G4Media.ro

Banca Internațională de Investiții își va muta sediul de la Moscova la…

sursa foto: Facebook / Viktor Orban

Banca Internațională de Investiții își va muta sediul de la Moscova la Budapesta

Banca Internațională de Investiții (BII) își va muta sediul central din Rusia în Ungaria a anunțat premierul maghiar Viktor Orban după o întâlnire cu președintele instituției monetare, Nikolay Kosov, transmite agenția MTI.

”Mutarea în Ungaria a Băncii Internaţionale de Investiţii este un progres semnificativ”, a declarat șeful Guvernului de la Budapesta.

La reuniunea consiliului guvernatorilor băncii, din luna decembrie a anului trecut, statele membre, printre care și România, şi-au exprimat în unanimitate acordul faţă de relocarea la Budapesta a sediului central și au autorizat banca să semneze contractul în acest sens.

Guvernul Ungariei consideră că mutarea în Ungaria a sediului central va întări caracterul de centru financiar internaţional al Ungariei şi al Budapestei. În prezent, cinci bănci de dezvoltare supranaţională îşi au sediul în Uniunea Europeană, dar niciuna
dintre acestea nu se află în regiunea Europei Centrale.

Banca Internaţională de Investiţii este o instituţie înregistrată la ONU drept bancă interguvernamentală multilaterală de dezvoltare, care are scopul de a sprijini dezvoltarea socială şi economică, prosperitatea şi cooperarea economică în statele membre.

Instituția a fost fondată în 1970 ca o contrapondere la Fondul Monetar Internațional (FMI) de către statele din lagărul socialist: Republica Populară Bulgaria, Republica Populară Ungaria, Republica Democrată germană, Republica Democrată Mongolia, Republica Populară Polonia, Republica Socialistă România, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice și Republica Socialistă Cehoslovacia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Budapesta, din ce in ce mai atractiva si pentru capitalisti si pentru comunisti!

  2. Ca sa fie clar fiecare ce hram poarta.