G4Media.ro

Azilele groazei. Rafila: Ne-am dori ca o parte din aceste centre, în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Azilele groazei. Rafila: Ne-am dori ca o parte din aceste centre, în viitor, să poată să colaboreze direct sau chiar să fie considerate secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că se lucrează la un proiect care să prevadă colaborarea directă între centrele care adăpostesc persoane vârstnice şi persoane cu boli psihice cu spitalele de profil. Medicul spune că astfel de bolnavi au nevoie de „un suport medical permanent” şi că şi-ar dori ca dori ca o parte din aceste centre, în viitor, să poată să colaboreze direct sau chiar să fie considerate secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie, transmite News.ro

Alexandru Rafila a explicat că Ministerul Sănătăţii a organizat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei bătrânilor scoşi din azilele din judeţul Ilfov care fac obiectul anchetei DIICOT.

„Am reuşit să examinăm toţi aceşti pacienţi care se aflau la centre de primire pentru persoane fără adăpost. Mulţi dintre ei aveau nevoie de corectarea mediaţiei pentru o patologie psihiatrică. Au primit acest lucru.

Unii dintre ei au fost îndrumaţi spre alte spitale, pentru că existau şi patologii de altă natură. Lucrurile, cel puţin din punct de vedere medical, sunt stabilizate, urmând ca mâine şi poimâine, acolo unde nu existau probleme acute, să poată să fie încă câţiva dintre ei internaţi în spitale, unde să îşi poată trata afecţiunile de bază”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, la postul B1 Tv.

Rafila a explicat că mulţi dintre cei internaţi în aceste centre au nevoie de „un suport medical permanent”.

„Încercăm să găsim foarte rapid o soluţie, în sensul că ne-am dori ca o parte din aceste centre, în viitor, să poată să colaboreze direct sau chiar să fie considerate secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie.

Există o Asociaţie a spitalelor de psihiatrie din România şi lucrăm deja la un mic proiect, care sperăm ulterior să îl putem extinde la nivel naţional, încât centrele care găzduiesc astfel de persoane să beneficieze de asistenţă medicală permanentă ca şi secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie, pentru că nu poţi să ignori această urmărire permanentă. Nu trebuie să fie neapărat angajat un medic acolo, dar poate să meargă în fiecare zi să examineze aceşti pacienţi şi să le corecteze medicaţia dacă este nevoie”, a adăugat ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. ” să colaboreze direct” cum a colaborat taticu’ , nea rafilu ?

    • @nik, vă rog să faceți distincție între „colaborator” și ofițer cu atribuții clare în procesul de Colectivizare…

  2. L-au ținut pe Rafila la ușă, nu are și el felia lui în sistemul asta mafiot?
    Păi se poate, fârtaților, ministerul Sănătății nu dă și el dreptul la ciolan?