Avere nejustificată de peste 800 de mii de lei pentru un director în cadrul Romatsa, fost secretar de stat la Transporturi, conform ANI
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 824.898 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Drahoș Virgil Titea, fost Secretar de stat la Ministerul Transporturilor și actual Director la Direcția Juridică și Administrativ în cadrul R.A. ROMATSA, conform unui comunicat transmis de ANI.
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 824.898 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către TITEA DRAGOȘ-VIRGIL împreună cu familia, în perioada exercitării funcțiilor publice de secretar de stat și director”, se arată în comunicatul citat.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către TITEA DRAGOȘ-VIRGIL, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice de secretar de stat”, mai transmite ANI.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu