G4Media.ro

Avertismentul experților: Ofițerii ucrainieni nu trebuie pregătiți în stilul NATO. Învățați-i să…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Avertismentul experților: Ofițerii ucrainieni nu trebuie pregătiți în stilul NATO. Învățați-i să se bată cum face Rusia

Țările occidentale ar trebui să înceteze să antreneze ucrainenii pentru a deveni ofițeri în stil NATO, a avertizat Royal United Services Institute (Rusi), argumentând că pregătirea acestora ar trebui să se concentreze pe câmpul de luptă unde acționează ei și pe realitatea conflictului cu Rusia. Raportul insitutului britanic de tip think tank vine pe fondul criticilor tot mai mari la adresa contraofensivei Ucrainei, după ce forțele guvernului de la Kiev au optat pentru tactici de uzură în stil sovietic în detrimentul atacurilor cu arme combinate, favorizate de Statele Unite și de aliații acestora.

Avertismente

Institutul londonez, care se descrie drept cel mai vechi think tank din lume și lider în domeniul apărării și securității din Marea Britanie, a publicat recent raportul “Stormbreak: Fighting Through Russian Defences in Ukraine’s 2023 Offensive,” în care vorbește despre modul complet greșit în care sunt pregătiți ofițerii ucrainieni.

Potrivit Rusi, statele occidentale ar trebui să înceteze să antreneze ucrainenii pentru a deveni ofițeri în stil NATO, iar pregătirea acestora și exercițiile militare în care sunt implicați ar trebui să fie în mod specific adaptate pentru câmpul de luptă unde acționează ei.

Aceasta în contextul în care contraofensiva forțelor guvernului de la Kiev, declanșată la începutul lunii iunie, a fost scurcircuitată de lipsa ofițerilor de stat major la nivel de batalion și brigadă pentru a coordona atacurile la scară largă împotriva pozițiilor rusești, a scris influentul think tank britanic.

Rusi a îndemnat Occidentul să ia în considerare un program de pregătire personalizat pentru potențialii ofițeri ucraineni, care să reflecte mai degrabă condițiile de pe câmpul de luptă din Ucraina decât normele NATO standard.

Experții britanici au avertizat că recurgerea în continuare la practicile alianței militare nord-atlantice ar fi inutilă din cauza lipsei de înțelegere mai largă a acestora în rândul forțelor armate de la Kiev.

Jack Watling, coautor al raportului, a declarat pentru The Telegraph: “Am putea greși îngrozitor. Am putea face asta așa cum suntem – te vom învăța cum să fii ofițer de stat major al NATO… avem cursuri și avem o carte care ne spune ce înseamnă asta.

Dar problema este că dacă luați acea persoană care a învățat toate aceste proceduri NATO și o puneți înapoi în Ucraina, unde ei au instrumente diferite și unde niciunul dintre colegii lui nu înțelege terminologia NATO, atunci ei vor reveni la ceea ce înțeleg colegii lor.”

Publicația a reamintit că zeci de mii de soldați ucrainieni au luat parte la programe de antrenament occidentale, înainte de declanșarea actualei contraofensive, la începutul acestei veri.

De exemplu, în luna martie, zeci de soldaţi ucraineni au încheiat în Spania un program de instruire cu o durată de patru săptămâni pentru folosirea tancurilor germane Leopard 2A4, din care Spania va oferi Ucrainei câteva vehicule.

Un grup de 40 de tanchişti şi 15 mecanici au desfăşurat programul de instruire la o bază militară din apropierea oraşului Zaragoza. “A fost un program intens,” iar militarii ucraineni vor reveni acasă “cu cunoştinţe foarte acceptabile” pentru utilizarea tancurilor Leopard, a declarat un căpitan spaniol in acel moment.

“Deşi tancurile sunt foarte diferite (de cele de concepţie sovietică folosite de armata ucraineană – n.red), multe sisteme se aseamănă şi asta face lucrurile să fie mult mai uşoare. Şi împreună cu motivaţia personalului şi dorinţa lor de a învăţa, noi îi vedem foarte pregătiţi să revină pe câmpul de luptă,” a mai spus instructorul militar spaniol.

La rândul ei, Marea Britanie a antrenat mii de soldați ucrainieni pe teritoriul său, iar la exerciții au luat parte și instructori din Canada, Noua Zeelandă, Australia, Danemarca, Olanda și țările baltice. Într-un material publicat în luna februarie a acestui an, Newsweek a precizat că aproximativ 10.000 de militari ucraineni trecuseră deja prin taberele de antrenament din Regatul Unit începând din vara trecută, iar guvernul britanic anunțase în acea perioadă că alți 20.000, inclusiv marinari și piloți, vor fi antrenați în acest an. Printre cei care urmează pregătire în Regatul Unit se numărau infanteriști, tanchiști și artileriști, a precizat publicația în acel moment, explicând că Londra și aliații săi din NATO “încearcă să antreneze soldați ucraineni la standardele NATO pentru a lupta împotriva adversarilor ruși.”

De asemenea, începând din 2015, SUA au antrenat aproximativ 23.000 de soldați ucraineni. După începutul invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022, instructorii americani au pregătit, de asemenea, aproximativ 3.100 de soldați ucraineni în utilizarea armelor avansate, cum ar fi obuziere, sisteme de rachete cu lansare multiplă și vehicule blindate.

“Decizii greșite și periculoase”

Un raport recent al serviciilor secrete germane, scurs în presă, a afirmat că progresele forțelor Kievului în actuala contraofensivă au fost reduse deoarece armata sa nu implementează pregătirea primită din partea Occidentului.

Evaluarea realizată de experții din Bundeswehr a precizat că armata ucraineană a favorizat promovarea soldaților cu experiență de luptă față de cei care au primit instruire conform standardelor NATO, ceea ce a dus la “deficiențe considerabile în conducere,” precum si la “decizii greșite și periculoase.”

Analiștii reamintesc faptul că forțele terestre ale Ucrainei au crescut la 700.000 de persoane după atacul declanșat de Rusia în februarie anul trecut, inclusiv recruți mobilizați și voluntari. Acest lucru a făcut ca armata Ucrainei să se confrunte cu o lipsă de ofițeri de stat major care dețin experiență în conducerea unei forțe mai largi, potențial formată din mii de soldați, pentru a organiza și lansa un asalt unit.

Numărul mare de pierderi suferite pe câmpul de luptă de forțele ucrainiene nu a făcut decât să agraveze lipsa potențialilor lideri cu grade inferioare și care beneficiază de experiență în prima linie. (Documente secrete americane, care au fost scurse în urmă cu câteva luni pe un site dedicat fanilor de jocuri video, au indicat aproximativ 125.000 de victime în rândul trupelor ucrainene, dintre care aproximativ 17.000 au murit în lupte.)

“Acest lucru limitează dimensiunea la care brigăzile pot combina armele, în special în timpul operațiunilor ofensive în care timpul de planificare este comprimat,” au scris experții Rusi.

Adesea, ofițeri de rang înalt, cum ar fi colonei care sunt responsabili de porțiuni de mai mulți kilometri pe linia frontului, sunt folositi pentru a planifica atacuri specifice împotriva unor clădiri.

Pregătirea unei noi clase de ofițeri juniori le-ar permite liderilor cu mai multă experiență să planifice și să coordoneze atacuri la scară largă care ar putea accelera avansurile Ucrainei în teritoriul ocupat de ruși în estul și sudul țării, cred analiștii britanici.

Rusi a susținut, de asemenea, că sprijinul de pregătire al Occidentului pentru forțele ucrainiene trebuie, de asemenea, îmbunătățit pentru a se coordona mai bine cu structurile din interiorul Ucrainei.

Schemele de antrenament implementate și folosite de Marea Britanie, SUA și UE se concentrează pe îmbunătățirea abilităților soldaților individuali, care cel mai probabil s-au înrolat recent în armată pentru a lupta împotriva ocupației ruse.

Experții afirmă însă că aceste programe par să fi fost afectate de probleme de traducere din cauza lipsei de interpreți cu experiență în terminologia militară.

De asemenea, surse apropiate armatei ucrainene s-au plâns și că antrenamentul nu corespunde nevoilor soldaților de pe câmpul de luptă. Experții Rusi s-au referit la acest lucru, recunoscând că a existat o deconectare, deoarece instructorii NATO nu au reușit să observe activitățile din prima linie a frontului, iar standardele de siguranță împiedică pregătirea colectivă mai mare.

“Englezii sunt instructori foarte buni, dar probabil că obțin doar o îmbunătățire cu 15-20% față de ceea ce ar obține în Ucraina,” a adăugat Jack Watling.

Pe de altă parte, timpul de instruire în Occident este, de asemenea, limitat, deoarece Ucraina are nevoie constant să regenereze forte noi, proaspete, pregătite pentru a fi aruncate în luptă, lăsând puțin loc pentru antrenamente la scară largă.

Aceste exerciții pur și simplu nu pot fi efectuate în Ucraina din cauza amenințării pe care o reprezintă atacurile rusești la distanță asupra unor grupări mari de soldați. Mici terenuri de antrenament stabilite chiar în spatele liniei frontului oferă forțelor de la Kiev facilități limitate pentru a se pregăti pentru atacuri.

“Această abordare a generării de forțe înseamnă că majoritatea batalioanelor ucrainene generează aproximativ două plutoane de soldati care sunt considerate pe deplin capabile să conducă asalturi,” a scris Rusi. “În timp ce restul batalionului oferă întărire și capacitatea de a menține terenul câștigat, dimensiunea la care formațiunile pot desfășura acțiuni ofensive este sever constrânsă.”

Analiștii occidentali au notat că raportul insitutului britanic de tip think tank vine pe fondul criticilor tot mai mari la adresa contraofensivei Ucrainei, după ce forțele guvernului de la Kiev au optat pentru tactici de uzură în stil sovietic în detrimentul atacurilor cu arme combinate, favorizate de Statele Unite și de aliații acestora.

Forțele ucrainene au înregistrat câștiguri minime de-a lungul unui front de circa 1.000 de kilometri în estul Ucrainei, iar ucrainienii nu au reușit să recucerească prea mult teren. În majoritatea locurilor, progresul este măsurat în câteva sute de metri, a spus recent un oficial american. Asta nu este prea mult, având în vedere că Rusia ocupă ilegal aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei.

După începutul extrem de lent, ofensiva ucraineană pare însă că a început să câștige teren în ultima perioadă, deși acțiunile forțelor guvernului de la Kiev sunt afectate în principal de straturile elaborate de apărare construite de ruși. Trupele lui Putin au amplasat câmpuri minate vaste ca primă linie de apărare, au construit baraje și au ridicat bariere de tancuri cunoscute sub denumirea de dinți de dragon pentru a forța trupele ucrainene să ajungă pe un teritoriu pe care îl pot acoperi cu foc de artilerie. (Experții susțin de altfel că fortificațiile rusești din Ucraina sunt unele dintre cele mai extinse din Europa de la al Doilea Război Mondial, întinzându-se peste liniile frontului, de la Herson în sud până la nord).

Experții Rusi cred că, indiferent de progresele înregistrate în timpul contraofensivei Ucrainei, vor fi necesare ofensive ulterioare pentru a se putea îndeplini eliberarea teritoriului ucrainean. Raportul insitutului britanic a fost făcut tocmai ca să evalueze tacticile folosite și pregătirea oferită în timpul ofensivei ucrainene pentru a identifica generarea de forțe în următoarele luni.

Concluzia Rusi este că pregătirea personalului ar ajuta în mod semnificativ forțele ucrainene. Acest lucru va fi util, totuși, doar dacă antrenamentul este construit în jurul instrumentelor și structurii pe care le folosește Ucraina, mai degrabă decât să fie predate metode NATO care sunt concepute pentru forțe configurate în mod diferit. Există, de asemenea, o cerință critică de a perfecționa pregătirea colectivă oferită unităților ucrainene din afara Ucrainei, astfel încât unitățile ucrainene să se poată antrena într-un mod mai apropiat de modul în care luptă ele. Acest lucru necesită o ajustare a reglementărilor pentru a permite combinarea de instrumente care sunt restricționate în prezent în multe centre de pregătire din țările aliate.

Probleme în pregătire

Raportul Rusi care critică pregătirea în stil NATO oferită soldaților ucrainieni nu este însă singurul de acest fel apărut în ultima perioadă. La începutul lunii august, un document realizat de platforma openDemocray afirma că trupele ucrainene antrenate de NATO sunt lăsate nepregătite pentru realitățile războiului cu Rusia.

Pregătirea occidentală este adesea limitată, deoarece instructorii nu au purtat niciodată un război precum invadarea Ucrainei de către Rusia, iar deși instruirea oferită de experții vestici este mai sigură, ea este mai puțin comparabilă cu războiul real.

Raportul a notat că aproximativ 63.000 de soldați ucraineni, adică 17 brigăzi, au fost antrenați în Occident – mai ales în Marea Britanie și Germania, toti aceștia trecând printr-un “curs rapid” de 35 de zile de pregătire de bază.

În timp ce antrenamentul NATO poate fi util pentru lucruri precum trasul cu arme de foc și învățarea utilizării echipamentelor, majoritatea tacticilor de zi cu zi folosite împotriva forțelor Rusiei, împreună cu antrenamentul combinat cu arme – în care batalioanele învață să opereze împreună ca o brigadă – sunt predate în Ucraina.

O limitare este că armatele occidentale s-au concentrat în ultimii ani pe lupta împotriva insurgențelor din Orientul Mijlociu.

Membrii Brigăzii 41 a Ucrainei au spus, de exemplu, că instructorii NATO au folosit adesea exemple din conflictul din Orientul Mijlociu, care a implicat în mare parte raiduri în clădiri și identificarea insurgenților în rândul localnicilor, despre care au afirmat că “nu este cu adevărat relevant pentru noi.”

Ucrainienii au spus că instructorii occidentali au experiență în războiul urban, în luptele în orașe , dar în Ucraina, o mare parte a ostilităților are loc pe teren plat.

“Avem nevoie de oameni să înțeleagă cum să curete efectiv tranșeele, să pătrundă în ele, cum să arunce grenade în mod eficient, cum să nu cadă în capcane, să înțeleagă ce grenade aruncă (rușii) – în esență să înțeleagă inamicul,” a spus un sergent ucrainian.

Instructorii occidentali au planificat insa de obicei antrenamentele “cu un inamic mai slab în minte,” a spus ucraineanul, vorbind de faptul că forțele NATO încercau să-și copleșească inamicii cu tipul de putere de foc pe care Ucraina nu o posedă.

O altă limitare este că reglementările NATO în materie de sănătate și siguranță impun ca trupele să urmeze o pregătire de bază înainte de a trece la niveluri mai avansate. Dar din cauza constrângerilor de timp, trupele ucrainene adesea nu ating aceste niveluri.

Pe stil sovietic

Avertismentele experților occidentali legate de pregătirea neadecvată a ucrainienilor vin în contextual în care forțele guvernului de la Kiev au fost criticate că au optat pentru tactici de uzură în stil sovietic.

Problema nu este nouă. În aprilie, Defenese One vorbea despre faptul că unele trupe ucrainene încă folosesc metode sovietice, în ciuda antrenamentului primit de la americani și aliații lor occidentali.

Experții au indicat în special un corp de ofițeri ucraineni in varsta care încă gândesc în stil sovietic.

Instructorii americani i-au pregătit pe soldații ucrainieni să adopte procesul descentralizat de luare a deciziilor care definește practica militară a SUA. În conformitate cu această doctrină, ofițerii superiori își stabilesc un obiectiv și mai mulți ofițeri subalterni folosesc propria inițiativă pentru a-l realiza, o metodă care contrastează cu abordarea mai ierarhică existentă în armata Uniunii Sovietice.

Instructorii SUA care au antrenat ucrainienii și experții americani care s-au deplasat în zona frontului au remarcat contrastul puternic dintre ofițerii tineri, pregătiți de vestici, și ofițerii mai în vârstă, de 40 de ani și peste.

Tensiunea dintre ofițerii mai tineri, mai independenti și ofițerii mai înalți influențați de sovietici era clară, chiar și după un an de război cu Rusia, au remarcat experții. Soldații s-au plâns de liderii în stil sovietic care au oferit o pregătire necorespunzătoare. Într-un caz specific, inginerilor combatanti care învățau tehnici de deminare li s-a spus să folosească capacele de oală ca mine de antrenament. Li s-a spus apoi să-și exerseze abilitățile și să mimeze ceea ce ar face pe front dezamorsând capacele de oală.

Soldații au învățat ei înșiși cum să lucreze ca deminori, dar nu au putut obține certificarea de către armată, deoarece instruirea nu era oficială. Câțiva soldați ucraineni s-au plâns si că cei care au urmat cursuri oficiale vor fi atestați și vor primi certificate, dar nu sunt in mod efectiv competenți în specialitățile atribuite.

Așa se face că, în absența instrucțiunilor de la superiori, mulți soldați mai tineri au decis să ia lucrurile în propriile mâini. Experții americani au dat ca exemplu locotenenți ucrainieni care au găsit videoclipuri din SUA și Israel despre doctrina militară occidentală și le-au tradus în ucraineană pentru a învăța singuri abilitățile necesare, în contextul în care mulți ofițeri mai în vârstă par incapabili să renunțe la modul de operare din perioada sovietică si le complica pregatirea.

Surse: Rusi, The Telegraph, Newsweek, openDemocracy, Defense One

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Adica stilul in care iti trimiti la moarte soldatii si nu-ti pasa de ei ?

  2. Cine? RUSI? E o gluma sinistra, sau ce?

  3. cine e numitul „Rusi” ? ar trebui RUSI sau R.U.S.I.

  4. Nu e gresit trainingul NATO dar nu e pliat pe specificul acestui razboi in particular si e oricum foarte sumar pentru orice fel de teatru de razboi. Dar pentru scopul pentru care exista – acela de a furniza trupe cu un bagaj minim de cunostinte pe front, repede si in numar mare – este un plus.

  5. „Instructorii occidentali au planificat insa de obicei antrenamentele “cu un inamic mai slab în minte,” a spus ucraineanul, vorbind de faptul că forțele NATO încercau să-și copleșească inamicii cu tipul de putere de foc pe care Ucraina nu o posedă.”

    Pai daca-i antrenati in stilul „biggest firepower wins” dati-le si arme sa aiba acea putere de foc mai mare, caci deocamdata rusia conduce la nivelul asta