G4Media.ro

Avertizare meteo: Întreaga țară va fi cuprinsă de furtuni duminică seară; sud-vestul…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Avertizare meteo: Întreaga țară va fi cuprinsă de furtuni duminică seară; sud-vestul țării, sub cod portocaliu

Administrația Națională de Meterologie a transmis două avertizări meteo de furtuni.  Prima este o atenționare de cod galben în regiunile de nord-vest și nord, începând cu ora 12. Prin a doua avertizare, ANM transmite că furtunile vor cuprinde, începând cu ora 18, întreaga țară, regiunea de  sud-vest intrând sub cod portocaliu de furtuni și grindină până luni dimineață la ora 6.

În Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina, între orele 12 și 18, instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-50 l/mp. În restul țării vremea va fi călduroasă, mai ales în Câmpia Română.

De la ora 18, furtunile vor cuprinde întreaga țară, până la ora 22. În județele din sud-vest, furtunile vor ține până luni dimineața la ora 6, regiunea aflându-se sub cod portocaliu.

”În intervalul menționat, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu vor fi perioade, la început în sud-vest, apoi și în sud, cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80-90 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină”, transmite ANM.

 

Sursa foto: Inquam Photos

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează