G4Media.ro

Avertisment dur al unui medic de familie: ”Ne trimitem persoanele în vârstă…

Sursa Foto: Pexels.com

Avertisment dur al unui medic de familie: ”Ne trimitem persoanele în vârstă la abator cu acte în regulă de frică să nu se fure din sistem / Îi obligăm pe bătrâni să vină la cabinetul medicului de familie pentru a-și ridica rețeta cronică”

Dr. Călin Pop, medic primar Medicină de Familie, atrage atenția într-un articol remis redacției G4Media.ro asupra pericolului major de infectare a tuturor pacienților care trebuie să vină obligatoriu în cele 11.000 de cabinete ale medicilor de familie din cauza că lipsește reglementarea urgentă a consultației la distanță – telefonice/alte mijloace electronice.

”Practic, ne trimitem persoanele în vârstă la abator cu acte în regulă de frică să nu se fure din sistem. Se iau măsuri mult mai dure care ne costă mult mai mult, dar de frica unor consultații fictive creăm centre de răspândire a virusului cu dedicație pentru persoanele în vârstă”, scrie dr. Călin Pop, care furnizează și câteva soluții rapide pentru a preveni o infectare în masă a pacienților obligați să vină la cabinetele medicilor de familie, mai cu seamă a bătrânilor.

Articolul integral semnat de Dr. Călin Pop:

În urma evoluțiilor din ultima perioadă am decis că merită, măcar să încerc, să semnalez o situație foarte gravă care consider că reprezintă o bombă cu ceas cu efect posibil devastator. În timp ce se iau măsuri extreme, cu efect minim, în același timp, aproape ostentativ se lasă porți larg deschise de răspândire a virusului.

1. Deși cunoaștem efectul devastator pe care virusul îl are asupra vârstnicilor, îi obligăm ca în continuare să se prezinte la cabinetul medicului de familie, pentru a-și ridica rețeta cronică. Ei nu sunt singurii obligați să vină la cabinet, deși au o problemă rezolvabilă la distanță, dar sunt cei mai afectați.

2. În același timp factorii decidenți insistă ca pacienții cu febră să se prezinte în primul rând la medicul de familie. A se vedea declarația televizată a prefectului de Cluj.

3. Suntem 11.000 de cabinete de medicină de familie în România. Practic transformăm aceste cabinete în centre de răspândire a virusului! În același timp, direcționăm orice persoană potențial infectată în același loc cu o persoană sănătoasă și vulnerabilă (persoane vârstnice, care reprezintă majoritatea celor cu boli cronice stabilizate, care se prezintă pentru rețeta cronică).

3. Se știe clar că virusul rămâne pe suprafețe, dezinfectarea unui cabinet de medicină de familie este o iluzie, și nu poate fi pusă în practică eficient pentru a bloca real răspândirea virusului după fiecare pacient consultat!

4. Casa de asigurări, în ciuda decretului care elimină obligativitatea folosirii cardului de sănătate, insistă și pune presiune pe medici să îl folosească, argumentând că oricum punem mâna pe pacient (absolut cinic), sau de frica furturilor din sistem. Această obligativitate a folosirii cardului obligă pacientul să se prezinte la cabinet, când, unii au probleme rezolvabile la distanță (telefonic sau prin mijloace electronice).

5. Lipsa reglementării urgente a consultației la distanță – telefonice/alte mijloace electronice, pe perioadă stării de urgență obligă pacienții să se prezinte la medicul de familie pentru situații care se pot rezolva la distanță. Mai mult, induce și o stare de confuzie printre cadrele medicale. Stare de confuzie care există deja. Medicii nu au un cadru clar prin care să evidențieze și să raporteze astfel de consultații.

6. Extrem de important este și faptul că medicii de familie nu au primit echipamente de protecție, cu căteva excepții locale (a se vedea gestul autorităților locale din Brașov).

Soluții propuse:

1. Suspendarea pe toată perioada stării de urgență a cardului de sănătate și obligarea caselor județene de sănătate să respecte acest lucru.
2. Reglementarea urgentă a consultației la distanță pentru a oferi un cadrul legal medicilor să facă acest lucru în situații pertinente când acest lucru este posibil.
3. Modificarea de urgența a SIUI ca medicul de familie să poată încărca rețeta pacientului cronic stabilizat în sistem, iar pacientul să se poată prezenta direct la farmacie cu buletinul, fără să mai treacă pe la cabinet.
4. Aprovizionarea tuturor medicilor de familie cu dezinfectanți și materiale de protecție.

Trebuie să înțelegem că în acest moment cei mai vulnerabili (varstnicii) sunt obligati să vină în cel mai periculos loc: cabinetul medical unde se consultă pacienți cu afecțiuni acute resiratorii, deci cu mare probabilitate inclusiv pacieți infectați cu Covid.

Practic, ne trimitem persoanele în vârstă la abator cu acte în regulă de frică să nu se fure din sistem. Se iau măsuri mult mai dure care ne costă mult mai mult, dar de frica unor consultații fictive creăm centre de răspândire a virusului cu dedicație pentru persoanele în vârstă. Sunt conștient că este o expresie dură, dar reflectă din păcate realitatea.

Sunt 11.000 de cabinete de medicină de familie. Este suficient ca fiecare cabinet să răspândească virusul la un singur pacient. Faceți singuri calculul. Odată ce vom avea transmitere intracomunitară a virusului este o chestiune de câteva zile ca un pacient infectat să se prezinte la fiecare medic de familie.

Dr. Pop Călin,
Medic Primar Medicină de Familie

Foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

30 comentarii

  1. E ca balbaitul din banc care,vrand sa te avertizeze ca vine masina ,se balbaie pana cand esti lovit.

    • Si mai mult decit atit. Chiar medicii de famiglie NU mai dau batrinilor retete pe 3 luni, ci numai pe o singura luna ca sa fie pe scripte mai multi pacienti consultati. Banu’ inainte de toate…

    • Prea ne-am obisnuit sa facem bancuri din orice. Era mai potrivit de spus:
      Iata, in Romania, un om care gandeste. E o raritate, fiindca majoritatea au mintea incetosata, parca au capetele bagate in niste saci din plastic fosnitori, semitransparenti.
      Iata un medic cu mintea limpede, pe care sistemul complicat si corupt nu a reusit sa-l reduca la un executant resemnat, obligat sa se conformeze sistemului inept.
      Felicitari, domnule doctor! Mi-ar fi placut ca si ministrul sanatatii sa fie la fel de adaptat realitatii si sa o vada la fel de clar!.

  2. Intrebare:
    Oare Miliția & Securitatea si-au facut o baza de date cu diaspora care a venit in Ro in ultimele zece zile?
    Poate un milion.
    In proportie mare a formata din hoti, pitiboance, cocalari, cersetori si altii.
    Cred ca si urmăriți general.
    Sunt in izolare la domiciliu.
    Pregătesc jafuri în România!

    • Cert este ca e jale…in afara faptului ca pot fi infractori…,pot deveni,in acelasi timp cine garanteaza ca nu sunt extrem de multi contaminati si deci posibili „raspanditori”nu sunt toti in izolare,nici toti in carantina,in Romania testarea este la scara mica,in Germania sunt testari in masa,aproximativ 160000 zilnic,la noi raul abia incepe..,singura preventie eficienta izolarea…,dar,cat timp ???

    • Vasile, oare ai uitat ca te afli la 30 de ani de la tradarea din 1989 dupa care s-a instaurat neo-liberalismul si statul minimal , impus din exterior !!!
      Vreo evidenta poate au, dupa ”declaratiile pe propria raspundere” pe care nu le verifica nimeni si nici NU STIU SA FACA ASTFEL DE VERIFICARI ELEMENTARE, FIINDCA EI SINT DEMOCRATI, MEMBRI AI NATO SI UE SI NU NE ATACA NIMENI !
      Asadar, intrebarea ta, Vasile, e retorica !!!
      S-au dus de mult vremurile cind in Tara asta era ordine, pe care dementii de azi o denumesc teroare securista etc.
      VASILE, PRAFUL SE ALEGE DE ROMANIA IN MAXIMUM O LUNA SI JUMATATE !

    • Serios, pesedache?
      Asa v-a zis la A3?

    • Tepelus taica
      Ma trec fiori de ghiata pe sira spinarii cand vad ca exista (si nu sunteti prea putini, trebuie sa spun) unii care mai suspina dupa ordinea comunista bazata pe Securitate – adica cand puteai fi oprit pe strada de orice pulifrici cu table sub trenci si invitat undeva fara explicatii.
      Declaratia pe propria raspundere inseamna ca-ti asumi urmarile daca esti in alta parte decat ai spus si poti sa faci puscarie la maxim in conditii de criza.
      Deci nu esti vinovat din oficiu ci numai daca iti asumi.

  3. Pai nu voi ati votat cu hoti 30 de ani?

    Astea nu sunt probleme noi, cele birocratice, le stim foarte bine de mult timp.

    De ce le avem? Pentru ca birocratia poate fi manipulata pentru a stoarce bani, iar romanilor le plac banii nemunciti.

