G4Media.ro

Banca centrală a Franței se așteaptă ca BCE să majoreze dobânda de…

sursa foto: Pixabay / cosmix

Banca centrală a Franței se așteaptă ca BCE să majoreze dobânda de intervenție la 2% până în decembrie

Guvernatorul Băncii centrale a Franței, François Villeroy de Galhau, se așteaptă la o creștere a ratelor Băncii Centrale Europene până la un nivel „neutru” de aproape 2% până în decembrie, cu posibilitatea de a urca și mai mult, în funcție de inflație, potrivit BFM TV.

Inflația a ajuns la 9,1% în zona euro în august și la 8,3% în SUA și, prin urmare, sfârșitul banilor ușori, sau „normalizarea politicii monetare”, este „pe deplin justificată, în special în zona euro”, a declarat bancherul central francez la o conferință a Fondului Monetar Internațional de la Washington.

În septembrie, BCE a făcut un pas istoric, majorând ratele dobânzilor cheie cu 75 de puncte de bază, prima dată de la introducerea monedei euro. Rata de referință, adică rata la depozitele bancare la BCE, a crescut de la 0% la 0,75%. „Este prea devreme pentru a spune care va fi nivelul final al ratelor dobânzilor, dar rata „neutră”, care nu favorizează și nici nu penalizează economia, poate fi estimată, în opinia mea, la mai puțin sau aproape de 2%” în termeni nominali și am putea ajunge la acest nivel până la sfârșitul anului”, a adăugat François Villeroy de Galhau.

Mai mulți economiști se așteaptă acum la o creștere a ratelor cu 75 de puncte de bază în octombrie și cu 50 de puncte de bază în decembrie, ceea ce ar duce rata la depozite la 2%. Apoi, cu recesiunea care începe să se instaleze, cu presiunile inflaționiste în scădere și cu posibile tensiuni asupra datoriei statelor mai vulnerabile, BCE va „face o pauză și va aștepta” la începutul anului 2023, potrivit HSBC Banking Group.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...