Banca daneză Saxo Bank renunţă la clienţii din Rusia şi Belarus, din cauza sancţiunilor occidentale / Rezilierile de contracte ar urma să intre în vigoare pe 8 iunie
Banca daneză de investiţii Saxo Bank a anunţat sâmbătă că a renunţat la clienţii din Rusia şi Belarus, ca răspuns la sancţiunile impuse acestor ţări în urma invadării Ucrainei de către Rusia, transmite Agerpres, care preia Reuters.
”Este un număr mic de clienţi şi o decizie luată pe baza sancţiunilor mai dure impuse celor două ţări ca urmare a invaziei teribile a Rusiei în Ucraina”, a declarat un purtător de cuvânt al băncii într-o declaraţie pentru Reuters.
De vineri, clienţii din Rusia sau Belarus nu au mai putut să deschidă noi poziţii sau să mărească dimensiunea celor actuale.
Rezilierile de contracte ar urma să intre în vigoare pe 8 iunie, a spus banca. Până atunci, aceşti clienţi vor putea în continuare să retragă numerar şi valori mobiliare, dar tranzacţiile vor fi supuse unui control sporit, a adăugat acesta.
sursa: Facebook/ Parlamentul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank