G4Media.ro

Avocatul Poporului a sesizat CCR pe noua Legea a tinerilor/ Printre prevederile…

Sursa foto: Pixabay

Avocatul Poporului a sesizat CCR pe noua Legea a tinerilor/ Printre prevederile criticate de Weber este posibilitatea schimbării destinației bunurilor: ”Poate avea ca efect schimbarea totală a destinației, în detrimentul tinerilor, spre exemplu în scop comercial”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională a României pe noua Lege a tinerilor, spunând că anumite prevederi din lege ”au consecințe negative asupra raporturilor juridice, precum și asupra clarității, preciziei și previzibilității legii”.

Weber a mai transmis, în sesizarea înaintată către Marian Enache, președintele CCR, că în noua lege nu este clar care anume sunt organele de conducere ale fundațiilor de tineret (adunările generale sau consiliile), precizând că s-a creat o ”incoerență legislativă” și ”instabilitate”.

Un aspect interesant este critica Avocatului Poporului asupra prevederii care permite, în mod expres, schimbarea destinației bunurilor, motivând că poate să ducă la apariția unor ”interpretări arbitrare care pot avea ca efect schimbarea totală a destinației bunurilor, în detrimentul tinerilor (spre exemplu în scop comercial) și contrar dezvoltării personale și profesionale a acestora”.

Context

Trei organizații reprezentative ale tinerilor din România (Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Fundația Națională pentru Tineret), au transmis, în 29 iunie, că noua lege a tinerilor ”nu reprezintă o victorie”, criticând anumite prevederi ale acesteia.

  • „ (…) În același timp, nu avem cum să nu criticăm tergiversarea adoptării acestei legi de către parlament, precum și, lipsa de interes pentru dialog a ministerului în ultimele 7 luni, dar și neglijența cu care acesta a tratat proiectul de lege (convocarea în ultima zi posibilă a unei întâlniri cu organizațiile, pregătirea precară a delegației ministerului pentru această întâlnire, precum și transmiterea punctelor de vedere abia în dimineața dezbaterii de la Comisie – cu toate că au existat asumări clare în repetate rânduri cu privire la acest aspect)”, precizează comunicatul citat.

În plus, este criticat modul în care a fost abordată dezbaterea pe amendamente de la nivelul comisiei: „respingerea, la solicitarea ministerului, a unui număr relativ mare de amendamente în principal de către coaliția de guvernare, în unele cazuri chiar fără oferirea unei motivații/justificări reale, fundamentată clar. ”

ONG-urile de tineret subliniază că nu doresc doar bifarea de către politicieni a unei legi în contextul Anului European al Tineretului, ci conturarea, susținerea și implementarea de măsuri clare care să aibă efecte pentru fiecare tânăr și asupra întregului ecosistem de tineret din România. Citește detalii, aici. 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. CAT NE COSTA „avocatul poporului” ? LUCREAZA PENTRU EI SI IL PLATIM NOI…

  2. Poza articolului spune tot despre viitorul tarii(Patru tinere prietene au ieșit împreună în parc,stau pe o bancuta,uitându-se fiecare pe telefonul sau)Copiii nu mai trăiesc în viata reala,ci în cea digitala