Balamaua ruginită
Operațiunea de șantaj politic executată de Călin Popescu Tăriceanu la vedere în aceste zile a eșuat în ridicol luni seara, după ce Viorica Dăncilă l-a trimis la plimbare cu mențiunea că nu acceptă ultimatum și în general cam nimic din ce visează liderul ALDE. Dăncilă a mai anunțat că liderii PSD n-au fost de acord nici cu eventuala intrare la guvernare a lui Victor Ponta cu Pro România.
Peste hărmălaia începută în urmă cu o săptămână de cei doi marginali ai politicii românești, care s-au crezut peste noapte elefanți după ce s-au jucat de-a aliații, s-a așternut liniștea. Tăriceanu a realizat că, de la înălțimea celor 4% cât a obținut ALDE la europarlamentare, nu prea are ce negocia cu PSD, oricât l-ar încuraja Ponta să se arunce în gol, jurându-se că-l va prinde în plasa lui de siguranță.
Dacă ALDE iese mânie de la guvernare, a doua zi pleacă toți de lângă Tăriceanu la PNL, la PSD sau unde mai găsesc loc de parcare. Partid de oportuniști și traseiști, fără ideologie, interesați exclusiv de acces la resurse și funcții, ALDE dispare ca partid în ziua când nu va mai avea beneficii de împărțit. Apoi, Tăriceanu însuși a expirat ca om politic, și-a epuizat resursa.
În fine, peisajul politic s-a schimbat și el. Răposatul Dinu Patriciu, părintele ideologic al grupării Tăriceanu, a dorit mereu un partid-balama, în jurul a zece procente, care să arbitreze între stânga și dreapta, între PSD și partidul anti-PSD, cum s-o numi el.
Cu un partid balama poți obține multe fără să ai tu responsabilitatea guvernării. Ești la putere, dar te comporți ca partid de opoziție când ai chef, iar când treci în opoziție poți susține puterea din umbră trăgând maxim de foloase. Partidul balama arbitrează jocul de putere, cu o condiție: să nu mai apară alți jucători pe tabla de șah. Or, PSD poate face oricând o nouă majoritate doar cu UDMR dacă Tăriceanu pleacă în opoziție.
Iar dacă UDMR refuză categoric, din varii motive, mai rămân minoritățile și chiar partidul lui Victor Ponta. Fostul premier ar fi tatonat la rândul său o eventuală intrare la guvernare. Altfel spus, balamaua lui Tăriceanu a ruginit, la fel capacitatea lui de joc politic.
Liderul ALDE a calclulat total greșit momentul șantajării partenerului de coaliție sub amenințarea ieșirii de la guvernare, fără a ține cont de încă un detaliu important: opoziția, PNL, USR și PLUS nu se grăbesc să intre la guvernare acum. Prin urmare, de ce s-ar simți Viorica Dăncilă și PSD amenințați de Tăriceanu?
În fine, calmarea subită a lui Călin Popescu Tăriceanu mai poate avea o explicație. N-ar fi deloc exclus ca Daniel Chițoiu și alții din jurul lui să negocieze la rândul lor cu PSD, în sensul susținerii Vioricăi Dăncilă la prezidențiale și tragerii liderului ALDE pe linie moartă.
Doar așa se mai pot asigura că vor rămâne cumva atârnați la remorca PSD și după ce Tăriceanu va pierde în mod previzibil la prezidențiale. Pentru cei din ALDE, epoca jocului la fileu se cam apropie de final. Altele vor fi balamalele politicii românești.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
35 comentarii