Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul tragediei de la Timişoara
Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunţat marţi că instituţia pe care o conduce va efectua o anchetă în cazul de la Timişoara, unde trei persoane au murit, iar mai multe au ajuns la spital, în urma deratizării unui bloc de locuinţe, relatează Agerpres.
Întrebată într-o conferinţă de presă dacă s-a autosesizat referitor la cazul de la Timişoara, Renate Weber a răspuns: „Da, în cazul de la Timişoara evident colegii mei care sunt de la Biroul Teritorial Timişoara imediat ne-au transmis o notă să ne sesizăm din oficiu şi o să aibă loc o anchetă să vedem şi noi cum a fost posibil şi care este reacţia autorităţilor, pentru că, insist, noi suntem un mediator, deci rolul nostru e să vedem dacă autorităţile centrale, locale reacţionează aşa cum trebuie ori de câte ori se întâmplă ceva”.
Poliţia Timiş a deschis dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul deratizării dintr-un bloc din Timişoara, în urma căreia doi copii şi o femeie au murit, iar alte 28 de persoane sunt internate în spitale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, marţi, că patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei este cercetat şi pentru trafic de produse sau substanţe toxice după ce procurorii au stabilit că acesta a folosit un insecticid care are în compoziţie fosfură de aluminiu.
Citește și
Foto: Renate Weber. Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii