G4Media.ro

Avocatul Poporului denunță adoptarea a 25 de OUG-uri în ședința de marți…

Avocatul Poporului denunță adoptarea a 25 de OUG-uri în ședința de marți seara a guvernului Orban: ”O gravă abatere de la normele Constituției”

Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, consideră că adoptarea într-o singură ședință de Guvern a unui număr de 25 de ordonanțe de urgență este nu doar fără precedent, ci o gravă abatere de la normele art. 115 din Constituție, Guvernul substituindu-se practic Parlamentului, potrivit unui comunicat al instituției.

”La momentul adoptării lor, unele acte normative erau deja în procedură parlamentară, urmând să fie votate de “unica autoritate legiuitoare a țării”, așa cum este definit Parlamentul de către Constituție. De asemenea, au lipsit avizele Consiliului Legislativ și ale Consiliului Economic și Social, deși există o obligație legală fermă privind existența acestora anterior adoptării unei ordonanțe de urgență”, mai arată Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului își rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate privind acele ordonanțe de urgență care aduc atingere direct sau indirect drepturilor fundamentale și cele care încalcă decizii anterioare ale Curții Constituționale.

Foto: Renate Weber / FB

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

31 comentarii

  1. Cand psd mafia a facut acelasi lucru la 3 dimineata sa scoata toti puscariaşi din parnaie tanti numai scotea un cuvant.

    • Vopsitilor galbejiti, 25 de OUG-uri in cateva ore?! Nesimtitilor!

    • Doamna asta e mai tare decat adjunctii avocatului poporului.
      Ceva nu se leaga in schema de la AP. Cred ca si-au impud-o singuri fara Parlament. Ca doar nu e democratie reala.
      Mi se pare ca Puterea Avocatului poporului sta intr-o singura persoana ca in orice Dictatura

    • Pentru cine presteaza guvernul „da driapta” pe centura seara tarziu?
      Ei zic ca pentru studiile la facultate, altii zic ca pt stapan.

    • Invidioși foc trolii mafiei PRO-PSD-ALDE, că dau alții mai multe ordonațe decât stăpânii lor și mirați ca muta că nu sunt ei singurii ”prestatori”.

  2. Madam e doar un Ciorbea cu fusta, ochelari mai bine aranjati, aceeasi lacomie fara margini camuflata sub masca intelectualului jurist oengist, slugarnicie fata de mafia transpartinica

  3. Cum a ajuns sperietoarea asta de ciori avocatul poporului ?
    CCR + advocatul poporului = slugile ciumei rosii

    • Raspunde la subiect, galbejitule penelist! Tema e 25 de oug-uri in cateva ore!

    • Când esti mic si prost trolatul e o joaca.
      25 ala nu inseamna nimic cand e vorba despre viziunea unui guvern care-si respecta programul votat in parlament
      Inca 75 si fac 100%

  4. si ordonanta mamut 114, care era oe 5000 de pagini… cum a fost

  5. Cred ca acesta persona aflata in scaunul de av. al poporului este o abatere grava dela Constitutia romanilor.

    • Subscriu.

    • Femeia asta este o abatere de la legile naturii. Numai pentru ca exista.
      Hai mai soateti-ne o data in strada. De data asta o sa fie jale.
      Ne-am saturat pana peste cap de Volgute,Nipulici,Ciordaci,Oprisani,Badalai si alte nevertebrate.
      Chiar nu mai putem sa traim in liniste in tara noastra?
      Cum nu mai pot sa fure incep cu alte magarii.
      Aveti grija pizdonacii tatii ca orice are o limita.

