G4Media.ro

Bacul care traversează Dunărea la Bechet, oprit din cauza nivelului scăzut al…

Foto: Sorin Grindeanu / Facebook

Bacul care traversează Dunărea la Bechet, oprit din cauza nivelului scăzut al Dunării. Poliţia de Frontieră recomandă celor care trec graniţa spre Bulgaria să se îndrepte către alte puncte de trecere a frontierei

Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este întrerupt temporar, luni, în punctul de trecere a frontierei de la Bechet, bacul care face legătura între cele două maluri ale Dunării fiind oprit din cauza debitului scăzut al fluviului. Poliţia de Frontieră recomandă celor care trec graniţa spre Bulgaria să se îndrepte către alte puncte de trecere a frontierei, transmite News.ro.

„Operatorul feribotului Bechet-Oryahovo a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, cu privire la faptul că începând din data de 09.09.2024, ora 08.00, platforma feribot care deserveşte linia Bechet-Oryahovo şi-a suspendat activitatea din cauza nivelului scăzut al Dunării”; anunţă, luni, Poliţia de Frontieră.

Traficul prin punctul de trecere de la Bechet va fi reluat în momentul stabilizării nivelului Dunării care la acest moment este foarte scăzut.

„Pentru evitarea aglomerării punctului recomandăm participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria”, precizează instituţia.

În judeţul Dolj este deschis punctul de trecere a frontierei de la Calafat, în Teleorman se poate trecere Dunărea cu bacul pe la Zimnicea şi Turnu Măgurele, iar în Călăraşi funcţionează de asemenea bacul.

Pe raza judeţului Constanţa, punctele de trecere a frontierei de la Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipniţa şi Dobromir sunt deschise pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcţionare este de la ora 08.00 la ora 20.00.

Informaţii utile privind situaţia traficului se regăsesc consultând aplicaţia Trafic online, pe pagina web a Poliţiei de Frontieră.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...