G4Media.ro

Azerbaidjanul anunţă exerciţii militare cu Turcia, în apropiere de Armenia

Sursa foto: TOFIK BABAYEV / AFP

Azerbaidjanul anunţă exerciţii militare cu Turcia, în apropiere de Armenia

Ministerul Apărării din Azerbaidjan a anunţat luni începerea unor exerciţii militare cu Turcia în apropiere de Armenia, într-un context de tensiuni între Baku şi Erevan după ce Azerbaidjanul şi-a reimpus controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit ministerului, aceste manevre sunt organizate la Baku, în enclava azeră Nahicevan, ce se învecinează cu Armenia şi Iranul, precum şi în „teritorii eliberate”, a căror localizare nu a fost precizată şi care ar putea fi Karabah sau districte azere alăturate.

Aceste exerciţii vor mobiliza până la 3.000 de soldaţi ai celor două ţări, zeci de vehicule blindate, piese de artilerie şi circa 20 de aeronave, a precizat ministerul azer.

Scopul lor este de „a asigura coerenţa în luptă”, „a îmbunătăţi comandamentul”, precum şi „profesionismul trupelor”, potrivit Azerbaidjanului.

Soldaţii vor exersa utilizarea artileriei şi aviaţiei, construirea de pontoane şi paraşutarea pe teritoriul inamic, a adăugat ministerul.

Tensiunile dintre Azerbaidjan şi Armenia sunt vechi şi au escaladat după ce Baku şi-a reimpus controlul în Karbah în urma unei operaţiuni militare fulgerătoare la sfârşitul lui septembrie. Înainte de aceasta, regiunea s-a aflat de circa 30 de ani sub controlul separatiştilor armeni.

Aproape toată populaţia din Nagorno-Karabah, peste 100.000 de persoane din cele 120.000 înregistrate oficial, a fugit în Armenia.

De atunci, Erevanul este îngrijorat că vecinul său, mai băgat, mai bine înarmat şi susţinut de Turcia, încearcă să-şi extindă şi mai mult avantajul. Armenia se teme că Azerbaidjanul ar putea încerca să lege cu forţa enclava Nahicevan de teritoriul său atacând sudul teritoriului armean.

Diverse formate de negocieri există între Armenia şi Azerbaidjan, însă până acum nu s-a ajuns la niciun acord între cele două ţări.

Miniştrii de externe armean, azer, rus, turc şi iranian se reunesc luni la Teheran.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...