G4Media.ro

Avocații inculpaților din dosarul HexiPharma au cerut încetarea procesului pentru prescripția faptelor

Foto: Gsp.ro

Avocații inculpaților din dosarul HexiPharma au cerut încetarea procesului pentru prescripția faptelor

Avocații inculpaților din dosarul HexiPharma au cerut marți încetarea procesului pentru prescripția faptelor, potrivit informațiilor G4Media, iar procurorii nu au obiectat.

Dosarul privește acuzațiile că firma ar fi vâdut spitalelor substanțe care nu respectau rețeta de producție.

În 2019, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Flori Dinu, directorul general al companiei Hexi Pharma, la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În acelaşi dosar, Mihai Leva, şef de producţie al firmei, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, compania Hexi Pharma a fost obligată la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei. Instanţa a mai hotărât dizolvarea companiei.

Decizia Tribunalului București a fost contestată la Curtea de Apel București.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Ole! 💃🏻

    Statul de drept in toata splendoarea!

    • HAI CU DUBLAREA VENITURILOR LA TOVARASII DIN „sistemul de justitie” !
      HAI CU NOI PRIVILEGII !
      FACETI MAI REPEDE CARTIERUL PENTRU TOVARASI. SA NU SE MAI CE FRE DE LIME POPU

  2. WOW, o firma a vandut apa chioara pe post de dezinfectant catre zeci de spitale. Cati oameni s-au imbolnavit, unii au murit de la nosocomiale…iar fapta se prescrie. Bai ce stat misto avem. Bagi p. in USL

  3. procurorii tin la sertar dosarele m a f i o t i o r pana se prescriu faptele…. justitia apara m.a.f i o t i i , politicienii uselisto-aurolaci fac legi ca sa scape m.a.f.i.o.t.i.i. si sa ramana cu banii furati = UN STAT M.A.F.I.O.T

    Răspunde

  4. Aşa, băieţi! Niciun infractor nu scapă neeliberat!

  5. Bun, și inspecția aia judiciară pesedistă nu se autosesizează în acest caz? Nu îți ajung 3 ani să judeci un apel? Cât vrei, un deceniu?
    Pe Dănileț l-au dat afară din magistratură ca își tundea gardul pe tiktok, iar de slinoșii ăștia de dorm pe dosare nu se atinge nimeni.

  6. Parca crimele nu se prescriu. Pentru ce erau inculpati? Pentru traversare neregulamentara?

  7. Brvoooo superrr !

  8. Minunat! Specialii lovesc din nou.

  9. SECURITATEA E CU NOI! 👍

  10. Cei din justitie merita pensii speciale pentru ge#no#ci#dul propriului popor. Dosare
    prescrise prin bunavointa lor: lovitura de stat, mineriade, 10 august, incendiu colectiv, hexifarma.

  11. Cei din justitie merita pensii speciale pentru toate dosarele importante amanate la infinit si prescrise prin bunavointa lor: lovitura de stat ’89, mineriade, 10 august, incendiu colectiv, hexifarma etc.

  12. Pai asa e in Romania,tara infractorilor si procurorilor care trag de dosare pana se prescrie fapta . Closetul europei!

  13. Prescriptie pentru atentat la sanatatea publică??? Ceva e putred in……Romanica.

  14. Atentat în toată regula,fiindcă multe decese nosocomiale sunt acoperite cu acte false,in care scrie covid sau alte afectiuni,cu moarte mai lentă.Iar principala cauză a acestor infectii incurabile nu sunt peretii,ci dezinfectantii.Rudele mortilor sunt înmărmurite si nu le aude nimeni.
    Înalta Curte nu cumva a încălcat Constitutia cand a considerat ca decizia CCR retroactivează la întreruperea prescriptiei?Fiindcă art.148 al.2 si 4 din legea fundamentală obliga fara echivoc si aceasta inaltă instanță la respectarea decizilor Curtii de Justitie a Uniunii Europene.Elenei Udrea i s-a aplicat aceasta decizie U.E.,chiar de catre „onorata”Înaltă Curte.Sau se aplica după cum „functionează”unele interese de grup!!!