G4Media.ro

Avalanșă de teorii ale conspirației. Ce cred adepții QAnon și stânga americană…

sursa foto: Captură video CNN

Avalanșă de teorii ale conspirației. Ce cred adepții QAnon și stânga americană despre infectarea cu coronavirus a lui Trump

Adepții QAnon, o teorie a conspirației foarte populară printre americanii de dreapta, au salutat anunțul președintelui Donald Trump că este infectat cu coronavirus, ei vâzând de fapt acest diagnostic ca pe un efort secret de arestare a fostei rivale democrate la Casa Albă, Hillary Clinton.

De partea lor, susținătorii stângii americane sunt convinși că anunțul este parte dintr-un complot al președintelui de a recupera terenul electoral, în condițiile în care sondajele continuă să îl indice în fruntea cursei pentru conducerea Statelor Unite pe candidatul Partidului Democrat, Joe Biden. Acestea sunt doar două dintre teoriile conspirației care au început să circule pe canalele de socializare în momentele imediat următoare ale anunțului făcut de liderul american că a fost testat pozitiv.

Vineri dimineața, președintele Trump a anunțat, printr-un mesaj tweet, că este infectat cu coronavirus. De asemenea, și Melania, soția sa, a fost depistată pozitiv la testul pentru coronavirus.

Anterior, liderul de la Casa Albă afirmase că şi-a făcut un test COVID-19, dar încă nu are rezultatele, după testul pozitiv al uneia dintre colaboratoarele sale apropiate, Hope Hicks. „Ea a fost testată pozitiv,” a declarat Donald Trump pentru Fox News, confirmând informaţiile de presă referitoare la Hicks. „Tocmai mi-am făcut un test, vom vedea”, a adăugat el, precizând că şi soţia sa a fost testată.

„Voi avea rezultatele în această seară sau mâine dimineaţă. După cum ştiţi, petrec destul timp cu Hope, ca şi Prima Doamnă”, a continuat el. „Va trebui să intrăm în carantină? Nu ştiu”, a mai spus preşedintele Statelor Unite.

Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.

De asemenea, ea a mers cu liderul american miercuri, în Minnesota, pentru un miting de campanie.

QAnon laudă diagnosticul

Deloc surpinzător, anunțul președintelui Trump a fost urmat de o avalanșă de teorii ale conspirației, promovate atât de susținătorii liderului american, cât și de stânga de peste ocean.

Pe aplicația de socializare Parler, unde susținătorii QAnon s-au adunat după ce au fost expulzați de pe alte platforme, au apărut numeroase speculații cu privire la semnificația anunțului. Adepții QAnon, care cred că pandemia este o farsă menită să distragă atenția tuturor de la un cerc de pedofili alcătuit din lideri democrați și vedete de la Hollywood, și-au exprimat încântarea la anunțul lui Trump, deoarece cred că diagnosticul de infectare cu coronavirus al președintelui este o acoperire pentru arestarea lui Hillary Clinton.  Interpretarea acestora a venit chiar din mesajul tweet al președintelui. După ce a confirmat rezultatul pozitiv al testului, Trump a scris: „Vom trece prin asta ÎMPREUNĂ (TOGETHER)!” Dar se pare că adepții QAnon au citit acest lucru ca: „SĂ O LUĂM” (TO GET HER).”

Explicația poate fi găsită în chiar argumentul central al QAnon. Teoria este centrată în jurul ideilor că Q – un funcționar guvernamental de rang înalt, are autorizație de acces Q – postează informații clasificate online pentru a dezvălui un efort ascuns, condus de președintele Donald Trump, pentru a demonta o conspirație care implică membri ai „statului paralel ” și elite globale care ar fi implicate într-o retea extinsă de trafic internațional de minori.

Q a fost instruit să posteze scurgeri de informații direct pe pagina 4chan pentru a informa publicul în mod ascuns despre planul POTUS – președintele SUA – de a pregăti un contraatac împotriva membrilor „statului paralel,” care este alcătuit din oficiali guvernamentali, oameni de afaceri și jurnaliști. Q a început să posteze mesaje pe 28 octombrie 2017, acestea fiind reunite sub titlul ”Calm Before the Storm,” cu referire la declarația făcută de Trump la începutul acelei luni, în timpul unei întâlniri cu lideri militari, când a spus: ”Liniștea dinaintea furtunii”.

În timpul așa-numitei „furtuni” mii de membri ai „statului paralel” și democrați importanți, inclusiv Hillary Clinton și președintele Barack Obama, vor fi arestați și trimiși la închisoarea din Guantanamo Bay în „ziua răfuielii.” Printre cei vizați de acuzații se află politicieni democrați, actori de la Hollywood, oficiali de rang înalt etc. care colaborează cu guverne din întreaga lume în ceea ce privește combaterea abuzurilor împotriva copiilor.

În acest context, adepții QAnon au interpretat anunțul lui Trump ca pe un mesaj ascuns, conceput intenționat pentru a le semnaliza că președintele se retrage în culise în așteptarea „Furtunii”.

Stânga acuză un complot

Dar QAnon nu este singurul grup care răspândește teorii ale conspirației: susținători ai stângii, membri ai Partidului Democrat și vedete de la Hollywood, cred că președintele „și-a falsificat” diagnosticul din mai multe motive. Unii spun că Trump se preface că are COVID-19 pentru a nu mai lua parte la cele două dezbateri rămase cu Joe Biden, după spectacolul lamentabil care a marcat prima confruntare directă dintre cei doi candidați. „Sincer, când un om minte atât de mult, mă înșel când îmi imaginez un alt strigăt fals pentru o surpriză din octombrie? Că Trump pretinde un test pozitiv, se va prezenta ca asimptomatic sau se va pretinde vindecat cu înălbitor, apoi va respinge COVID din nou ca o farsă democratică? Mă înșel, nu?” a scris pe Twitter scenaristul David Simon, critic de seamă al președintelui.

Alți critici au subliniat istoria președintelui de a promova falsuri, inclusiv conspirația „birther” a lui Obama (potrivit căreia fostul președinte nu a fost născut în America, deci nu avea dreptul legal să ia parte la cursa pentru Casa Albă) sau o vizită pe care Trump a făcut-o la un centru medical în septembrie, ca motiv pentru a fi suspicioși cu privire la anunțul de acum al liderului american.

Alte voci afirmă că liderul de la Casa Albă încearcă să distragă atenția de la recentele dezvăluiri din New York Times legate de situația sa financiară. Potrivit ziarului, Trump ar fi plătit sume infime ca impozite federale pe venit în 2016 și 2017, după ani de zile în care a raportat pierderi mari pentru companiile sale.

Nu puțini sunt și cei care afirmă că președintele se victimizează pentru a distrage atenția de la apariția unor înregistrări audio în care Melania Trump a criticat politica de separare la graniță a familiilor imigranților ilegali, implementată de liderul republican.

O altă teorie susține că președintele minte în legătură cu diagnosticul, pentru ca ulterior să se poată lăuda cu recuperarea rapidă de la un virus care „nu a fost atât de rău„. Cei care susțin această teorie se referă la faptul că președintele a minimalizat pandemia luni de zile și, de asemenea, la faptul că el are doar simptome ușoare. Un utilizator de Twitter a scris că diagnosticul lui Trump îi oferă acestuia o oportunitate mare de a schimba conversația „timp de două sau trei săptămâni. Moment în care Trump poate să apară plin de viață și să spună că de-abia a fost atins de COVID”.

Avalanșă de conspirații

Analiștii americani au afirmat că nu este greu de înțeles de ce au apărat atât de multe teorii ale conspirației după anunțul lui Trump. Potrivit acestora, președintele a mințit în mod repetat cu privire la pandemia de coronavirus, afirmând constant că majoritatea cazurilor sunt „total inofensive” și că el va dispărea pur și simplu „ca un miracol.” Acest lucru i-a făcut pe mulți să afirme că nu au încredere în el.

De asemenea, un studiu al cercetătorilor de la Alianța pentru Știință a Universității Cornell a indicat că Trump însuși este „cel mai mare factor de difuzare a teoriilor conspirației legate de COVID-19”. 38% din articolele despre virus menționează și afirmațiile false ale președintelui despre acesta, susțin cercetătorii.

Documentul afirmă că Trump este „de departe cea mai mare componentă a infodemiei,” iar prin faptul că el sugerează „remedii precum dezinfectanții și hidroxiclorochina, nu este o surpriză faptul că cel mai mare conspirator COVID-19 este președintele însuși”.

Vorbind despre explozia de speculații apărute în ultimele 24 de ore, Business Insider a scris că teoriile conspirației au făcut mult timp parte din cultura politică americană. Un studiu al Universității din Chicago realizat în 2014 a constatat că 50% dintre americani cred în cel puțin o teorie a conspirației.

Un studiu realizat de Pew Research în luna iulie a acestui an a constatat o diviziune partizană în ceea ce privește probabilitatea ca cineva să creadă în teoria conspirației conform căreia coronavirusul a fost răspândit în mod deliberat de forțe din umbră. Astfel, 34% dintre republicani au spus că acest lucru este adevărat, în comparație cu 18% dintre democrați. Dar republicanii nu sunt singurii care cred în aceste teorii. New York Times a raportat în 2017 că alegerea lui Trump la Casa Albă a înregistrat o creștere a numărului de teorii ale conspirației răspândite de progresiști.

Potrivit jurnaliștilor, studiile au descoperit că, în perioadele de criză sau revoltă din societate, credința în teoriile conspirației devine mai răspândită. Cindy Otis, fostă analistă CIA, expertă în dezinformare și vicepreședinte de analiză la Alethea Group, a declarat că zvonurile s-au răspândit rapid după anunțul lui Trump, dar că este important să ne concentrăm pe surse de informații sigure.

„Acesta este unul dintre acele momente în care informațiile se vor mișca rapid, se vor schimba și vor proveni din mai multe surse diferite. Diagnosticul pozitiv al președintelui a lansat deja o serie de teorii globale ale speculației și conspirației. Riscul este că acestea se răspândesc atât de repede încât oamenii încep să le trateze ca pe un fapt. Oamenii ar trebui să se concentreze asupra a ceea ce știm din mijloace de informare și surse reputate și să se țină de acestea, mai degrabă decât să împărtășească cele mai senzaționale informații sau conspirațiile.”

În ciuda numărului mare de teorii care s-au răspândit pe Internet în ultimele ore însă, nu au apărut dovezi care să indice că diagnosticul președintelui este fals sau a fost fabricat în scopuri politice. De altfel, ca semn al gravității situației, Trump a fost transportat vineri seara cu elicopterul Marine One la Centrul Medical Militar Walter Reed pentru tratament după testarea pozitivă pentru COVID-19.

surse: Business Insider, New York Times, FoxNews, Yahoo News, Vice, NPR, CNN, sursa foto: Captură video CNN

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Teroristii chiuanon care vor sa distruga lumea! Cea mai mare organizatie terorista din lume!

  2. Trump si republicanii au decredibilizat complet Casa Alba. Cand comunica ceva Trump nu stii daca e adevarat, sau e minciuna, fiindca el minte cum respira.

    Iar QAnon exista doar in mintea celor mai fraieri oameni din lume, e doar o alta aiureala inventata de fabrica de propaganda a republicanilor, totul ca sa distraga atentia de la cat de oribil e Trump si partidul lui de rasisti.

  3. Multe axagerari, multe neadevaruri dar si teorii/ipoteze de lucru interesante pe la gasca Q.
    Is destui cu mintea sofisticata pin zona, nu „average joe”.

    Ceva caricaturi „deep state”:

    https://grrrgraphics.com/wp-content/uploads/2017/05/deep-state-swamp-ben-garrison_1_orig.jpg

    https://grrrgraphics.com/wp-content/uploads/2018/07/deep_state_hydra_trump-1.jpg

    https://grrrgraphics.com/wp-content/uploads/2020/03/big_government_tyranny2.jpg

    • bps, pai exact asa functioneaza manipularea. daca vrei sa faci un idiot sa creada o idee falsa, o amesteci cu franturi de adevar si idiotul o va inghiti imediat. exact din cauza asta la tribunal exista acel juramant – jur sa spun adevarul, tot adevarul si numai adevarul.

  4. Oameni buni, cu tot respectul, chiar nu se găsește un redactor care să corecteze un articol? Limba română e de împrumut pe aici. Publicul se formează și la nivelul ăsta. Pana mea, mă dor ochii.

  5. Hope Hicks, Donald Trump , Hope Hicks, toti trei diagnosticati cu coronavirus

  6. Constat cu uimire ca sunt, totusi, prea putine teorii ale conspiratiei aparute cu acest prilej. Daca luam in considerare cati comentatori pasionati de politica exista, cati nebuni se delecteaza pe retelele sociale, sau cati postaci isi castiga banii de o vodca, bere, suc, etc., dupa preferinte, ar trebui sa fie mult mai multe teorii.
    Asa ca ma mir ca nimeni n-a venit cu ideea ca Trump s-a declarat infectat :
    1)ca sa-l sperie pe Biden pentru ca acesta sa nu se mai prezinte la dezbaterea din 15 octombrie, avand in vedere ca din 2 oct (vineri cand s-a anuntat infectarea) pana in 15 oct. nu trec decat 13 zile si nu se poate certifica fara dubii vindecarea lui Trump si, deci, Biden se va infecta sigur la dezbatere si daca Trump se uita doar mai urat la el ;
    2)democratii l-au infectat in mod intentionat, indirect, pe Trump, dupa ce au constatat ca Hope merge peste tot cu presedintele, deci au avut grija sa o infecteze pe ea intai, implantand un infectat printre suporterii republicanului, care a reusit sa se apropie de Hope. Scopul final fiind sa=l elimine pe Trump ca sa nu mai poata participa la urmatoarele dezbateri. Stangistii tremura inca de frica……
    Precizez pentru cei care citesc, dar nu prea inteleg ce citesc, ca aceste doua variante expuse mai sus, ar rivaliza cu orice alta teorie a conspiratiei emanata deja, dar nu-mi arog nici un merit pentru prezentarea lor. Deci, cine vrea sa creada, bine, la fel si daca nu va crede

  7. De parca se putea infecta de la un consilier ,cand tot anturajul presedintelui probabil e testat zilnic,cum scoate covidut capul cum e descoperit . Din acelasi motiv statea si Orban la taclale fara masca prin primavara,erau toti testati zilnic. Din totalul de 4-500 de teste 200 se faceau in guvern si parlament,nu mai prea ramaneau si pt. personalul medical ,de aia erau zeci de focare in spitale.