Avocatul USR: Tribunalul Bucureşti respinge mutilarea Parcului Cişmigiu/ Sentința nu este definitivă, dar suspendă executarea proiectului
Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea USR şi a dispus anularea unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din iulie 2019 privind un proiect de reabilitare peisagistică a Parcului Cişmigiu.
„Tribunalul Bucureşti respinge mutilarea Parcului Cişmigiu. Alături de colegii mei din USR Bucureşti, la iniţiativa lui Alexandru Gâdiuţă şi a colegei Ana Ciceală, am contestat la Tribunalul Bucureşti mutilarea Parcului Cişmigiu, pe care a propus-o Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în mandatul Gabrielei Firea, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 395/31.07.2019. Proiectul ar presupune amplasarea de noi spaţii comerciale în parc, lăţirea aleilor existente şi amenajarea de noi alei în zone unde la acest moment există arbori plantaţi. Am contestat diminuarea nelegală a spaţiului verde şi atingerea adusă unui monument istoric, precum şi lipsa avizului din partea Ministerului Culturii pentru intervenţii asupra unui obiectiv de patrimoniu protejat”, a anunţat pe Facebook avocatul Dumitru Dobrev, membru al USR, citat de Agerpres.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, însă suspendă executarea proiectului până la soluţia definitivă a cererii USR de anulare a HCGMB nr. 395/2019.
„Parcul istoric Grădina Cişmigiu este cea mai veche grădină publică din Bucureşti. Inaugurat la jumătatea secolului al XIX-lea, Cişmigiul stă mărturie pentru un Bucureşti în plin avânt romantic, în curs de emancipare, care-şi lua drept modele marile capitale europene. Nivelul de protecţie a parcului este maxim, iar intervenţiile sunt permise numai pentru conservarea spaţiilor, construcţiilor şi plantaţiei valoroase existente, cu interzicerea oricărui alt tip de intervenţie”, mai spune Dumitru Dobrev.
În iulie 2019, CGMB a aprobat indicatorii tehnico-economici privind un proiect în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, care prevedea reabilitarea peisagistică a Parcului Cişmigiu.
Proiectul a fost contestat de USR, PNL şi o parte a societăţii civile, pe motiv că a fost încălcată transparenţa decizională, iar prin lucrările aprobate se vor face defrişări de arbori, vor fi betonate alei şi se va mări numărul spaţiilor comerciale.
În replică, Gabriela Firea declara, în septembrie 2019, că proiectul de restaurare a Parcului Cişmigiu nu vizează înfiinţarea unor noi spaţii comerciale sau defrişări de arbori pentru realizarea de restaurante şi a anunţat că îi va da în judecată pe cei care continuă astfel de „minciuni”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii