G4Media.ro

Avertismentul poliţiştilor în contextul unor cazuri de fraudă bazată pe falsificarea unor…

sursa foto: Pexels/ Sora Shimazaki

Avertismentul poliţiştilor în contextul unor cazuri de fraudă bazată pe falsificarea unor informaţii de identificare. Ce presupune tehnica de „spoofing” prin care infractorii se dau drept surse de încredere cum ar fi bănci sau autorităţi

Poliţiştii români avertizează că în ultima perioadă au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise fapte de natură penală, utilizându-se tehnica „spoofing”. Aceasta este o tehnică prin care infractorii falsifică informaţiile de identificare pentru a se da drept o sursă de încredere, cum ar fi bănci sau autorităţi, cu scopul de a înşela cetăţenii de bună credinţă, transmite News.ro.

Potrivit Poliţiei Române, autorii, folosind aplicaţii VoIP (voice over IP), cu numere de telefon din reţeaua naţională de telefonie, care pot fi numere de telefon compromise aparţinând unor instituţii bancare, contactează cetăţenii, pretinzându-se angajaţi ai băncilor. În cadrul apelurilor, aceştia afirmă că victimele ar fi solicitat un împrumut şi le cer să dezvăluie informaţii personale sensibile.

Ulterior, apelul este redirecţionat către o altă persoană care se recomandă ca fiind din partea Poliţiei şi le solicită victimelor să transfere bani într-un „cont sigur”, pentru a proteja fondurile. Această metodă a dus la pierderea unor sume mari de bani de către cetăţenii de bună credinţă, explică sursa citată.

În România, au fost înregistrate dosare penale ca urmare a faptului că persoanele vătămate au dat curs şi ultimei solicitări de transfer al banilor în contul „sigur”, iar din acel moment au pierdut controlul asupra fondurilor personale.

Aceasta este o formă de fraudă bazată pe tehnica de „spoofing”, prin care autorii falsifică informaţiile de identificare pentru a se da drept o sursă de încredere (bănci, autorităţi), cu scopul de a înşela victimele (cetăţenii de bună credinţă).

Poliţiştii le recomandă cetăţenilor ca, pentru protecţia lor, să nu răspundă apelurilor telefonice nesolicitate, care cer informaţii sensibile sau transferuri de bani, să verifice orice informaţie primită prin canale oficiale, contactând direct instituţiile implicate, să nu transfere bani în conturi neoficiale sau suspecte şi să contacteze imediat autorităţile competente (Poliţie, bănci etc) dacă au orice fel de suspiciuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.