Avertizorii de integritate acuză șefii FBI, CIA și IRS că ascund actele de corupție ale familiei Biden. Ce este „documentul de cinci milioane de dolari”
Mai mulți avertizori de integritate au acuzat în ultimele luni conducerile Biroului Federal de Investigații (FBI), Agenției Centrale de Informații (CIA) sau Serviciului Fiscal (IRS) că ascund actele de corupție ale familiei președintelui democrat Joe Biden. Printre altele, denunțătorii au acuzat Administrația Biden de gestionarea greșită a anchetei federale împotriva fiului președintelui, Hunter Biden, de politizarea agențiilor federale de aplicare a legii, precum și de ascunderea dovezilor într-o „schemă criminală” în care actualul lider de la Casa Albă ar fi fost implicat în perioada în care era vicepreședintele Americii. În particular, un document care se află în posesia FBI, și pe care agenția a refuzat multă vreme să îl arate congresmenilor, ridică semne de întrebare despre partizanatul conducerii agenției.
Acuzațiile denunțătorilor
Mai mulți avertizori de integritate au făcut în ultimele luni declarații acuzatoare la adresa președintelui Biden și a membrilor familiei acestuia, acuzându-i de afaceri controversate care le-ar fi adus milioane de dolari în conturi. În plus, denunțătorii au vorbit despre politizarea agențiilor federale de aplicare a legii – în special, FBI și IRS – și de ascunderea dovezilor care ar dezvălui implicarea liderului american în afaceri ilegale.
Reamintim că protejarea avertizorilor de securitate în Statele Unite este consacrată în statutul federal, iar legea federală protejează dezvăluirile acestora.
Protocolul este ca un denunțător să meargă mai întâi la un supervizor imediat sau la supervizorul responsabil cu problema în cauză. Dacă avertizorul de integritate consideră că contactarea unui supervizor i-ar putea pune în pericol bunăstarea sau acel supervizor este implicat în orice potențială abatere, denunțătorul poate merge direct la inspectorul general al agenției. Din acel moment, inspectorul general poate comunica cu Congresul atunci când este cazul.
Avertizorii de integritate au acuzat însă, în repetate rânduri, că agențiile federale din care fac parte par să ignore dezvăluirile sau, mai grav, încearcă să îi reducă la tăcere pentru a-l proteja pe președintele democrat și pe membri familiei acestuia.
IRS
În aprilie, un supervizor din cadrul IRS le-a mărturisit congresmenilor americani că deține informații care sugerează că Administrația Biden gestionează în mod necorespunzător ancheta penală care-l vizează pe fiul președintelui, Hunter Biden, și caută protecția autorităților, au dezvăluit persoane familiare cu acest caz.
Într-o scrisoare trimisă Congresului, un avocat ce reprezintă un agent special de supraveghere penală din cadrul IRS a afirmat că angajatul are informații care ar contrazice mărturia sub jurământ a unui „funcționar politic senior.” Potrivit scrisorii citate de Wall Street Journal, supraveghetorul are, de asemenea, informații despre „eșecul de a atenua conflictele clare de interese în soluționarea finală a cazului.”
Documentul trimis congresmenilor precizează că supraveghetorul IRS – descris drept un funcționar de carieră – are detalii care arată „tratamentul și politice preferențiale care infectează în mod necorespunzător deciziile și protocoalele ce ar fi în mod normal urmate de profesioniștii de carieră din domeniul aplicării legii în circumstanțe similare, dacă subiectul nu ar avea legătură politică.”
Scrisoarea spune că supervizorul a supravegheat „o investigație sensibilă în curs împotriva unui subiect controversat, de mare profil, desfășurată de la începutul anului 2020,” pe care nu a numit-o.
Scrisoarea lui Mark Lytle, un avocat al agentului IRS, spune că clientul său dorește protecția oferită avertizorilor de integritate pentru a oferi informațiile. Scrisoarea a fost adresată atât liderilor republicani, cât și democrați din Comisiile judiciare ale Senatului și ale Camerei, Comitetului de finanțe al Senatului și Comitetului de Supraveghere și Reformă din camera inferioară a legislativului american.
„În ciuda riscurilor grave de represalii, clientul meu este dispus să vă ofere informațiile necesare pentru a vă exercita funcția de supraveghere constituțională și dorește să facă dezvăluirile într-o manieră nepartizană în fața conducerii comitetelor relevante de pe ambele părți ale eșichierului politic,” se afirmă în scrisoare.
Potrivit documentului, angajatul și-a dezvăluit anterior informațiile șefilor săi de la IRS și inspectorului general de la Departamentul de Justiție. Agentul Internal Revenue Service este însă împiedicat să dezvăluie unele dintre informații din cauza legilor privind confidențialitatea care protejează informațiile din declarațiile fiscale ale americanilor, se spune în scrisoare.
Mai multe instituții media americane, inclusiv Wall Street Journal, au confirmat ulterior că ancheta la care face referire agentul IRS este investigația fiscală desfășurată împotriva lui Hunter Biden, fiul președintelui democrat. Procurorii federali îl anchetează de câțiva ani pe fiul președintelui cu privire la declarațiile sale fiscale, precum și la o declarație referitoare la cumpărarea unei arme de foc.
Potrivit Wall Street Journal și altor ziare americane, anchetatorii au crezut luni de zile că au suficiente dovezi pentru a-l pune sub acuzare pe tânărul Biden. Procurorii au evaluat, de asemenea, dacă dependența de droguri a lui Hunter Biden – susținută înclusiv de dovezile existente pe laptopul său, ajuns în mâinile anchetatorilor – ar prezenta o apărare împotriva unui potențial caz penal. Deocamdată, fiul președintelui democrat nu a fost acuzat de nicio infracțiune, însă scrisoarea agentului IRS ar fi dus la organizarea unei întâlniri între avocații lui Hunter și anchetatorii federali.
Printre destinatarii scrisorii lui Lytle se află James Comer, un republican din Kentucky și președinte al Comisiei de Supraveghere a Camerei, care a acuzat anterior familia Biden că este implicată în afaceri controversate în străinătate. Într-o declarație publicată la o zi după scrisoarea agentului IRS, Comer a afirmat că informațiile despre avertizorul de integritate al IRS sunt „profund îngrijorătoare,” adăugând că Comitetul de Supraveghere „a urmărit rețeaua încurcată complexă de înregistrări corporative și financiare ale familiei Biden.”
„Ne-am întrebat tot timpul unde naiba au fost (Departamentul de Justiție) și IRS,” a scris Comer. „Acum se pare că Administrația Biden a lucrat ore suplimentare pentru a-i împiedica pe cei din familia Biden să suporte consecințele. Comisia de Supraveghere a Camerei va lucra pentru a trage la răspundere pe oricine din Administrația Biden care ar putea acoperi această activitate criminală.”
Revista Newsweek a precizat că Comer l-a acuzat anterior pe Hunter Biden și pe alți membri ai familiei Biden că au primit milioane de dolari de la un asociat al fiului președintelui care era afiliat la o companie energetică chineză. Republicanii susțin că presupusele plăți ridică semne de întrebare cu privire la influența străină asupra familiei Biden, deși nu există dovezi care să-l conecteze în mod directe pe președintele democrat cu aceste transferuri de bani.
De partea sa, republicanul James Comer a promis că își va folosi timpul în calitate de președinte al Comitetului de Supraveghere pentru a investiga „risipa, frauda, abuzul și gestionarea defectuoasă în guvernul federal.” Aceasta în contextul în care mai mulți dintre colegii săi republicani susțin că guvernul federal a devenit „o armă” sub Administrația Biden, folosită pentru a investiga și a reduce la tăcere adversarii săi politici.
Ulterior, mai multe surse au indicat că oficialul nenumit în document a cărui mărturie în fața Congresului este contestată în scrisoare-bombă a avertizorului de integritate este Procurorul General al Statelor Unite, Merrick Garland. Această informație pune sub semnul întrebării transparența și obiectivitatea oficialilor din domeniul justiției care îl investighează pe fiul președintelui Statelor Unite, dar și pe alți membri ai familiei Biden, în contextul în care liderul democrat și-a anunțat campania pentru realegerea la Casa Albă în 2024.
Referindu-se la declarația agentului IRS care ar contesta declarațiile lui Garland – făcută în fața legiuitorilor în mai multe rânduri, anul trecut, precum și în martie 2023 -, experții legali au afirmat că depunerea de mărturie mincinoasă în fața Congresului ar putea fi considerată o infracțiune pedepsită cu până la cinci ani de închisoare dacă se dovedește că acest lucru a fost făcut cu intenție.
În plus, la mijlocul lunii mai, avocații avertizorului de integritate de la IRS au notificat Congresul că întreaga echipă de la IRS a denunțătorului a fost eliminată din ancheta care-l vizează pe Hunter Biden. Echipa juridică a denunțătorului acuză acum guvernul lui Biden de „represalii ilegale.”
FBI
Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților și Subcomitetul pentru Politizarea Guvernului Federal – acesta din urmă creat la inițiativa republicanilor care dețin acum majoritatea în camera inferioară a Congresului de la Washington – au discutat cu peste două duzini de avertizori de integritate din FBI care au pretins că biroul a fost „politizat” în favoarea lui Biden, a Partidului Democrat și, în general, a stângii americane.
Congresmanul Jim Jordan, un republican de Ohio, a publicat recent un raport al comitetului, care a compilat acuzațiile denunțătorilor. Printre altele, avertizorii de integritate au acuzat FBI că vizează grupuri pro-viață, catolicii și părinții care participă la ședințele consiliilor școlare (acestea din urmă, devenite parte a războiului cultural din America în contextul în care multe dintre ele promovează discuții și evenimente despre identitatea de gen, spectacole de tipul drag show etc.). Denunțătorii au susținut că biroul „a umflat” numărul de cazuri pentru a le include pe lista extremismului domestic violent. Trei dintre avertizorii de integritate – Steve Friend, un fost agent special al FBI; Marcus Allen, un specialist în operațiunile personalului FBI; și agentul special FBI, Garret O’Boyle – au depus mărturie publică recent în fața comitetelor, afirmând că biroul a luat măsuri represive împotriva lor deoarece și-au exprimat opinii diferite. De altfel, FBI le-a revocat agențiilor autorizațiile de securitate chiar înainte ca aceștia să depună mărturie în fața legiuitorilor de la Washington.
FBI a apărat revocarea autorizațiilor și suspendările acestora, explicând că unul a refuzat să participe la o arestare; a adoptat „o narațiune alternativă despre evenimentele de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021;” a participat la „interviuri multiple, neaprobate cu mass-media, inclusiv un interviu cu o agenție de știri guvernamentală rusă” etc.
CIA
Un fost ofițer de top din serviciile de informații care a fost implicat în monitorizarea amenințărilor înainte de alegerile prezidențiale din 2020 din Statele Unite a declarat că Agenția Centrală de Informații nu a avut „nicio dovadă” la momentul respectiv că laptopul lui Hunter Biden ar avea vreo legătură cu o campanie de dezinformare a Rusiei, în ciuda afirmațiilor făcute de mai mulți șefi din CIA, susținători ai candidatului democrat, fostul vicepreședinte Joe Biden.
Chiar înainte de alegeri, 51 de foști oficiali din domeniul securității naționale au semnat o scrisoare publică susținând că laptopul lui Hunter Biden avea „toate caracteristicile clasice ale unei operațiuni de dezinformare rusești.” Printre alții, scrisoarea a fost fost semnată de fostul director CIA din timpul lui Barack Obama, John Brennan, de fostul director al Serviciului de Informații Naționale, James Clapper, și de fostul director CIA și secretar al Apărării, Leon Panetta.
Cu toate acestea, într-un interviu acordat Fox News Digital, fostul ofițer Chris Porter, specializat în chestiuni informatice, a spus că afirmațiile susținătorilor lui Biden „nu reflectau” informațiile reale.
„În calitate de ofițer de informații responsabil cu analiza comunității de informații americane a amenințărilor străine la adresa alegerilor din SUA din 2020, eram îngrijorat la acea vreme de această scrisoare, deoarece nu reflecta înțelegerea noastră asupra amenințării existente,” a declarat Porter. „Da, părea genul de lucru pe care l-ar putea face Moscova, dar, după cum a indicat ulterior raportul nostru neclasificat pentru public, în ciuda unei campanii de influență extinse, nu exista nicio dovadă că acest obiect anume ar fi dezinformare rusă.”
Fox News Digital a relatat recent că fostul director adjunct al CIA, Michael Morell, care a fost implicat în redactarea scrisorii și a obținut sprijinul de la foști oficiali din domeniul serviciilor de informații, a trimis un proiect al declarației Comitetului de examinare a clasificării prepublicării (Prepublication Classification Review Board – PCRB) din CIA înainte de a o face publică.
De asemenea, Morell a mărturisit comisiilor Congresului că echipa de campanie a lui Biden, în special actualul șef al diplomației de peste ocean, Anthony Blinken, a fost cea care a creat scrisoarea pentru a discredita relatările despre laptopul lui Hunter Biden.
Morell a trimis proiectul într-un e-mail către PCRB și a scris pe 19 octombrie 2020: „Aceasta este o muncă rapidă, deoarece trebuie să iasă (public) cât mai curând posibil.” Potrivit lui Morell, PCRB „a aprobat” scrisoarea „așa cum a fost scrisă” în aceeași zi.
La trei zile după ce scrisoarea a fost făcută publică, candidatul democrat la președinție a folosit-o ca punct de discuție în dezbaterea prezidențială finală din 2020 pentru a respinge criticile formulate de liderul de atunci al SUA, republicanul Donald Trump.
„Sunt 50 de foști șefi ai serviciilor de informații naționale care au spus că, ceea ce mă acuză el (Trump), este un plan rusesc,” a spus Joe Biden în timpul dezbaterii.
Un fost oficial al serviciilor de informații din SUA, Rebekah Koffler, a declarat pentru Fox News Digital că „este bine cunoscut printre foștii ofițeri de informații că procesul (legat de publicarea scrisorii) a fost părtinitor și politizat.”
„Sunt sigură că scopul scrisorii a fost acela de a suprima informațiile despre corupția lui Hunter Biden și de a preveni președinția lui Trump, la fel ca în cazul afacerii orchestrate Rusia-Trump,” a declarat Koffler, fost ofițer de informații DIA și autoarea cărții cărții „Putin’s Playbook: Russia’s Secret Plan to Defeat America.”
Koffler, care a spus că a trecut prin procesul PCRB pentru propria carte, a afirmat că „nimic nu este aprobat în mai puțin de o zi când vine vorba de PCRB,” adăugând că „procesul PCRB a fost folosit ca o armă (politică) în acest caz.”
Documentul de 5 milioane de dolari
Un avertizor de integritate a declarat că FBI și Departamentul de Justiție dețin un document care descrie „o schemă criminală” care îl implică pe Joe Biden – pe atunci vicepreședintele Americii – și un cetățean străin legat de schimbul de bani, respectiv cinci milioane de dolari, în favoarea luării unor decizii politice.
Conform Fox News, denunțătorul din acest caz este o sursă umană confidențială a FBI „foarte credibilă” care a fost folosită de birou în mai multe chestiuni de investigație care datează încă din timpul Administrației Obama. Potrivit informațiilor, este vorba de o sursă „preexistentă” a FBI care a fost folosită în mai multe chestiuni de investigație separate de anchetele care vizează familia Biden.
Documentul este un formular FD-1023 generat de FBI. Denunțătorul a spus că documentul „include o descriere precisă a modului în care a fost folosită presupusa schemă criminală, precum și scopul acesteia.”
Potrivit experților, un formular FD-1023 este folosit de agenții FBI pentru a înregistra rapoarte neverificate din surse umane confidențiale. Formularul este folosit pentru a documenta informațiile așa cum au fost transmise unui agent FBI, dar înregistrarea acestor informații nu le validează și nu le compensează cu alte informații cunoscute de FBI.
Denunțătorul a mers la președintele Comitetului de Supraveghere al Camerei, James Comer, și la senatorul Chuck Grassley, ambii republicani. Comer a citat FBI pentru a prezenta documentul, însă agenția a refuzat inițial să îl arate.
FBI nu a respectat citația, spunând că „s-a angajat să lucreze împreună prin acest proces,” dar a explicat că nu poate partaja informații, inclusiv informații „neverificate sau incomplete,” care ar putea „prejudicia investigațiile, prejudicia urmăririle penale sau procedurile judiciare,” care încalcă pe nedrept intimitatea sau interesele repetitive sau creează impresii greșite în public.”
FBI a spus că „chiar și confirmarea existenței (sau inexistenței) unei investigații sau a unei anumite părți de investigație poate risca aceste daune grave,” motiv pentru care este – și a fost de mult timp – o practică standard pentru agențiile de aplicare a legii să refuze să confirme sau să infirme un astfel de fapt.”
„Astfel, cererea dumneavoastră pentru un singur raport FD-1023 despre care spuneți că include o descriere precisă a unei presupuse scheme criminale riscă să provoace daunele împotriva cărora protejează regulile noastre de confidențialitate,” a scris FBI. La presiunea republicanilor, care au amenințat chiar cu tragerea la răspundere a șefului FBI, Christopher Wray, dacă biroul nu predă documentul fizic comitetului de investigație din Camera Reprezentanților, FBI și-a schimbat atitudinea.
Astfel, biroul s-a oferit să le permită lui Comer și Grassley să examineze documentul la sediul FBI și ulterior a fost de acord să aducă documentul fizic la Capitol Hill luni, pentru ca congresmenii să-l examineze într-o cameră securizată. De asemenea, tot luni, FBI le va oferi congresmenilor un briefing în același cadru despre document și acuzațiile la adresa lui Biden.
Anchete multiple
Reamintim că mai multe comitete ale Camerei Reprezentanților – unde republicanii sunt majoritari – examinează finanțele familiei Biden și, în special, veniturile lui Hunter Biden din munca în străinătate. În martie, Comisia de Supraveghere a Camerei a publicat o notă în care spunea că familia președintelui democrat a primit indirect bani de la o companie petrolieră chineză în 2017, după ce mandatul lui Biden de vicepreședinte se încheiase.
Ca parte a investigației lor, congresmenii republicani au primit și acces la rapoartele guvernamentale privind tranzacțiile financiare suspecte legate de membrii familiei președintelui Biden.
Hunter Biden este cercetat penal de către biroul procurorului din Delaware pentru posibilă fraudă fiscală, lobby ilegal în străinătate, spălare de bani și declarații false în legătură cu consumul de droguri pe un formular de cumpărare de arme.
Hunter ar fi scris în mai multe documente – recuperate de pe laptopul său abandonat într-un atelier din Delaware – că a plătit tatălui său până la „jumătate” din venitul său. Hunter l-ar fi implicat adesea pe Joe Biden în relațiile sale de afaceri, atât în timpul când democratul era vicepreședintele Americii, cât și după ce a părăsit funcția de la Casa Albă, în 2017.
„Este vorba de Foreign Corrupt Practices Act, mită, evaziune fiscală, acuzații legate de arme, conspirație, obstrucție, spionaj cu utilizarea documentelor secrete furate de la Casa Albă în timpul lui Obama pentru tranzacțiile sale cu Ucraina și China,” a declarat Mike Davis, fost consilier șef pentru nominalizări în Comitetul Judiciar al Senatului și președinte al Article III Project, despre potențialele acuzații împotriva lui Joe Biden.
„Biden a fost sărac când era senator. Era sărac când a plecat. Și dintr-o dată este foarte bogat. Nu din cauza inteligenței sau farmecului său. Cum a făcut acei bani?„
New York Post a reamintit că, în octombrie 2020, ziarul a relatat că laptopul lui Hunter a inclus un e-mail din mai 2017 de la asociatul său James Gilliar, care propunea ca „big guy” să primească 10% din veniturile obținute din parteneriatul cu CEFC. Un alt fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, a mărturisit că s-a întâlnit cu Joe Biden în aceeași lună pentru a discuta despre aranjamentul CEFC. Atât Bobulinski, cât și Gilliar l-au identificat pe Joe Biden drept cel numit „big guy.”
Hunter și James Biden, fratele liderului de la Casa Albă, au primit în cele din urmă cel puțin 4,8 milioane de dolari în 2017 și 2018 de la CEFC – o componentă a inițiativei „Belt and Road” a guvernului de la Beijing, o companie care nu mai există în prezent.
Joe Biden s-a întâlnit, de asemenea, în calitate de vicepreședinte al SUA, cu asociații rudelor sale din Mexic, Kazahstan, Rusia și Ucraina, precum și cu directorul general al unui fond de investiții chinez co-fondat de Hunter în 2013, după ce acesta a mers la bordul Air Force Two pentru o călătorie oficială la Beijing.
Dezvăluirile din anchetele desfășurate în ultimele luni au făcut chiar ca un număr din ce în ce mai mare de conservatori americani cu influență să ceară punerea sub acuzare a președintelui Biden, nu doar ca rezultat al investigațiilor, dar și ca răspuns la inculparea penală recentă a republicanului Donald Trump. Reamintim că un mare juriu din Manhattan a decis în martie punerea sub acuzare a lui Trump după o anchetă privind banii plătiţi starului porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii privind o presupusă relaţie pe care cei doi au avut-o în urmă cu aproape 20 de ani.
De asemenea, presa de peste ocean a relatat recent că, conform republicanilor din Camera Reprezentenților, investigația lor cu privire la tranzacțiile financiare ale familiei Biden s-a extins acum la nouă membri ai familiei președintelui.
Președintele Comitetului de Supraveghere, republicanul James Comer, a dezvăluit că „șase membri suplimentari” ai familiei președintelui „s-ar putea să fi beneficiat” de înțelegeri de afaceri care ar putea reprezenta „o amenințare la securitatea națională” a Americii. El a adăugat: „Afacerile familiei Biden sunt centrate pe cariera politică și pe conexiunile lui Joe Biden.”
Reflectând pe marginea anchetei care se extinde, profesorul de drept Jonathan Turley de la Universitatea George Washington a observat: „Ancheta împotriva celor din familia Biden i-a făcut pe mulți din Beltway (termenul folosit pentru a descrie peisajul politic și cultural cuprins în interioul Beltway, autostrada Interstate 495 care înconjoară Washington, D.C. Este adesea folosit pentru a se referi la instituțiile politice și media din oraș, precum și la oamenii și organizațiile care sunt strâns legate de guvernul federal) să se simtă inconfortabil. Traficul de influență a fost multă vreme forma favorită de corupție în acest oraș, dar puține familii par să fi profitat financiar așa cum a făcut-o familia Biden.” Rămâne de văzut dacă dezvăluirile recente vor afecta campania de realegere a lui Biden în funcția de președinte, în condițiile în care democratul s-a înscris în cursa pentru un nou mandat în Biroul Oval în 2024.
Surse: Wall Street Journal, CNN, Newsweek, New York Post, Fox News, Twitter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii