G4Media.ro

Banca Mondială anunță suspendarea tuturor programelor de ajutor din Rusia și Belarus

Banca Mondială anunță suspendarea tuturor programelor de ajutor din Rusia și Belarus

Banca Mondială a anunţat miercuri suspendarea imediată a tuturor programelor sale de ajutor din Rusia şi Belarus, ca măsură de retorsiune la invazia Ucrainei, transmite AFP, citată de Agerpes.

„În urma invaziei ruse a Ucrainei şi a ostilităţilor împotriva poporului ucrainean, grupul Băncii Mondiale şi-a încetat toate programele în Rusia şi Belarus cu efect imediat”, a anunţat instituţia de la Washington într-un comunicat.

În Belarus, Banca Mondială (BM) este angajată în 11 proiecte cu o valoare totală de 1,15 miliarde de dolari. În Rusia, conducea patru proiecte reprezentând 370 de milioane de dolari, potrivit site-ului instituţiei.

Pe de altă parte, Banca Mondială a subliniat miercuri în comunicatul său că nu a aprobat „niciun împrumut nou sau investiţie în Rusia din 2014”, adică de la anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova.

„De asemenea, nu a fost aprobat niciun nou împrumut pentru Belarus de la jumătatea anului 2020”, a spus BM.

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat săptămâna trecută invazia Ucrainei care a stârnit indignare în numeroase ţări. De atunci, în Europa şi America de Nord, sancţiunile economice s-au înmulţit.

Marţi, Banca Mondială a anunţat că pregăteşte un ajutor de urgenţă de trei miliarde de dolari pentru Ucraina, din care cel puţin 350 de milioane de dolari ar putea fi deblocaţi în această săptămână.

Cealaltă instituţie majoră de la Washington, Fondul Monetar Internaţional, ia în considerare şi el un ajutor suplimentar pentru Kiev, pe lângă cele 2,2 miliarde de dolari care vor fi eliberate până la sfârşitul lunii iunie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...