Avertismente fără precedent transmise de Jandarmerie în ajunul mitingului diasporei: Nu vom accepta niciun fel de provocări / Nu suntem trupele pretoriene ale nimănui, suntem în serviciul cetățeanului
Jandarmeria a lansat, joi dimineața, în mod neobișnuit, o serie de avertismente cu privire la mitingul de vineri din Piața Victoriei la care sunt așteptați românii care muncesc în străinătate.
Oficialii Jandarmeriei au avertizat că nu vor fi tolerate niciun fel de provocări sau comportamente antisociale. ”Am văzut amenințări cu moartea, cu vărsare de sânge la adresa jandarmilor (…) Am văzut îndemnuri la ocuparea instituțiilor publice. Nu ne jucăm și vom lua măsuri (…) Cei care vor lansa mesaje de instigare vor răspunde (…) Recomandăm tuturor să se delimiteze cu fermitate de acest tip de afirmaţii care nu fac decât să crească riscul radicalizării la adresa forţelor de ordine, cu scopul de a obţine o reacţie”, a afirmat Marius Militaru, șeful serviciului de comunicare al Jandarmeriei.
El a mai explicat că Jandarmeria nu se confruntă cu cetățenii, ci rolul ei este să asigure atât siguranța manifestanților, cât și a celor care nu protestează.
„Jandarmeria Română, prin statutul său, prin legea sa de funcţionare, este o instituţie echidistantă politic, nu are legătură cu acest spectru, nu suntem trupe pretoriene în serviciul discreţionar al nimănui. Tocmai de aceea, noi suntem în sprijinul cetăţeanului şi furnizăm un serviciu public”, a dat Militaru asigurări.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a anunțat că dispozitivul de jandarmi de la protestul de vineri din faţa Guvernului va fi dimensionat în mod gradual în funcţie de numărul de participanţi care vor fi prezenţi.
„Dispozitivul nostru va fi dimensionat în mod gradual în funcţie de numărul de participanţi care vor fi prezenţi în spaţiul public. Vom creşte gradual acest efectiv, astfel încât să putem să ne îndeplinim obiectivul. Dacă va fi nevoie de suplimentarea lui, cu siguranţă vom face acest lucru”, a spus Enache în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
El a explicat că la ultimele evenimente de acest gen au existat incidente cu forţele de ordine deoarece alte persoane au intervenit în situaţia în care un jandarm a identificat o persoană care încălca legea şi încerca să o tragă la răspundere.
„În momentul în care jandarmul acţionează punctual pentru rezolvarea acelei situaţii, în jurul celui care a încălcat legea se coalizează alte persoane, alte grupuri care încearcă să împiedice acţiunea jandarmilor (…) Ceea ce nu face altceva decât să escaladeze nişte situaţii tensionate, care sunt exploatate ulterior de către cei care provoacă aceste situaţii în scop mediatic, în scop emoţional, acuzând abuzuri fără să cunoască ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu ne facem singuri dreptate, există instituţii ale statului care au acest rol, iar jandarmii prezenţi în spaţiul public se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi au această obligaţie de a sancţiona orice comportament antisocial”, a mai spus Enache.
El a cerut celor care vor fi prezenţi vineri în Piaţa Victoriei să nu vină cu bagaje voluminoase.
„De asemenea, cei care vin însoţiţi de copii să acorde o mare atenţie acestora, să-i supravegheze şi să se îndepărteze de persoanele la care am făcut referire. Niciun jandarm care vine mâine la serviciu nu are ca obiectiv o intervenţie, cu toţii vrem să ajungem sănătoşi acasă şi ne preocupă în egală măsură atât siguranţa şi sănătatea cetăţenilor, dar şi siguranţa jandarmilor care se află în dispozitiv”, a mai declarat Enache.
(Foto: Inquam Photos / Alberto Groșescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
47 comentarii