  4. S a mutat sapoca pe g4!

  5. Eu sunt sigur ca guvernantii s-au gandit la toate aceste probleme si ca domnul doctor nu stie ca ei s-au gandit deja.
    „Trebuie să scoatem Armata și Poliția pe stradă pentru a-i opri pe inconștienți”

  6. Aici aveti dreptate dar pe fond , ar putea statul sa va inlocuiasca cu altceva ! Cu o stampila ceva ca nu aveti nimic comun cu medicii de familie din vest, de unde s-a luat sistemul in scopul degrevarii sistemului sanitar , al aplicarii preventiei !!
    Medicii de familie buni diagnosticieni sunt probabil o exceptie. Eu am schimbat 3 si m-am lasat pagubasa ! Nu ai acces la ei -cum au cei din vest- in afara programului de joi dupa masa pana luni dimineata . In 30 de ani am mers de cam 5-6 ori, si atunci ei nu au fost interesati de povestile mele ci au cerut sa spun ce medicamente vreau -nu vroiam- sau unde , la ce specialitate sa-mi dea trimitere. Mi-au dat unde mi-a traznit mie si nu mi-a folosit la nimic caci bolile digestive nu sunt subventionate, deci mi-am platit analizele si consultatiile la privat si boala digestiva e la locul ei , netulburata !! Nu inteleg in ce fel ajuta ei sistemul sanitar si pe noi……. Poate sunt eu ghinionista sau lipsita de intelegere in domeniu.

  7. Sapoca cred ca e in est nu in vest!
    Voi ce aveti p acolo?

  8. Adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc: medicii de familie sunt considerați de către stat privați, de aici și ignorarea problemelor lor, iar, în aceasta situație, medicii de familie se prefac ca lucrează și ca sunt medici.
    Noi suntem tot la mijloc…

    • Marișele, ai făcut ochi!?

    • Iaca!

    • Amice, esti idiot. Medici de familie sunt tot medici (faptul ca tu faci analogia intre un medic si un privat, e o mizerie din partea ta, cand mergi la medicul tau de familie nu mergi la un medic privat, asta ca sa fie clar), faptul ca tu extinzi e exceptie la toti medici, asta e o boala de care sufera si cei care decid pentru noi.

      Trebuie sa intalegem ca medici sunt in prima line, ca-s la infectioase, ca-s de ORL, ca-s de ochi, ca-s de familie, … ca-s de dinti …. ca-s medici. Trebuie sa se poate proteja. EI in primul rand. Iar mizerile astea, de doi bani, ar tebui sa inceteze

  9. Sper ca nu te deranjez!

  10. Pacientul trebuie sa primeasca un document din care sa rezulte serviciul decontat de medic la FNUASS si sua . Indiferent unde si cind ( in cabinetul medicului odata cu cardul sau electronic ).
    Cetatenii din tara asta sint cei care alimenteaza ( din rodul muncii lor ) FNUASS . Au dreptul sa stie , fiecare in parte , ce sume si pentru ce servicii se fac plati din FNUASS pentru ei ( fiecare in parte ).

    In FNUASS sint banii nostri nu banii presedintelui CNAS , ai parlamentarilor , ai ministrului sanatati sau ai neamurilor lor .

  11. medici de familie nu au nici manusi nici-masti ….nimic nu le asigura.
    sant lasati in voia soartei dar li se cer de toate .suspect corona, med. familie prima data ,deci este primul care se intilneste cu boala. si au si ei fam. ministru iresponsabil.o stiu in mod direct credeti-ma.

  12. In cazul asta si dupa ce trece Coronavirusul se poate face la fel cum se vrea acum: consultatie medicala de la distanta. Medicul de familie sta comod acasa si pune diagnosticeda retete si face tratamente prin telefon. Sau cum a mai zis cineva aici, mai bine fara medic de familie.Sa fie inlocuit cu o stamplia si eventual,in cazurile grave,cu un numar de call center.

  13. eu sint medic de familie, acord consultatii telefonice, mai mult recomandari, non stop, de luni pana duminica, 24/24; la cabinet ma duc zilnic, program de lucru, am o lista de pacienti cu o medie mai mare de 60 ani, dezinfectante am dinainte de epidemie, probabil ca se vor termina foarte curand; sunt multi carcotasi care vor sa se afle in treaba, comentand fara substanta, dar situatia nu este de loc roz. Daca pacientii in varsta , care de la mine iau oricum retete pentru 3 luni, vor fi nevoiti sa evite cabinetul si sa isi cumpere direct medicamentele, pensiile lor vor fi afectate major, ei sunt cu patologie multipla, deci…vor mai avea bani sa isi achite alte necesitati ?….ps. pt achizitionarea de materiale de protectie si dezinfectanti, sumele sunt total nerusinate, in acest context, iar perioada de livrare peste 2 saptamani…am si eu familie, deja la mine nu ma mai gandesc…

  14. Multumesc domnului doctor pt încercarea de a introduce un pic de bun simț intr un sistem deja paralizat de birocrație.
    Cu buna credința si vointa se pot gasi solutii pt un sistem mult mai flexibil (in condiții normale si in condiții de necesitate sanitară , ca acum)
    Se vrea , in interesul pacienților (care ar trebui sa fie prima grija a sistemului sanitar ) sau sant alte interese ?

