Avram Iancu a reuşit să traverseze înot Marea Galileii, din Israel
Bibliotecarul Avram Iancu a încheiat cu succes, marţi după-amiază, traversarea înot a Mării Galileii, din Israel, sportivul din Petroşani reuşind astfel să-şi înscrie numele alături de alţi 67 de înotători din lume care au dus până la capăt o asemenea performanţă.
„Am făcut-o şi pe asta! Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai ajutat să fac acest înot!”, a spus Avram Iancu la finalul cursei, după ce s-a aşezat, în genunchi, pe o plajă, în punctul de final al cursei sale de peste 20 de kilometri.
El a mulţumit apoi tuturor celor care i-au urmărit parcursul cursei de înot din Marea Galileii.
„A fost o cursă obositoare, pe care am finalizat-o după aproape 11 ore şi 40 de minute. Soarele a fost foarte puternic şi mi-a făcut ceva probleme. Mă bucur pentru această reuşită şi pentru românii care au crezut în mine şi m-au încurajat pe tot parcursul zilei. Le mulţumesc tuturor”, a declarat Avram Iancu, pentru Agerpres.
Bibliotecarul Avram Iancu şi-a propus să parcurgă înot Marea Galileii, unde înscrisurile biblice susţin că Isus Hristos a umblat pe apă, sportivul din Petroşani afirmând că îşi doreşte acest lucru pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze la înotul în ape deschise.
Traseul său a fost în lungul Mării Galileea, pe o distanţă de peste 20 de kilometri, el fiind monitorizat de Galilee Marathon Swimming Association (GMSA), organizaţie abilitată la nivel internaţional pentru validarea unei asemenea performanţe.
Înotătorul din Petroşani a spus că ideea acestei curse înot i-a venit anul trecut, după ce a aflat că există posibilitatea ca această traversare să fie omologată oficial şi că până acum 67 de persoane au reuşit această performanţă.
Marea Galileei este un lac de apă dulce situat în nord-estul Israelului, are o adâncime de 44 metri, o lungime de 21 kilometri şi o suprafaţă de 168 kilometri pătraţi.
Bibliotecarul Avram Iancu are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise. În iulie 2022 a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie. Tot în anul 2022, Avram Iancu a obţinut titlul de „Performance of the Year” din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.
Între reuşitele lui Avram Iancu se mai numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu