G4Media.ro

Bacău: Prefectul se declară „stupefiat” de numărul mare de infracţiuni comise în…

Sursa foto: Pixabay

Bacău: Prefectul se declară „stupefiat” de numărul mare de infracţiuni comise în şcolile gimnaziale şi primare din județ și cere „instituțiilor de forță” să „schimbe foaia”

Poliţiştii din judeţul Bacău au instrumentat, anul trecut, 58 infracţiuni în incinta unităţilor de învăţământ, prefectul Lucian Bogdănel declarându-se „stupefiat” că 75% dintre acestea s-au produs în şcoli primare şi gimnaziale. Cele mai multe dintre fapte au fost infracţiuni de lovire şi alte violenţe, relatează Agerpres.

„Am cerut, imperativ, şefilor instituţiilor de forţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi conducerii Poliţiei Locale a Municipiului Bacău, să intensifice acţiunile de prevenţie şi combatere a fenomenului criminogen din incinta şi vecinătatea şcolilor din judeţ, în conformitate cu obiectivele prevăzute în Planul Cadru de Cooperare pe care l-am aprobat înainte de începerea noului an şcolar. Accentul trebuie să cadă de acum înainte pe măsuri specifice de combatere, inclusiv măsuri punitive, mai ales acolo unde cifrele confirmă că violenţa a devenit un mod de a fi, tolerat atât de elevi, cât şi de cadrele didactice care se complac în această periculoasă «normalitate»”, a declarat, luni, prefectul Lucian Bogdănel.

Prefectul judeţului Bacău a admis că jandarmii şi poliţiştii au organizat nenumărate campanii de informare şi dezbatere în şcoli, dar a precizat că trebuie „schimbată foaia”, având în vedere evenimentele din ultima perioadă.

„Violenţa şcolară nu poate fi «noua normalitate», chiar dacă, în unele unităţi de învăţământ, atât elevii cât şi personalul didactic s-au obişnuit să convieţuiască cu ea şi să o ia drept realitate firească, trecând sub tăcere lucruri care ar consterna şi revolta populaţia. Am solicitat comandanţilor instituţiilor menţionate să definească, în cel mai scurt timp, un plan cu măsuri concrete, să aloce resursa umană necesară şi să manifeste intransigenţă în aplicarea legii în spiritul şi litera ei”, a mai spus prefectul Lucian Bogdănel.

Pe de altă parte, în intervalul 2022 – februarie 2023, poliţiştii locali au identificat aproape 80 de elevi din municipiul Bacău absentând nemotivat de la orele de curs, fiind găsiţi îndeosebi în zona spaţiilor tip „coffee-to-go” din proximitatea şcolilor.

Reacţia prefectului Lucian Bogdănel pe această temă este a treia doar în ultima săptămână şi vine în urma cazurilor de violenţă şi bullying care au avut loc în ultima perioadă în rândul elevilor din Bacău. Un caz foarte grav a fost cel al unui licean în vârstă de 15 ani, de la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” din municipiul Bacău, şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale, în incinta toaletei unităţii şcolare.

Minorul este acuzat de lipsire de libertate şi loviri şi alte violenţe.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Mai bine sa bage direct minerii peste ei pt ca avem exemple in trecut.

    Ce rost are sa intelegem cauza cand putem sa ii batem?

    Bine Bacau,bine Moldova!

  2. Prefectul stupefiat / prefectul stupefiat / Ura Draguta mea / Prefectul stupefiat !
    Romania idocata, bine crescuta, civilizata si politicoasa si pe strada si acasa. Deloc agresiva!!!!!!

  3. Si acum sa vina fluturașii sperați sa ne spună cum controalele trebuie anunțate dinainte ca nu cumva bully-u sa aiba apoi traume psihice. Foarte multi proști au devenit părinți