G4Media.ro

Avertizări Cod portocaliu de furtună în localităţi din Arad, Bihor, Caraş-Severin, Timiş…

sursa foto: Pexels

Avertizări Cod portocaliu de furtună în localităţi din Arad, Bihor, Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara pentru sâmbătă după-amiaza

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi intensificări ale vântului, valabilă în mai multe zone din judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Timiş şi Hunedoara.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 17:15, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35 – 40 l/mp, vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, în judeţele Caraş-Severin (Oraviţa, Grădinari, Forotic, Ticvaniu Mare, Vărădia, Berlişte, Vrani), Arad (Lipova, Târnova, Gurahonţ, Zăbrani, Ghioroc, Hălmagiu, Vârfurile, Săvârşin, Bârzava, Covăsinţ, Tauţ, Conop, Păuliş, Petriş, Hălmăgel, Dieci, Chisindia, Pleşcuţa, Brazii, Ususău, Şilindia, Frumuşeni, Şiştarovăţ), Bihor (Lunca, Vaşcău, Cărpinet, Nucet, Criştioru de Jos), Timiş (Margina, Maşloc, Fibiş, Ohaba Lungă, Brestovăţ, Bogda, Bara, Secaş) şi Hunedoara (Vaţa de Jos, Zam, Gurasada, Burjuc).

De asemenea, până la ora 17,40, în judeţele Caraş-Severin (Reşiţa, Bocşa, Berzovia, Lupac, Grădinari, Dognecea, Doclin, Forotic, Ramna, Ticvaniu Mare, Vărădia, Vrani, Ezeriş, Ocna de Fier) şi Timiş (Gătaia, Jamu Mare) se vor semnala grindină de dimensiuni medii, averse torenţiale ce vor acumula peste 30…35 l/mp, vijelie, frecvente descărcări electrice.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. (Sursa: Agerpres)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...