Balcanii de Vest – zona europeană cu un grad de risc ridicat
A sosit timpul ca UE să insiste la Belgrad pentru luarea unei decizii în privinţa direcţiei înspre care intenţionează să se îndrepte ţara. Dacă nu o va face, există pericolul unei escaladări, arată o analiză a publicației austriece Die Presse, citată de Rador.
Din conflictele provocate reiese clar situaţia tensionată. Un semnal de alarmă îl constituia deja în această vară escaladarea între Kosovo şi Serbia a plăcuţelor de inmatriculare, acoperirea denumirilor acestora. Se pare că este nevoie evident doar de astfel de chestiuni minore pentru a recurge la punerea armatei în stare de alarmă, la blocarea graniţelor şi la a-i pune pe mediatorii internaţionali în faţa unor probleme imposibil de soluţionat. Cu atât mai mult cu cât săptămâna trecută a eşuat la Bruxelles şi dialogul celor două contrapărţi, preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic şi primul ministru din Kosovo, Albin Kurti.
Datorită escapadelor Serbiei, provocării a noi conflicte în jurul problemei Kosovo şi nu în ultimul rând atitudinii schimbate a Belgradului faţă de Vladimir Putin, Balcanii de Vest se transformă pentru UE într-o zonă de risc maxim. Pe de o parte, deoarece linia unitară obţinută cu mari cheltuieli politice în criza ucraineană tinde să se destrame pe margini. Pe de altă parte, deoarece în condiţiile acestor timpuri grele există pericolul unei noi escaladări de forţă în zona destrămată în 1991 a fostei Iugoslavii. Nu poate fi decât în interesul conducerii ruse de a arunca în această situaţie gaz peste foc, deoarece astfel Balcanii de Vest au devenit din nou un punct slab în stabilitatea Europei. (Traducerea: Imola Stănescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu