Babasha la Coldplay: incluziune sau intruziune? Ce se întâmplă când ideologia nu ține cont de context

Am fost litera ”C” din Ceaușescu la un miting omagial pe stadion în 23 august 1989. Aș fi vrut să mă opun, să huidui, să fluier, dar nu puteam. Ideologia transformată în politică de stat mi-ar fi adus o pedeapsă. Invitarea pe scenă a manelistului Babasha de către Coldplay e tot un gest ideologic și a fost sancționat cu huiduieli, acum posibile în România, din fericire. Momentul, parte a ideologiei progresiste a Coldplay, nu a ținut cont de context: în România, manelele sunt peste tot, în cazul lor nu mai e vorba de incluziune, ci de intruziune.

Probabil că mulți dintre spectatorii care l-au huiduit pe Babasha au fost scoși din minți măcat o dată de manelele care se revarsă la orice oră din cluburi, discoteci, mașini parcate în campinguri ori din apartamentul de lângă.

Sunt mulți români pentru care maneaua e sinonimă cu deranjul, cu disconfortul, cu prostul-gust. Să nu înțelegi asta e o problemă culturală. Să le bagi pe gât o manea hăulită în mijlocul unui concert Coldplay cu tema Music Of The Spheres e un risc: huiduitul la concerte există de când lumea, iar dacă trupa Coldplay și-a asumat acest risc, nimic de comentat.

Altor spectatori maneaua de la Coldplay le-a amintit de votul din 9 iunie, cu AUR și SOS printre performeri. Da, au fost oameni pe stadion care au pus în legătură maneaua cu George Simion și Diana Șoșoacă și au avut o reacție viscerală.

Au fost huiduielile o dovadă de rasism, așa cum acuză manelistul Babasha? Poate or fi fost printre spectatorii care au huiduit și rasiști, că România colcăie de ei, să nu ne ascundem după deget. Dar sunt aproape convins că dacă pe scenă era invitat Damian Drăghici ori un cântăreț de muzică lăutărească precum Ionel Tudorache sau Caliu de la Clejani reacția ar fi fost diferită. Și asta dintr-un simplu motiv: muzica lăutărească nu e omniprezentă ca manelele, nu e asociată de o parte a societății cu intruziunea în viața privată.

Huiduielile de la concert arată reacția unei părți semnificative a publicului atunci când simte că ideologia progresistă îi e băgată pe gât, cu forța, pe banii lui. Atitudinea de educator omniscient care promovează urletul și hăulitul pe post de marcă culturală musai de acceptat și aplaudat a primit reacția inversă.

E vina lui Babasha că a mers să cânte la Coldplay? Nicidecum. El e un artist care-și face treaba și a prins ocazia vieții lui. Cei care l-au invitat pe scenă și-au luat riscul asupra lor, și asta s-a văzut după momentul manelei: prestația trupei britanice a scăzut masiv în intensitate.

Concertul Coldplay a fost un exemplu tipic pentru ce se întâmplă în societățile occidentale. Ideologia progresistă, transmisă pe toate canalele posibile – uneori de-a dreptul violent, începe să fie respinsă în masă. S-a văzut și la votul pentru Parlamentul European, unde Verzii, Socialiștii și Liberalii Renew au pierdut masiv. Pentru că oamenii simt când ideologia se transformă în asalt asupra vieții private.

Cum să vorbești de incluziunea maneliștilor într-o societate care a îmbrățișat manelele pe scară largă, o societate în care majoritatea evenimentelor private (ba chiar și publice, dacă țineți minte gala Gopo) au și un moment de manele? E un nonsens, una din acele fracturi logice care amenință să distrugă și ce e corect în mișcarea progresistă.

Cât despre cei care se simt rușinați că spectatorii românii au huiduit pe stadion la Coldplay, nu e nici o rușine. Bine că avem dreptul să huiduim pe stadioane, bine că ne putem manifesta dezaprobarea nu doar prin bancuri subversive, bine că am învățat să avem curajul de a respinge ce nu ne place. E totuși un concert pe un stadion, nu procesiunea unor vaci sacre. Nu mi-ar fi plăcut să fiu litera ”C” din Coldplay.