
Avantajul pe care Oscar Piastri îl are față de coechipierul Lando Norris în lupta pentru titlul din F1
McLaren este pe val în acest moment, echipa din Woking având cel mai rapid monopost de pe grila de start din Formula 1, MCL39. Conform analizei jurnalistului Scott Mitchell-Malm de la The Race, Oscar Piastri are un avantaj important față de coechipierul Lando Norris în lupta pentru supremația din Marele Circ.
McLaren a câștigat cele două Mari Premii care s-au disputat până acum în sezonul 2025 (Australia și China), iar analiștii prevăd că piloții echipei britanice vor avea un rol important în lupta pentru titlul din Formula 1.
Jurnalistul Scott Mitchell-Malm de la The Race, personaj important în lumea Formulei 1, explică avantajul pe care Piastri îl are față de coechipierul Norris.
Lando este văzut favorit la câștigarea coroanei la finalul anului 2025, dar stilul său de pilotaj prezintă unele carențe, conform sursei citate.
Astfel, Norris adoptă un stil de pilotaj care distruge mai repede cauciucurile, în special la intrarea în viraje.
De celalaltă parte, Oscar este mai conservator și reușește să gestioneze mai bine acest capitol atât de important: uzura pneurilor.
„În momentul intrării în viraje, Norris forțează mai mult pneurile, iar acest lucru ajunge să-l afecteze pe parcursul unui stint de cursă. Vorbim aici despre comportamentul mașinii și despre cel al pneurilor”, a explicat Mitchell-Malm.
Acest aspect a putut fi observat la Shanghai, unde circuitul a impus o uzură accentuată a pneului față stânga, provocând dificultăți pentru pilotul britanic.
Juan Pablo Montoya, fost pilot de Formula 1, este de părere că Piastri mai are un avantaj față de Norris și prin faptul că stilul său este unul mai calculat și evită erorile neforțate.
De-a lungul sezonului trecut, Lando a comis unele erori mari care l-au costat scump în lupta pentru titlul mondial cu Max Verstappen.
Clasamentul piloților din Formula 1
1 Lando Norris (McLaren) 44 puncte
2 Max Verstappen (RedBull) 36
3 George Russell (Mercedes) 35
4 Oscar Piastri (McLaren) 34
5 Kimi Antonelli (Mercedes) 22
6 Alexander Albon (Williams) 16
7 Esteban Ocon (Haas) 10
8 Lance Stroll (Aston Martin) 10
9 Lewis Hamilton (Ferrari) 9
10 Charles Leclerc (Ferrari) 8 etc.
1 McLaren 78 puncte
2 Mercedes 57
3 RedBull 36
4 Williams 17
5 Ferrari 17
6 Haas 14
7 Aston Martin 10
8 Kick Sauber 6
9 Racing Bulls 3
10 Alpine Renault 0.
- Australia (Albert Park) – Câștigător Lando Norris
- China (Shanghai) – 23 martie – Câștigător Oscar Piastri
- Japonia (Suzuka) – 6 aprilie
- Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie
- Arabia Saudită (Jeddah) – 20 aprilie
- Miami (International Autodrome) – 4 mai
- Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
- Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
- Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
- Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
- Austria (Spielberg) – 29 iunie
- Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
- Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
- Ungaria (Hungaroring) – 3 august
- Olanda (Zandvoort) – 31 august
- Italia (Monza) – 7 septembrie
- Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
- Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
- SUA (Austin) – 19 octombrie
- Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
- Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
- Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
- Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
- Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank