G4Media.ro

Avocatul Poporului cere Administrației Naționale a Penitenciarului garantarea dreptului la corespondență pentru…

sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan

Avocatul Poporului cere Administrației Naționale a Penitenciarului garantarea dreptului la corespondență pentru deținuți/ Cererea lui Weber vine după o anchetă la Penitenciarul Giurgiu

Avocatul Poporului (AP) recomandă directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Tiberiu Ungureanu, să dispună măsuri privind garantarea dreptului la corespondenţă al deţinuţilor, după ce AP a efectuat o anchetă la Penitenciarul Giurgiu, transmite Agerpres.ro.

„În vederea garantării dreptului la corespondenţă al persoanelor private de libertate şi pentru preîntâmpinarea de situaţii care să genereze îngrădirea dreptului la corespondenţă, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor va analiza şi va dispune măsuri legale privitoare la: informarea persoanelor private de libertate cu privire la intervalul orar de ridicare a corespondenţei simple a deţinuţilor, prin afişarea acestuia fie pe cutiile poştale, fie în apropierea acestora (…), semnalarea la C.N. Poşta Română a situaţiilor în care personalul desemnat de către aceasta nu poartă uniformă de serviciu specifică activităţii de prestare a serviciilor poştale de către personalul C.N. Poşta Română, luând în considerare specificul locului de detenţie, precum şi obligaţiile specifice privind furnizarea serviciilor poştale”, se arată în recomandarea postată pe site-ul AP.

De asemenea, se mai recomandă monitorizarea video permanentă a locului în care sunt amplasate cutiile poştale şi implicit a modului în care se efectuează ridicarea corespondenţei, în scopul garantării dreptului la corespondenţă al deţinuţilor, prin montarea unor dispozitive video pentru a preîntâmpina situaţii care să genereze îngrădirea dreptului la corespondenţă.

Printr-o petiţie din februarie, un deţinut în Penitenciarul Giurgiu a sesizat AP în legătură cu o posibilă încălcare de către unitatea penitenciară a articolului 51 din Constituţie privind dreptul la petiţionare al persoanelor private de libertate.

AP a efectuat o anchetă la Penitenciarul Giurgiu. Cu ocazia audierii, deţinutul a declarat că îi este încălcat dreptul la corespondenţă, pretinzând că a văzut o persoană neautorizată care scotea plicurile din cutiile poştale, le selecta, iar apoi le rupea.

De asemenea, deţinutul a precizat că factorul poştal nu poartă uniformă cu însemnele serviciului poştal şi nici ecuson, astfel creându-se suspiciuni cu privire la persoana care are acces la cutiile poştale. Totodată, a declarat că nu cunoaşte intervalul orar de ridicare a corespondenţei, întrucât acesta nu e afişat nici pe cutiile poştale, nici în apropierea lor, se arată în recomandare.

Potrivit sursei citate, din anchetă a reieşit că în incinta penitenciarului (curţile de plimbare) sunt amplasate mai multe cutii poştale inscripţionate cu sigla Poştei Române, unde deţinuţii pot depune scrisori către exterior, fără să se precizeze dacă este şi unde se află afişat intervalul orar de ridicare a corespondenţei.

Cu privire la persoanele desemnate cu ridicarea corespondenţei, reprezentanţii Penitenciarului Giurgiu ne-au relatat că aceasta este ridicată zilnic între orele 14.00-16.00 de către factorii poştali care au acces în unitate în baza unui tabel de acces aprobat de directorul unităţii.

Reprezentanţii penitenciarului au menţionat că accesul factorului poştal în incinta unităţii se realizează prin postul de control numărul 1 unde i se face identificarea şi controlul specific, după care este preluat de către agentul de serviciu şi însoţit pe tot parcursul ridicării corespondenţei.

În vederea asigurării securităţii şi integrităţii activităţii, factorul poştal deţine cheia cu care deschide personal cutiile poştale, în prezenţa agentului aflat pe tură, în vederea colectării corespondenţei şi introducerii acesteia în sacul special al Poştei Române. După colectare, scrisorile sunt trecute prin aparatul cu raze X pentru verificare.

Conform precizărilor agentului de serviciu, a reieşit că factorul poştal nu poartă uniformă cu însemnele serviciului poştal şi nici ecuson, dar că reprezentanţii penitenciarului nu pot impune angajaţilor Poştei Române obligativitatea purtării unei uniforme de serviciu şi/sau a ecusonului, ci doar să verifice şi să legitimeze persoanele care au acces în incinta penitenciarului.

sursa foto: Inquam Photos/ Cornel Putan

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Ce e ma avocatul asta al poporului? Al cui popor?

  2. 🙂 De aia n-au astia celulare…
    Gardieni fac cumparaturile infractorilor din puscarie…
    Munca grea, de aia ii pensioneaza „statul” devreme.

  3. Mamaul Infractorului crede ca e ca in 1950 cand era ea tanara, cu scrisori si biletele, Eminescu- Veronica, Tariceanu-Udrea-Basescu…

    Alta treaba mai importanta nu a gasit sa faca pentru popor? Amanarea alocatiilor pentru copii, vointa poporului prin referendum privind reducerea numarului de parlamentari la 300… uite, dau doar doua exemple, pentru ca o sa iasa la pensie extraspeciala pana apuca sa le rezolve pe astea!