G4Media.ro

Banca Centrală Europeană urmărește riscurile economice generate de războiul dintre Israel și…

Sursa foto: Pixabay

Banca Centrală Europeană urmărește riscurile economice generate de războiul dintre Israel și gruparea teroristă Hamas

Banca Centrală Europeană (BCE) „urmăreşte cu atenţie” riscurile economice create de războiul dintre Israel şi Hamas, care ar putea să conducă în special la majorarea preţurilor la energie, a declarat joi preşedinta BCE, Christine Lagarde, informează AFP conform Agerpres.

Preţurile la energie au devenit „mai puţin previzibile” iar „tensiunile geopolitice crescute ar putea duce la creşterea lor pe termen scurt”, a explicat Christine Lagarde într-o conferinţă de presă organizată la Atena, unde BCE a organizat prima sa reuniune de politică monetară din ultimii 15 ani. În acest context de tensiuni, „companiile şi gospodăriile devin mai puţin încrezătoare şi mai incerte cu privire la viitor”, a adăugat Lagarde.

Banca Centrală Europeană (BCE) a luat, joi, o pauză după cel mai lung ciclu de majorare a dobânzilor din istoria de 25 de ani a instituţiei, subliniind că cele mai recente date arată că inflaţia încetineşte uşor spre ţinta de 2%.

Lagarde a precizat că economia zonei euro este slăbită, posibil mai slabă decât se prognoza luna trecută, însă presiunile pe partea de preţuri rămân puternice şi ar putea fi agravate şi mai mult dacă războiul dintre Israel şi Hamas va majora din nou preţurile la energie.

„Trebuie să fim fermi. Faptul că am menţinut dobânzile nu înseamnă că nu le vom mai majora vreodată”, a spus Lagarde. În plus, preşedinta BCE a încercat să calmeze aşteptările referitoare la o reducere a costului creditului. „Chiar şi o discuţie cu privire la o reducere este complet, complet prematură”, a subliniat Lagarde.

Ca urmare a deciziei adoptate joi, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4,00%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...