  6. O vacă pesedistă nerușinată! Avocatul poporului ar trebui ales de popor nu numit de către o grupare infracțională!

  7. HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO
    ORBAN LIVIU HUOOOOOOOOOOOOOOOO
    PNL VOPSIT PDL
    ATI VANDUT TARA TICALOSILOR STRAINILOR
    24 DE OUG
    NOAPTEA CA HOTII

  8. ion din balon
    are doar un neuron
    la scoala a facut abandon
    in timpul liber canta la acordeon
    mananca din tomberon
    tu si firea ce aveti sarma-n colon
    se crede beton
    dar e doar un bufon

  9. Doamna aceasta poate ne spune daca incompetenta , hotia si minciuna ajunsa la varful puterii ani la sir si pentru care av. poporului nu a miscat un deget , fiind platit cu varf si-ndesat din bani publici ,precum si existenta in CCR a unor persoane care au slujit ani de-a randul regimul comunist si fara a fi macar judecatori constitutionalisti ,fiind asezati politic in acele scaune, nu reprezinta o abatere mult mai grava dela Constitutia Tarii si cu rezultate negative incomensurabile asupra evolutiei prosperitatii Romaniei ?

  10. A cui avocat este asta? Ce interese deservește? Ce este de fapt instituția avocatului poporului? De cine a fost înființată și pt cine?

  11. accept asta… ca in sfera politicului nu exista adevar, ci doar adevar politic!

    ce nu pot accepta este ca cei care ieri tipau impotriva ordonantelor de urgenta si foloseasca aceleasi mijloace, ajunsi acum la guvernare!

    iar cei care ieri, forumisti pe-acilea, criticau guvernarea psd din acelasi motiv, acum sa apere guvernarea actuala? !

    asta inseamna oameni fara coloana vertebrala!

    atunci cand cetateanul nu are coloana vertebrala, orice guvernare face orice doreste!

  12. Ce avocat al poporului când este numit polutic?!

  13. Renate Weber : ,,Adoptarea într-o singură ședință de Guvern a unui număr de 25 de ordonanțe de urgență este nu doar fără precedent, ci o gravă abatere de la normele art. 115 din Constituție, Guvernul substituindu-se practic Parlamentului”

    Nu e nici o abatere de la art. 115. ! ! ! ! !
    Prin Constitutia facuta de Iliescu si PSD -ul la 1991 Guvernul poate sa dea cate Ordonante are chef intr-o zi !.
    Asa a facut si Dancila cu PSD-ul in 2019 !

  14. Madam Weber, cand fostul dvs. sef de la ALDE, Tariceanu, a dat 41 de OUG intr-o zi, in 2005, nu era o grava violare a Constitutiei??? Ce ati cautat pe urma alaturi de violator?
    A, inteleg, cei de la ALDE v-au propus Avocat al Poporului, cind erau bot in bot cu PSD…

    • Stimate domn,

      Puteti face proba celor spuse indicandu-mi sursa pe google?

      va creditez, chiar daca nu pot fi sigur de afirmatiile dumneavoastra?

      si de aceea consider ca adoptarea unui mare numar de ordonante de urgenta scoate parlamentul din joc!

      intrebari: contextul era acelasi? adica noaptea? adica a doua zi se discuta o motiune de cenzura?

      altfel spus, parlamentul a mai putut reveni asupra ordonantelor caci, dupa cate stiu, chiar daca guvernul le da, exista o obligatie ca ele sa revina in parlament?

      si cu asta trecem la alta problema: de ce atata graba? nu cumva cei de la guvernare au calcultat ca pana ce parlamentul se va ocupa de ordonante, ele isi fac efectul?

      unele intrebari mi le pun si mie…

      eu cred ca o guvernare trebuie sa aiba la baza buna-credinta a guvernantilor!

      am indoieli ca acest guvern a avut la baza buna credinta, adica onestitatea! uitati-va la prima demitere..sa vedeti unde s-a produs, cine a fost inlocuit si cu cine…

    • @stefan cel mic…

      Domnu’ stefan, uitați aici: http://legislatie.just.ro/Public/RezultateCautare?page=4&tipdoc=18&semnatinceputtext=2005/07/14&semnatsfarsittext=2005/07/14

      O rugăminte: aveți răbdare și citiți tot de la adresa pe care v-am trimis-o mai sus.

      În rest, ce să vă spun… Parlamentul scos din joc? Serios? Știți procedură parlamentară? Aveți idee câte „proiecte de legi” sunt dosite prin sertarele diferiților șefi de comisii parlamentare? De câți ani (ani, nu luni sau zile)? Totul „pe procedură”…

      Știți care este „procedura” avizării? Ce rol au „comisiile de specialitate”? Știți care este „procedura introducerii pe ordinea de zi”? Ce rol are „biroul permanent” la Cameră și Senat? Cum sunt conduse aceste „birouri permanente”? De către cine? Ce rol au Preș. Cam. Dep. și Preș. Senat în această „procedura”? Cunoașteți „regulamentele” celor două Camere?

      În altă ordine de idei, văd că nimeni nu ia la mâna cele „25 de oug” să vedem despre ce e vorba… iată vă conduc eu spre o minimă informare: https://www.bursa.ro/avocatul-poporului-ordonantele-guvernului-orban-atacate-la-curtea-constitutionala-02539830

      Veți observa un lucru interesant: din 25 de OUG doar de „vreo” 2 (două) ” îi doare” pe împricinații pesediști+restul grupului infracțional organizat (ALDE, ProRO, UDMR, Meleșcanu etc.): alea care le bulversează „combinațiile” cu alegerile… în rest: drumuri, petrol, ajutoare de stat de salvare, carantină, cotizații internaționale, fonduri europene, recensământ agricol, gaze naturale, hrană caldă copii, polițiști etc…

    • Foarte bine punctat! Cel mai important e ca PSD-ul sa nu fie cel care da OUG-urile. Ei sunt fortele raului. PNL-ul e indreptatit sa repare tara cu orice mijloc. Cine nu intelege acest lucru vital e pesedist. Sau comunist. Sau rusofil. Sau anti-european. Sauron!
      Propun sa se dea o ordonanta de urgenta si pentru schimbarea Constitutiei! Cine mai are nevoie de Parlamentul!? Sau mai bine un OUG pentru eliminarea ei! Constitutia asta nu face decat sa ne incurce!
      Trebuie sa mergem inainte, ca inainte era mai bine!

  15. Minti! E f.constitutional.
    Si 2 vreti numai voi,imbuibatilor sa fiti tratati in spitale private?
    Poporul pute?

  16. In caz de reparatie nationala dupa un razboi de distrugere ,mai iei si decizii la limita legii, dar nu in afara acesteia.. Doamna vrea sa ne demonstrezi ca esti desteapta…..Speram ca aperi interesul poporului roman, fiind avocatul poporului….

  17. Stimate domn Andrei95,

    intai de toate multumesc pentru informatii,

    in al doilea rand, pentru stilul comunicarii..

    intre acele ordonante este si aceea care priveste sanatatea? da sau nu?

    ei bine, parerea mea, ca miza a fost sa treaca neobservata aceasta ordonanta, printre altele…

    una din tehnicile de manipulare este distragerea atentiei pe lucruri secundare, in cazul de fata numarul ordonantelor, modul de luare a lor ( noaptea)..si aratarea caracterului imperativ al unora dintre ele..

    baietii care sunt la guvernare ( vorbesc in general) cunosc toate trucurile…..am lucrat cu ei, nu la nivel guvernamental, ci la nivel local si stiu cum fac ca lumea sa nu se prinda…fiind in legalitate si neputand fi acuzati de lipsa de transparenta….

    guvernantilor nostri le lipseste buna-credinta…vicleni pana in maduva oaselor..

    si nu numai la noi…noi suntem copii de mingi de tenis de masa pe langa altii…gen armele nucleare ale lui Saddam, exemplul care imi vine acum in minte..

    noi vorbim de coruptia nu stiu caror firme, in timp ce Airbus a cazut la pace, pentru a nu intra in proces de coruptie, recunoscandu-si vina ca a mituit, sa plateasca 4 miliarde de euro amenda…va dati seama la cat s-a ridicat mita, daca amenda este *doar* de 4 miliarde?

    unul din ganditori mari de acum o suta de ani avea o vorba, sa nu ajungi sa te inchini nu stiu carui Zeu caci s-ar putea sa descoperi ca este Dracul…