Avertisment lansat de The Telegraph: Islamismul a scăpat de sub control în școlile franceze / O versiune rigidă a religiei a prins rădăcini în numeroase săli de clasă, amenințând valorile liberale ale Franței

Acum 20 de ani știrea că niște elevi adolescenți din Franța au protestat pentru că ar fi fost „șocați” de o pictură din 1603 cu cinci nuduri feminine pe care un profesor le-a arătat-o la clasă ar fi provocat în întreaga țară amuzament, nu frică. „De ce se plâng ei?”, ar fi întrebat toată Franța printre hohote. Însă profesorii de la școala gimnazială Jacques Cartier din Issou, la vest de Paris, știu de ani buni că lucrurile nu stau așa, scrie The Telegraph, citată de Rador Radio România.

Scenariul care s-a petrecut săptămâna trecută la o oră de literatură franceză s-a mai întâmplat de extrem de multe ori pe tot cuprinsul țării, în același gen de școli publice din zone sărace. Fenomenul a dus în ultimii trei ani la asasinarea a doi profesori de către elevi ori amici ai elevilor, cu complicitatea indirectă a multor părinți, chipurile scandalizați de te miri ce încălcare a unor coduri „morale” religioase stricte.

Scena s-a desfășurat după cum urmează (ni s-a relatat): o fată s-a ridicat din bancă în cursul orei pentru a obiecta la utilizarea picturii (originalul se află la Louvre). Un cârd de elevi i-au luat partea, făcând gălăgie și insultându-l pe profesor. Ora s-a încheiat în ceartă și hărmălaie. În ora următoare câțiva elevi alergau prin clasă cu eșarfe pe cap și-l făceau pe profesor „rasist”; a doua zi o mamă a amenințat că-l va da în judecată pe directorul școlii.

După ce incidentul a ajuns în presa locală și apoi și la știrile naționale de la TV, Gabriel Attal, noul ministru activist al educației a vizitat școala respectivă pentru a ține un discurs dur despre violarea secularismului francez și perturbarea activității școlare, promițând disciplinarea făptașilor. Profesorii i-au reamintit că acesta a fost al 16-lea incident de acest fel înregistrat numai în ultimele două luni.

În octombrie Franța a fost scandalizată de omorâre prin înjunghiere la Arras a altui profesor, Dominique Bernard, de către un cecen, fost elev al școlii. Omorul a redeșteptat mânia francezilor față de o realitate tot mai evidentă: eșecul integrării unor comunități închistate care până recent aveau o tradiție a asimilării fără probleme, veche de secole.

O variantă extrem de rigidă a islamului, derivată din wahhabism [fundamentalism sunnit popular mai ales în Arabia Saudită și Qatar – n.trad.], a fost diseminată deliberat de organizații islamice extremiste precum Al-Qaeda și Frăția Musulmană începând cu sfârșitul anilor ’70, alterând tradițiile comunității musulmane din Franța, dar și pe cele din țările de origine ale acesteia.

Pascal Blanchard, istoric al colonialismului și unul dintre creierele mulțumită cărora există la Paris un Musée de l’Immigration, a lucrat extrem de mult cu documente contemporane și a observat cât de ușor s-a integrat în comunitățile mixte din zonele cu locuințe sociale primul val de muncitori magrebieni care a reconstruit Franța postbelică în anii ’50 și ’60.

Luptătorii pentru independența Algeriei erau la fel de seculari ca aliații lor francezi, comuniștii: trei decenii mai târziu același regim a luptat un război civil sângeros contra teroriștilor islamiști, soldat cu peste 200.000 de morți. Nu este nici o surpriză că televiziunea de știri Al-Jazeera din Qatar și avatarul ei pe model TikTok destinat tineretului, AJ+, ia aproape zilnic în colimator așa-zisul „rasism” al francezilor. Sponsorii acesteia par să considere că dușmanul lor de moarte sunt secularismul francez și libertatea de alegere pe care o asigură el, lucruri pe care se prefac că nu le înțeleg.

Acest război existențial purtat neîncetat contra culturii și libertăților din Occident ar trebui să-i servească drept avertisment și Regatului Unit: integrarea nu este „oprimare”, ci un cadou oferit populațiilor care au ales să trăiască în societățile noastre; o promisiune a succesului și fericirii în cadrul acelui sistem economic și politic care face posibilă respectiva promisiune.

La fel ca stânga britanică, francezii s-au lăsat convinși de un discurs care-i servește pe aceia care vor să distrugă acest sistem, și există pericolul ca aliații ei de centru, care au nevoie de voturile acestui segment, să ignore avertismentul.

Acum, când guvern după guvern, din Olanda și Danemarca până în Italia și SUA, se confruntă cu furia publicului provocată de integrarea eșuată, vom vedea noi victorii pentru dreapta radicală care, chiar dacă nu are probabil soluții mai bune, pare măcar să admită realitatea.

Sursa: The Telegraph/ Articol de Anne-Elisabeth Moutet (jurnalistă franceză)/ Rador Radio România/ Traducere: Andrei Suba