Băiat de 15 ani, trimis în judecată la Cluj după ce ar fi agresat sexual şase copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani / El ar fi abordat victimele în parcuri, într-o tabără şi într-o toaletă publică
Un băiat în vârstă de 15 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Cluj după ce ar fi agresat sexual şase copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, aptele având loc în perioada martie 2023 – octombrie 2024. El ar fi abordat victimele în parcuri din municipiul Cluj-Napoca, într-o tabără de o zi din judeţul Cluj şi într-o toaletă publică aflată într-un parc din Cluj-Napoca, transmite News.ro.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au anunţat, vineri, că procurorii au trimis în judecată un minor pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, în formă continuată (şase acţiuni materiale).
”În esenţă, s-a reţinut că faptele inculpatului, minor cu vârsta cuprinsă între 14 – 15 ani la momentul săvârşirii infracţiunilor, care în intervalul de timp 30.03.2023 – 21.10.2024 (6 acte materiale), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a abordat sub diferite pretexte, şase persoane vătămate cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, în parcuri pentru copii de pe raza municipiul Cluj-Napoca, într-o tabără de zi organizată pe raza judeţului Cluj sau într-o toaletă publică aflată într-un parc din municipiul Cluj-Napoca, iar ulterior, profitând de vârsta fragedă a persoanelor vătămate şi raportul de forţe dintre inculpat şi acestea, le-a supus pe acestea la acte de natură sexuală”, au afirmat procurorii.
Băiatul de 15 ani trimis în judecată se află în arest la domiciliu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank