G4Media.ro

Avertizare de călătorie pentru Franța emisă de MAE, din cauza caniculei din…

Sursa: Unsplash

Avertizare de călătorie pentru Franța emisă de MAE, din cauza caniculei din weekend

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că serviciul local de meteorologie – Meteo France a anunţat un episod de caniculă intensă în majoritatea regiunilor Franţei, începând de vineri şi până la începutul săptămânii viitoare, transmite Agerpres.

„Şapte departamente (Loire, Haute-Loire, Ain, Isere, Rhône, Savoie şi Haute-Savoie) au fost deja afectate de codurile de caniculă, aerul cald urmând să se răspândească pe întreg teritoriul Franţei. Codurile de caniculă se extind de vineri, 18 august 2023, la douăsprezece noi departamente: Allier, Cantal, Puy-de-Dôme, Doubs, Jura, Saône-et-Loire, Correze, Gers, Lot, Lot-et- Garonne, Tarn şi Tarn-et-Garonne”, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres de MAE.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii web a Meteo France (https://vigilance.meteofrance.fr/fr).

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele numere de telefon de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022”, menţionează comunicatul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...