    Si nu in ultimul rand vrem sa protejăm perosnalul medical de riscurile crescute din aceste zile de pandemie ?

  15. Excelelentă inițiativă, propuneri pertinente, la obiect, trebuiau luate aceste măsuri de la începutul lunii martie 2020.
    Se poartă pacienții pe drumuri degeaba. SIUI e un sistem învechit, se blochează mereu. De parcă paciențiii și medicii sunt la cheremul CNAS și nu invers.
    Pentru scrierea unei rețete cu 3 medicamente se fac aprozimativ 90 de click uri cu mouse ul, CNP ul se scrie de 3 ori, seriile rețetelor se scriu de 3 ori. Birocrație idioată.
    Actul medical proriu zis este grav afectat de obtuzitatea unei instituții care nu este în stare să pună la dispoziția pacientilor și medicilor un sistem informatic care să nu se blocheze săptămânal.

    În timp ce în ultimii 15 ani, 5 directori ai CNAS au fost condamnați penal.
    Să vă fie rușine!

  16. Sunt medic de familie de 15 ani, lucrez în medie 10 ore pe zi : cabinet, domicilii, răspund la telefon 24/24ore 7/7zile. În România aceasta specialitate este subapreciata probabil din cauza unor colegi mai puțin implicări. As dori sa știe lumea ca sunt mulți dintre noi care muncim foarte mult pentru a ne ajuta pacienții. Facem consultații, explorări, scheme terapeutice, monitorizam, vaccinam….. Nu copiem rețete și dam bilete de trimitere…… Poate dacă încercăm sa vedem aceste lucruri se vor schimba multe…. Noi nu suntem ajutați în aceste zile sub nici o forma nici de minister nici de autorități locale…. Tot ce cumpărăm la preturi exorbitante este din acel buget al cabinetului pe care toată lumea îl considera salariul nostru…. Unii dintre noi avem un buget care reprezinta jumătate din salariul unui medic din spital…. În spitale sunt o armata de oameni, în cabinete doar un medic și o asistenta…… Cam asta e…. Cine înțelege….. Intelege

  17. In Franţa, de o saptamana se permite farmacistilor sa prelungeasca tratamentele pentru cronici. Tocmai ca batranii sa nu mai fie nevoiti sa treaca pe le medicul de familie

    • exact asta este solutia, nu mult-visata desfiintare a carduluide sanatate!
      ca doar nu se vindeca diabeticii si ceilati bolnavi cronic de la o luna la alta!
      dar multor romani, inclusiv medici, le place sa se bage in seama si sa complice lucrurile!

  18. Felicitari domnule doctor pentru semnalul de alarma pe care l-ati tras.

    Comunicarea intre CAS, cabinetele medicale si farmacii este ESENTIALA pentru bolnavii cronici care au nevoie IN FIECARE LUNA de medicatie.
    Ce simplu ar fi sa dam un telefon la medicul de familie, sa ne „autentificam”, medicul sa identifice in baza de date medicatia necesara, sa emita reteta, sa trimita reteta la farmacia cea mai apropiata de domiciliul pacientului si apoi sa mergem DIRECT la farmacie sa ne luam medicamentele.
    In felul asta protejam si pacientii si medicii si asistentele si coboram gradul de expunere la Covid .

  19. Subscriu la ideea cu prezentarea pacientilor cronici cu buletinul la farmacii: deja sunt in baza de date(exista asa ceva? Sic!) a Casei de asigurari,asa ca …sa nu ne mai temem de hoti! Pe trei luni e corect si ideal date fiind conditiile actuale.
    Consultul prin telefon e de dorit si doar in situatii de urgenta adresarea la 112.
    In mod normal,orice spital nefotat cu materiale de autoprotectie a cadrelor medicale,ar trebui preventiv,inchis!!! Altfel va fi un focar de diseminare printre personal si pacienti!!
    Deblocati posturile de medici specialisti atat de necesare acum! Ce pot face bietii rezidenti decat sa se infecteze…