G4Media.ro

Avertizoarea de integritate privind practicile Facebook, atenționare în privința „metaversului” gândit de…

Sursa foto: captura video / Facebook

Avertizoarea de integritate privind practicile Facebook, atenționare în privința „metaversului” gândit de Mark Zuckerberg

Avertizoarea de integritate privind practicile Facebook, Frances Haugen, i-a pus în gardă miercuri pe deputaţii francezi împotriva proiectelor gigantului american în „metavers”, această dublură digitală a lumii fizice unde compania întrevede imense posibilităţi comerciale, relatează AFP.

„Sunt extrem de îngrijorată” de proiectele Facebook, în special de dorinţa sa de a crea veritabile medii profesionale în acest „metavers”, a explicat ea.

„Imaginaţi-vă că lucraţi de acasă şi că angajatorul dvs decide să devină o întreprindere din ‘metaversul’ Facebook”, a explicat ea. „Nu veţi mai putea decide dacă Facebook vă poate spiona sau nu…”

„Metaversul” îi va permite Facebook „să adune tone de date noi despre voi”, a reamintit ea, avertizând împotriva recurgerii la „senzori” sau „microfoane” în mediul utilizatorului.

„Este o problemă importantă pentru că este o problemă de consimţământ”, a precizat Frances Haugen.

Frances Haugen a fost audiată miercuri dimineaţă de comisiile legislativă şi de afaceri economice ale Adunării Naţionale, urmând ca miercuri-după amiază să aibă întâlniri similare în Senat.

„Metaversul” este noul „graal” al lui Mark Zuckerberg, fondatorul şi administratorul Facebook, care a decis să-şi redenumească grupul Meta.

Această dublură digitală a lumii fizice, bazată în special pe universurile virtuale în 3D, ar urma să permită înmulţirea interacţiunilor umane, eliberându-le de constrângeri fizice, notează AFP.

Cu acelaşi prilej, Frances Haugen a pledat în faţa deputaţilor francezi pentru reţele sociale „la scară umană”, debarasate de mecanisme de „hiper-amplificare” care alimentează dezinformarea şi propagarea conţinuturilor care incită la ură.

„Puteam readuce reţelele sociale la scară umană, să revenim la nivelul din 2008 sau 2009, când firul nostru de actualitate era format din conţinuturi generate de prietenii noştri” şi „nu se vorbea despre distrugerea democraţiei”, a spus ea.

„Facebook a făcut experimente în ultimii ani cu acest lucru: dacă familia şi prietenii voştri reprezintă o parte mai mare din ceea ce vedeţi, aveţi mai puţin discurs de incitare la ură, mai puţină polarizare, mai puţină nuditate, mai puţină violenţă”, a spus ea.

Frances Haugen a criticat marile grupuri de pe Facebook, care pot număra milioane de membri.

Potrivit ei, Facebook îi împinge în mod deliberat pe utilizatori să se alăture acestor mari grupuri, pentru că ele permit o reînnoire infinită a conţinuturilor.

Ori aceste grupuri sunt comparabile cu veritabile „uzine cu variante”, unde „cele mai extreme” conţinuturi sunt selecţionate pentru a fi propulsate spre milioane de persoane, a mai spus ea.

Frances Haugen a pledat încă o dată ca Facebook să fie constrâns să facă publice datele pe care le deţine privind utilizarea serviciului său.

„Facebook ne spune că este la curent cu problemele” de hiper-amplificare a conţinuturilor problematice, „dar nu avem niciodată acces la date care ne-ar permite să estimăm progresele care se fac” pentru a le remedia, a deplâns ea.

Facebook ar trebui să fie constrâns să furnizeze aceste date „în fiecare săptămână”, la „10.000 de perechi de ochi”, unor cercetători sau specialişti în algoritmi care ar putea evalua lucrurile, a spus ea.

Avertizoarea de integritate a salutat dorinţa deputaţilor francezi de a întări protecţia celor aflaţi în această poziţie, într-o propunere de lege care urmează să fie examinată în curând de parlamentul francez.

„Orice formă de susţinere pe care o asiguraţi avertizorilor de integritate va fi benefică”, a spus ea.

Întrebată despre susţinerea de care a putut să beneficieze, a spus că mama ei i-a asigurat o susţinere psihologică robustă în perioada în care îşi pregătea ofensiva.

„Am avut şansa incredibilă de a trăi cu mama mea anul trecut, din cauza COVID”, a explicat ea.

„Ea este pastor şi am beneficiat de nenumărate ore de sfaturi şi terapie din partea ei. Am vorbit cu alţi avertizori de integritate care nu au beneficiat de aceeaşi susţinere şi ei au suferit cu adevărat”, a mai spus ea.

Frances Haugen se află la Paris după ce a trecut şi pe la Bruxelles, unde şi-a exprimat sprijinul pentru noul text european de reglementare a internetului DSA (Digital Services Act).

Sursa Foto:  captura/Frances Haugen

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Google Amazon Facebook Instagram Tweeter &co
    „O entitate detine tot spatiul digital…este echivalentul a iesirii pe strada in Lubliana, vedeti o gramada de cladiri iar toate apartin unei singure persoane, tot ce se vinde in magazinele pe care le vedeti sunt controlate de o persona care decide pretul, cine si ce are voie sa cumpere iar unele cladiri nici nu le vei putea vedea daca algorimul zice asta…nu e o „piata” ci un sistem…”

    Technofeudalism:

  2. Ce este acela fieisbuciuc?

  3. Bai usere4mdia, lăsați vrăjeala cu scursura asta soroșistă, mare „avertizoare de integritate”. Asta e o japiță „educată” de Obameai.

  4. Zuckerberg poetul scrie „metaversuri”. Trebuie sa recunoastem ca este genial proiectul, chiar daca creează lumi paralele….bull shit. Gagica asta blonda s-a uitat la prea multe sf-uri. Adevarul e ca nu stim daca microfonul telefonului sau camera pot fi activate si Zuckerberg sa se amuze de noi.

  5. Wow ce pareri, ce idei..ce oameni fara masele…adica aveti carii si 0 educati dar discutati problema platformelor sociale:))))

    Pnl si psd :))