
Aventurile lui Djurnalyi / Vulturul negru din Spania, donat Bulgariei, care a străbătut mii de kilometri și mai multe țări, între care România și Republica Moldova, a murit în Iran
Djuranlyi, vulturul negru din Spania care a vizitat Republica Moldova în 2022 a murit pe coasta Mării Caspice în Iran. Anunțul a fost făcut de Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, relatează Unimedia.ro
„Djuranlyi ne-a vizitat în luna februarie a anului trecut, apoi a plecat mai departe. Ulterior a revenit pentru o vizită scurtă în luna mai, după care iarăși a plecat spre depărtări necunoscute care-l chemau. De atunci, i-am urmărit zborurile cu o permanentă strângere de inimă – cu toții am sperat că se va întoarce în locurile unde a fost eliberat și își va întemeia o familie. Din păcate, pe data de 4 ianuarie 2023 călătoria lui Djuranlyi s-a sfârșit în mod tragic. Alături de colegii noștri din România și Bulgaria, am primit vestea morții sale cu foarte multă amărăciune…
Zbor lin, Djuranlyi!”, se arată în mesajul Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova.
Viața lui Djuranlyi pornește din Spania, de la centru de salvare al faunei sălbatice. După un tratament de succes, acest vultur negru a fost donat Bulgariei în anul 2020. Djuranlyi a ajuns în Parcul Național “Сините камъни”, iar de acolo și-a luat zborul încotro a dorit. În doar câteva luni, pasărea a parcurs mii de kilometri în căutarea unui loc și a unui partener.

Timp de doi ani de la venirea sa în Bulgaria, Djuranlyi a zburat prin multe țări: Grecia, Turcia, România, Moldova, Ucraina, Belarus, Rusia, Turkmenistan, Kazahstan, Uzbekistan, Iran. Ornitologii din aceste țări s-au implicat activ în urmărirea păsării pe măsură ce aceasta trecea prin teritoriile lor și s-au bucurat de vizita oaspetelui atât de rar.
În primii 6 ani de viață, vulturii negri „rătăcesc” în căutarea semenilor, a unui partener, a unui loc în care să se stabilească și să-și creeze o familie. Biologii din Bulgaria aveau mari speranțe că Djuranlyi se va întoarce și va cuibări în această țară odată ce va atinge maturitatea sexuală, însă soarta i-a hărăzit să moară departe de casă.
Chiar și la sfârșitul călătoriei sale, Djuranlyi a rămas celebru, unind organizații, instituții și cetățeni din mai multe țări în căutarea adevărului despre moartea sa. Datorită ornitologilor Igor Karyakin și Ehsan Talebi, s-a stabilit legătura cu instituția responsabilă din Iran, care a coordonat descoperirea cadavrului păsării. Este vorba de Biroul pentru animale sălbatice al Departamentului de Mediu din Iran.
Rămășițele păsării au fost găsite la locul din care transmițătorul satelitar emitea deja de câteva zile – în refugiul natural Miankaleh din provincia Golestan. Cadavrul a fost găsit și situația a fost examinată de reprezentanții Departamentului de Mediului al Republicii Islamice Iran.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii