G4Media.ro

Avocatul lui Navalnîi a confirmat moartea acestuia/ Mama opozantului rus a sosit…

sursa foto: AFP

Avocatul lui Navalnîi a confirmat moartea acestuia/ Mama opozantului rus a sosit la închisoarea din Siberia unde i-a murit fiul

Mama principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a sosit sâmbătă la închisoarea din regiunea arctică unde fiul ei a murit subit vineri, informează EFE, citată de Agerpres.

Potrivit Radio Liberty, Liudmila Navalnaia a zburat sâmbătă dimineaţă de la Moscova către oraşul Salekhard, din districtul autonom Iamalo-Neneţ. Ulterior, mama opozantului s-a deplasat cu maşina în oraşul Harp, unde se află închisoarea IK-3, în care fiul ei a fost transferat în decembrie anul trecut.

Liudmila Navalnaia, care a declarat că nu vrea să primească condoleanţe, se întâlnise cu fiul ei în acelaşi loc la 12 februarie.

„Era sănătos şi fericit că trăieşte”, a scris vineri mama politicianului pe Facebook.

Mama opozantului rus era însoţită de avocatul lui Aleksei Navalnîi.

Echipa lui Navalnîi a anunţat cu o zi înainte că avocatul şi rudele opozantului rus urmau să se deplaseze sâmbătă la Harp pentru a identifica cadavrul, pentru a afla detalii despre circumstanţele morţii sale şi pentru a afla rezultatele autopsiei.

Navalnîi, în vârstă de 47 de ani, a murit subit vineri în închisoarea „Polar Wolf”, potrivit serviciilor penitenciarelor ruse.

Opoziţia şi presa independentă rusă, precum şi ministerele de externe occidentale l-au acuzat la unison pe preşedintele rus Vladimir Putin că a ordonat asasinarea lui Navalnîi, inamicul numărul unu al Kremlinului timp de 15 ani.

Navalnîi, care ispăşea o pedeapsă de aproape 30 de ani de închisoare, a fost transferat într-o închisoare arctică în decembrie trecut, după ce a anunţat începerea unei campanii împotriva realegerii lui Putin la scrutinul prezidenţial din martie.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat acuzaţiile aduse de Occident drept „inacceptabile” înainte ca rezultatele autopsiei să fie cunoscute.

Potrivit Reuters, purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului rus, citând o informare oficială înmânată mamei opozantului.

„Cerem ca trupul lui Aleksei Navalnîi să fie încredinţat imediat familiei sale”, a declarat Iarmîş, care a scris pe X (fostul Twitter) că Navalnîi a murit vineri la ora locală 14:17 (09:17 GMT), potrivit informării oficiale primite de mama lui.

Potrivit Kirei Iarmîş, trupul său a fost dus la Salekhard, oraşul din apropierea complexului închisorii, de către anchetatori ruşi, care făceau o „anchetă”.

”Putin l-a omorât”, a acuzat echipa lui Navalnîi, imediat după ce mama opozantului a primit certificatul de deces din mâinile funcţionarilor închisorii în care a murit.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...