviz negativ modificărilor parlamentare.
Sub semnătura mea, în controlul de constituționalitate, ministerul justiției a susținut neconstituționalitatea proiectului de lege. Consiliul Superior al Magistraturii a propus ca cele 3 zile, la 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, să fie considerate ca executate, iar parlamentul a mărit de la 3 la 6 zile. În urma respingerii obiecției de neconstituționalitate, proiectul de lege a fost promulgat, publicat în Monitorul Oficial, la 3 zile de la publicare a intrat în vigoare, producându-și efectele.
3. Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, în acord cu deciziile Curții Constituționale, precum și pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă. În iulie 2017, proiectul de lege a fost adoptat de către Guvern și transmis parlamentului spre legiferare. Proiectul de lege a fost preluat de către Comisia specială care l-a modificat în mod substanțial, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale, inclusiv forma adoptată după primul control de constituționalitate.
Nici una dintre soluțiile legislative care au fost declarate neconstituționale nu a fost inițiată de către Ministerul Justiției.
Așa se face că, nici până în prezent, din 2017, Codul penal nu a fost pus în acord cu deciziile Curții Constituționale, iar Directiva privind confiscarea extinsă nu este transpusă în legislația noastră penală.
4.Ministerul Justiției a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, în acord cu deciziile Curții Constituționale, precum și pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumției de nevinovăție. În noiembrie 2017, proiectul de lege a fost adoptat de către Guvern și transmis parlamentului spre legiferare. Proiectul de lege a fost preluat de către Comisia specială care l-a modificat în mod substanțial, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale, inclusiv forma adoptată după primul control de constituționalitate.
Nici una dintre soluțiile legislative care au fost declarate neconstituționale nu a fost inițiată de către Ministerul Justiției.
Așa se face că, nici până în prezent, din 2017, Codul de procedură penală nu a fost pus în acord cu deciziile Curții Constituționale, iar Directiva privind consolidarea prezumției de nevinovăție nu este transpusă în legislația noastră procesual penală.
5.Ministerul Justiției avea în lucru un proiect de lege pentru modificarea legilor justiției. Pe data de 25 octombrie 2017, Comisia specială din parlament a solicitat respectivul draft, iar la inițiativa unui nr. de 11 parlamentari, cu modificări substanțiale, a fost publicat un singur proiect de lege pentru modificarea celor trei legi ale justiției. Personal am predat materialul aflat în lucru, inclusiv solicitarea de aviz din partea Comisiei de la Veneția. Comisia specială a renunțat la cererea de solicitare a avizului Comisiei de la Veneția.
Printre alte soluții legislative, la inițiativa comisiei speciale, parlamentul a adoptat Legea 207 din 20 iulie 2018, pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, iar prin art. 881 – 889 a consacrat și înființarea Secției speciale de investigare a infracțiunilor din justiție, urmând apoi întreaga odisee parlamentară, cu multe controverse și neconstituționalități.
6.Refuzul de a promova Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, prin preluare unora dintre soluțiile proiectelor de lege, declarate neconstituționale, prin care se urmărise modificarea celor două coduri. Se dorea următoarele: preluarea prin OUG a soluțiilor validate prin controlul de constituționalitate; preluarea, cu modificări, a soluțiilor declarate ca fiind parțial neconstituționale, respectiv, preluarea soluțiilor nesupuse controlului de constituționalitate, sub motivarea faptului că „sunt constituționale din moment ce nu au fost criticate de către autorii obiecției de neconstituționalitate”.
7.Refuzul de a promova Ordonanță de Urgență care să consacre posibilitatea formulării contestației în anulare împotriva hotărârilor definitive pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în complete de 5 judecători. Ordonanța e Urgență era solicitată în urma deciziei Curții Constituționale, având același obiect.
Domnule Președinte,
prin aceste câteva exemple, dintr-o dinamică legislativă plină de interese, suprapuneri de competențe și controverse;
reafirmând faptul că îmi asum tot ceea ce am făcut sau nu am făcut eu în domeniul justiției;
reafirmând faptul că nu îmi asum nimic din ceea ce au făcut sau nu au făcut alții, în același domeniu;
după 10 ani de judecător constituțional, șapte ani de agent de legătură al Curții Constituționale la Comisie;
având calitatea de membru titular al acesteia;
indiferent de calea de urmat,
voi rămâne atașat valorilor constituționale promovate de către Comisie !
Cu deosebită considerație,
1 decembrie 2019
Prof.univ.dr. Tudorel TOADER
Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Membru titular al Comisiei de la Veneția
Judecător la Curtea Constituțională a României ( X.2006 – VII.2016)
Ministru al Justiției în trei Guverne ( II.2017 – IV.2019).
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
39 comentarii